A.O. „The Moldova Project” selectează companie ce va organiza 4 târguri de muncă în cadrul proiectului „Venture Women Project”
Termeni de referință pentru selectarea companiei ce va organiza 4 târguri de muncă în cadrul proiectului „Venture Women Project”
„THE MOLDOVA PROJECT” A.O., c/f: 1020620001877, adresa juridică: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Tighina, nr. 50, of. 6, Republica Moldova, e-mail: office@themoldovaproject.org, în calitate de Beneficiar al finanțării, reprezentată legal prin doamna Victoria MOROZOV, Administrator, în baza contractului de finanțare semnat pentru implementarea proiectului „Venture Women Project” , proiect finanțat de „Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară” cu suportul tehnic/în parteneriat cu „UN WOMEN”, solicită oferte de preț pentru achiziția serviciilor de organizare a 4 târguri de muncă în cadrul proiectului „Venture Women Project”.
- Prezentarea generală a asociației
Asociația Obștească „The Moldova Project” (în continuare TMP), este o organizație neguvernamentală și apolitică, ce are drept scop promovarea și protecția drepturilor copiilor, ce provin din familii defavorizate, preponderent din mediul rural, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc. La fel, Asociația ajută tinerii NEET (not in education, employment or training) prin integrare socială, oferă asistență medicală și socială, consiliere psihologică și activități de art-terapie pentru familiile cu mulți copii din mediul rural al Republicii Moldova, cât și din comunitățile de refugiați ucraineni.
- Scopul achiziției:
TMP anunță concurs public pentru selectarea companiei ce va presta servicii de organizare a 4 târguri de muncă, în cadrul proiectului „Venture Women Project”.
- Obiectul concursului public:
Compania câștigătoare va presta servicii de organizare a 4 târguri de muncă pentru cel puțin 100 de persoane participante la toate târgurile organizate.
- Perioada de prestare a serviciilor:
Compania selectată va presta serviciile pe parcursul a 60 zile, începând cu data semnării contractului de prestare a serviciilor, valabilitatea căruia va fi de două luni.
- Locul de desfășurare a târgurilor:
Târgurile de muncă vor fi desfășurate în format fizic în mun. Chișinău, or. Călărași, mun. Ungheni și regiunea Transnistreană a Republicii Moldova. Locația exactă de desfășurare a fiecărui târg va fi agreată ulterior cu Beneficiarul proiectului.
- Limba de raportare și prestare a serviciilor:
Limba de raportare și de comunicare cu Beneficiarul va fi limba română.
- Oferta de participare la achiziție:
Dosarul aplicantului la prezenta procedură de achiziție va conține obligatoriu:
- Date generale despre entitate, inclusiv denumirea deplină, sediul/locația, date de contact, date bancare, administratorul Companiei, datele și numărul de telefon al persoanei de contact, alte informații relevante;
- Copia autentificată a Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
- CV-ul entității, în care se va indica experiența anterioară similară la organizarea târgurilor cu un minimum de 100 participanți.
- Recomandarea/Recomandările din partea unui sau câtorva clienți constituie un avantaj (prin depunerea dosarului, compania ofertantă acceptă că TMP își rezervă dreptul să verifice implicit informația furnizată)
- CV-ul coordonatorului de eveniment;
- Declaraţia privind existența/inexistența unui conflict de interese (în cazul în care este stabilită o asemenea situație, documentul se va completa în formă liberă).
- Oferta financiară:
- se va prezenta prețul unitar pentru o listă prestabilită de servicii conform specificațiilor tehnice.
- Prețurile indicate de Participant în oferta financiară, vor fi stabilite obligatoriu în Lei MD, inclusiv TVA; Ofertanții vor indica posibilitatea prestării serviciilor cu aplicarea scutirii de T.V.A. (cota 0);
- Oferta prezentată în altă valută, va fi convertită în MDL, la cursul oficial stabilit de BNM, la data limită de prezentare a setului de acte de către Participant.
- Oferta financiară va fi prezentată în conformitate cu formularul anexat;
- Oferta financiară ce nu va corespunde cerințelor înaintate, se va considera neconformă, cu ulterioară respingere a ei.
- Evaluarea şi compararea ofertelor primite: În scopul determinării dosarului de achiziție câştigător, se vor evalua dosarele aplicanților în 3 etape:
- Etapa I „Evaluarea inițială” care presupune analiza dosarelor din punct de vedere a completitudinii și termenilor de referință;
- Etapa II „Evaluarea caracteristicilor ofertei tehnice”. Membrii Comisiei de Achiziții vor analiza ofertele conform următoarelor criterii de evaluare:
- reputația și experiența ofertantului (30 puncte);
- disponibilitatea prestării serviciilor conform specificațiilor tehnice solicitate (30 puncte);
- descrierea modalității de organizare a târgurilor în regiunile aferente proiectului (termen, grafic, detalii organizatorice) (40 puncte).
- Etapa III „Evaluarea ofertei financiare”. Pentru a fi calificate în cea de-a treia etapa ofertele vor trebui să acumuleze minim 70 puncte la evaluarea ofertei tehnice. Prețul oferit de către companiile participante trebuie să fie unul competitiv cu respectarea raportului preț calitate.
Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) *100.
Punctajul final se calculează: Punctajul Final = (Scorul evaluării caracteristicilor ofertei tehnice * 0,70) + (Scorul evaluării ofertei financiare * 0,30).
După finalizarea evaluării comparative a ofertelor depuse, TMP va informa în scris toți participanții ofertanți, despre rezultatele prezentei proceduri de achiziție, prin intermediul poștei electronice.
- Termen limită de aplicare: 04 Septembrie 2023, ora 18:00.
- Setul de acte va fi expediat electronic la următoarea adresă: achizitii@themoldovaproject.org, cu indicarea în titlul e-mailului: Oferta „Denumirea companiei participante”, pentru prestarrea serviciilor de organizare a 4 târguri de muncă.
Pentru detalii suplimentare:
- accesați următorul link:
- puteți apela numărul de telefon: 068010085
SPECIFICAȚII TEHNICE
- PREVEDERI GENERALE
Specificațiile tehnice fac parte integrantă din documentația pentru atribuirea contractului şi constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică. Cerințele impuse vor fi considerate ca fiind minimale.
În acest sens orice ofertă prezentată, care se abate de la prevederile specificațiilor tehnice, va fi luată în considerare, dar numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerințelor minimale solicitate. Ofertarea de servicii cu caracteristici inferioare celor prevăzute în specificațiile tehnice va fi declarată ofertă neconformă şi va fi respinsă.
NOTA: Specificațiile tehnice sunt minimale și obligatorii, iar specificațiile tehnice care indica o anumită origine, sursa, producție, un procedeu special, o marca de fabrica sau de comerț, un brevet de invenție, o licența de fabricație, sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a tipului de produs si NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Aceste specificații vor fi