IP Universitatea Tehnică a Moldovei anunţă concursul pentru Contractarea unui expert pentru Reproiectarea conținutului curricular pentru programul de licență Maşini şi sisteme de producţie, subproiectul GEAR 4.0
CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI
Republica Moldova
Denumirea subproiectului: Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Inginerie, Electronică, Automatică și Robotică, ca răspuns la cerințele Industriei 4.0 (GEAR 4.0).
Nr. MD-MOED-6542-ASF-U-14 din 24.10.2022
Nr. Referinţă: MD-TECHUNI-354603-CS-INDV
Titlul sarcinii: Reproiectarea conținutului curricular pentru programul de licență Maşini şi sisteme de producţie
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, cu perioada de implementare mai 2020 - decembrie 2025.
În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de Banca Mondială, Universitatea Tehnică a Moldovei a obținut subproiectul Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Inginerie, Electronică, Automatică și Robotică, ca răspuns la cerințele Industriei 4.0 - GEAR 4.0, semnând contractul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.
Prin implementarea subproiectului GEAR 4.0, UTM își propune îmbunătățirea calității programelor de studii în domeniul de formare 071 – Inginerie și activități inginerești prin modificarea și actualizarea programelor de studii în conformitate cu tendințele de dezvoltare ale domeniului și apropierea ofertei educaționale a UTM la cerințele pieței muncii, lansarea a 3 programe noi (1 program licență, 1 program master și 1 program modular de formare profesională continuă a specialiștilor din piața muncii), să dezvolte unități de curs pe tematica problemelor de mediu, precum şi să creeze un Cluster universitar IND-4.0, care va include laboratoare didactice și de cercetare.
Urmare a implementării subproiectului GEAR 4.0 va fi asigurată sporirea calității programelor de studii pentru domeniul general de studiu 071 – Inginerie și activități inginerești prin reducerea decalajului între oferta educațională asigurată de UTM și cerințele pieței muncii, dictat de digitalizarea activităților inginerești și de provocările de mediu.
Ținând cont de domeniul prioritar de implementare, au fost formulate două indicatoare de rezultat (outcomes) și domenii de implementare, după cum urmează:
- IR 1 – Reproiectarea/revizuirea Curriculumului pentru domeniul general de studiu Inginerie și activități inginerești în consonanță cu cerințele Industriei 4.0.
- IR 2 – Consolidarea capacităților UTM de predare/instruire și cercetare-dezvoltare prin dotarea laboratoarelor/centrelor științifice, didactice și de transfer tehnologic cu echipament modern de fabricație și automatizare a proceselor de producție.
Timpul alocat pentru realizarea sarcinii este de 2 luni.
Serviciile de consultanță includ: analiza standardelor de competență și a standardelor de calificare la nivel național și internațional, a conţinutului fişelor disciplinelor pentru programul de Maşini şi sisteme de producţie, elaborarea prin reconceptualizare a curriculumului general al programului de studii în baza rezultatelor învățării pentru a asigura formarea competențelor profesionale necesare pentru inserția absolvenților pe piața muncii.
Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: https://utm.md/wp-content/uploads/2023/10/cerere-de-exprimare-a-interesului.-reproiectarea-continutului-curricular-pentru-programul-de-licenta-masini-si-sisteme-de-productie.pdf sau pot fi obținuți la adresa de mai jos esenia.turchin@adm.utm.md .
Universitatea Tehnică a Moldovei invită consultanții eligibili („Consultanți”) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de elaborare a variantei reproiectate a curriculumului și a conținuturilor curriculare pentru disciplinele din cadrul programului de studii superioare de licență Maşini şi sisteme de producţie.
Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că deţin calificarea necesară și experiență relevantă pentru a presta Serviciile de consultanță pentru elaborarea curriculumului și a conținuturilor curriculare pentru disciplinele din cadrul programului de studii superioare de licență Maşini şi sisteme de producţie.
Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de calificare:
- experiență de cel puțin 5 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior tehnic;
- cunoașterea legislației în vigoare a Republicii Moldova în domeniul elaborării programelor de studii și a curriculumului universitar;
- experiență în elaborarea documentelor curriculare pentru programele de studii în învățământul superior tehnic;
- expertiză în calitate de expert/consultant în proiecte de dezvoltare a capacităților, prin conceperea și elaborarea programelor de studii din domeniul ingineriei mecanice, automatizarea proceselor de fabricație, electronică și robotică;
- abilități excelente de comunicare și colaborare, cu capacitatea de a lucra eficient cu diferite părți interesate;
- posedarea limbii române (scris și oral);
- cunoștințe de limbă engleză.
Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 (Regulamentul privind achizițiile publice), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.
Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda Selecția competitivă deschisă a consultanților individuali prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru esenia.turchin@adm.utm.md, între orele: 08.00-17.00.
Cererile ar trebui să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV și scrisori de recomandare aferente, dacă există.
Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau prin e-mail) până la data de: 01.11.2023, ora 14:00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică (Reproiectarea curriculumului și a conținutului curricular pentru programul de licență Maşini şi sisteme de producţie).
Adresa: or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168, bir. 108
Tel: +373 69668248, 022-23-51-59
E-mail: esenia.turchin@adm.utm.md
IP Universitatea Tehnică a Moldovei
Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Inginerie, Electronică, Automatică și Robotică, ca răspuns la cerințele Industriei 4.0 (GEAR 4.0)
Nr. MD-MOED-6542-ASF-U-14 din 24.10.2022
Nr. Referinţă: MD-TECHUNI-354603-CS-INDV
TERMENI DE REFERINȚĂ
Consultant individual pentru Reproiectarea conținutului curricular pentru programul de licență Maşini şi sisteme de producţie
- Informații generale despre proiect
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială şi se implementează în perioada mai 2020 - decembrie 2025.
Costul total al creditului este de 35,7 milioane Euro (echivalentul a 39,4 milioane USD) finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA) și este acordat Republicii Moldova în sprijinul învățământului superior din Moldova.
Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți orientarea către piața muncii a instituțiilor de învățământ superior selectate și mecanismele de asigurare a calității. Proiectul este organizat în jurul a trei componente și include intervenții sistemice în domeniile calității, finanțării și managementului învățământului superior.
O componentă a PÎSM este Programul de Îmbunătățire a Învățământului Superior (PÎÎS) care urmează să fie implementat de instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate pentru a răspunde unora dintre cele mai stringente necesități ale acestora în scopul orientării către piața muncii.
Astfel, pentru realizarea obiectivelor PÎÎS, Ministerul a semnat cu Universitatea Tehnică a Moldovei Acordul de subfinanțare a subproiectului Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Inginerie, Electronică, Automatică și Robotică, ca răspuns la cerințele Industriei 4.0 (GEAR 4.0).
Obiectivul general al subproiectului GEAR 4.0 este de a spori calitatea programelor de formare profesională în cadrul învățământului superior pentru domeniul general de studiu 071 Inginerie și activități inginerești prin reducerea decalajului între oferta educațională, asigurată de UTM și cerințele pieței muncii, dictat de digitalizarea intensă a activităților inginerești și de provocările de mediu. Acest obiectiv include dezvoltarea de programe noi de studii universitare și formare continuă, reproiectarea unor programe existente prin introducerea de noi cursuri și modernizarea infrastructurii de învățare-cercetare prin dotarea laboratoarelor cu echipamente necesare, precum şi crearea unui Cluster universitar IND-4.0, care va include laboratoare didactice și de cercetare. Acest proces va facilita pregătirea specialiștilor capabili să facă față provocărilor inerente unei economii bazate pe tehnologii şi orientate spre mediu şi va contribui la creșterea cu cel puțin 25% a capacității instituționale în formarea competențelor necesare pentru absolvenți în scopul sporirii inserției pe piața muncii, precum și va consolida capacitatea de cercetare-dezvoltare a UTM.
- Obiectivul sarcinii
Obiectivul principal al sarcinii este: reproiectarea curriculumului și a conținutului curricular pentru programul de studii superioare de licență Maşini şi sisteme de producţie în baza competențelor solicitate de piața muncii.
- Domeniul de aplicare (sarcini și responsabilități):
Pe parcursul realizării contractului Consultantul va fi responsabil de următoarele sarcini:
- analiza competențelor necesare pentru a activa pe piața muncii conform calificării de inginer licențiat în maşini şi sisteme de producţie;
- deducerea sau preluarea rezultatelor învățării relevante pentru formarea specialistului;
- analiza conţinutului fişelor disciplinelor elaborate pentru programul Maşini şi sisteme de producţie;
- elaborarea, în baza formularului aprobat de Planul-cadru pentru pentru studii superioare de licență (ciclul I), de master (ciclul II) și integrate, a Matricei corelării rezultatelor învățării formate în cadrul programului cu ariile curriculare necesare; https://mecc.gov.md/sites/default/files/ordin_8.pdf
- elaborarea recomandărilor cu privire la conținutul și volumul, exprimat în credite ECTS a componentei formative a programului de studii;
- prezentarea spre aprobare a curriculumului reproiectat la ședința departamentului de profil.
4. Durata sarcinii
Realizarea sarcinii este preconizată pentru perioada noiembrie – decembrie 2023.
Activități, livrabile |
Volum de lucru |
Termen de realizare |
Analiza competențelor necesare pentru a activa pe piața muncii conform calificării: · Analiza standardelor de competență și a standardelor de calificare elaborate la nivel național și internațional; · Stabilirea gradului de încadrare a acestora în rigorile Industriei 4.0; · Selectarea competențelor de bază care vor sta la baza curriculumului reproiectat. Livrabil 1: Notă informativă. |
Maxim 6 zile de lucru |
Maxim 7 zile de la semnarea contractului |
Deducerea sau preluarea rezultatelor învățării relevante pentru formarea specialistului: · formarea listei de rezultate relevante pentru formarea specialistului; · asigurarea corespondenței dintre rezultatele învățării și competențele specifice Industriei 4.0. Livrabil 2: Lista rezultatelor învățării. |
Până la 6 zile de lucru |
Până la 14 zile de la semnarea contractului |
Analiza conţinutului fişelor disciplinelor: · Analiza componentelor disciplinelor, prevăzute de fişe. · Analiza listei surselor bibliografice de bază şi a celor suplimentare. |
Până la 6 zile de lucru |
Până la 21 zile de la semnarea contractului |
Elaborarea Matricei corelării rezultatelor învățării formate în cadrul programului cu ariile curriculare necesare: · Stabilirea ariilor curriculare necesare pentru formarea rezultatelor învățării; · Realizarea corelării între rezultate și arii curriculare. Livrabil 3: Matricea corelării rezultatelor învățării formate în cadrul programului cu ariile curriculare necesare. |
Până la 6 zile de lucru |
Până la 28 zile de la semnarea contractului |
Elaborarea recomandărilor cu privire la conținutul și volumul, exprimat în credite ECTS, a componentei formative a programului de studii: · Stabilirea ponderii ariei curriculare în credite ECTS. · Elaborarea conținutului orientativ al ariilor curriculare, corelat cu rezultatele învățării. Livrabil 4: Notă informativă. |
Până la 10 zile de lucru |
Până la 40 zile de la semnarea contractului |
Raport final şi prezentare: · Prezentarea curriculumului reproiectat în vederea aprobării în cadrul şedinţei departamentului de profil. Livrabil 5: Raport final. |
Până la 6 zile de lucru |
Până la 46 zile de la semnarea contractului |
Număr TOTAL de zile estimate |
Până la 40 zile de lucru |
5. Cerințele de calificare și baza de evaluare (criterii de evaluare)
Experiență generală (30 p.):
- Studii superioare în domeniul Inginerie şi activităţi inginereşti;
- Experiență de cel puțin 5 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior tehnic;
- Experiență în elaborarea documentelor curriculare pentru programele de studii în învățământul superior tehnic.
Corespunderea cu sarcinile proiectului (50 p.):
- Experiență în calitate de expert în grupuri de lucru pentru elaborarea standardelor ocupaționale/de competenţă/calificare pentru Domeniul general de studiu 071 – Inginerie și activități inginerești;
- Expertiză în calitate de expert/consultant în proiecte de dezvoltare a capacităților, prin conceperea și elaborarea planurilor de învățământ/curricula, orientate spre formarea specialiștilor din domeniul ingineriei mecanice, automatizarea proceselor de fabricație, electronică și robotică;
- Experiență în cadrul proiectelor naționale/internaționale educaționale;
- Cunoașterea legislației în vigoare a Republicii Moldova în domeniul elaborării programelor de studii și a curriculumului universitar;
- Experiența managerială în învățământul superior.
Limbă și experiență (20 p.):
- Posedarea limbii române (scris și oral);
- Cunoștințe de limba engleză;
- Abilități excelente de comunicare și colaborare, cu capacitatea de a lucra eficient cu diferite părți interesate.
6. Cerințe de raportare și aranjamente instituționale
Consultantul va raporta către şeful departamentului de profil sau persoana desemnată de acesta.
Materialele elaborate vor fi analizate și aprobate la departamentul de profil. În cazul recomandărilor sau obiecțiilor din partea membrilor departamentului, consultantul va ajusta/argumenta conținutul materialelor prezentate.
Aranjamente instituționale:
Angajatorul va pune la dispoziția consultantului accesul la planurile de învățământ, regulamentele UTM și alte documente necesare pentru realizarea sarcinii.
7. Declarație de confidențialitate
Toate datele și informațiile primite în scopul realizării prezentei sarcini trebuie tratate în mod confidențial și urmează să fie utilizate numai în legătură cu executarea acestor Termeni de referință. Toate drepturile de proprietate intelectuală care decurg din executarea acestor Termeni de referință sunt atribuite Universității Tehnice a Moldovei. Conținutul materialelor scrise obținute și utilizate pe parcursul realizării prezentei sarcini nu poate fi divulgat nici unei terțe părți fără autorizația scrisă prealabilă exprimată a Universității Tehnice a Moldovei.
8. Eligibilitate
Consultantul va trebui să fie eligibil conform Regulamentului privind achizițiile pentru debitorii IPF din iulie 2016, revizuit în noiembrie 2017 și august 2018 (https://www.worldbank.org/en/projects-operations/products-and-services/brief/procurement-new-framework).
Matricea corelării rezultatelor învățării, formate în cadrul
programului cu ariile curriculare
Denumirea ariei curriculare |
Nr. ECTS |
Rezultatele învățării |
|||||||
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
... |
||
Lista rezultatelor învățării:
1.
2.
3.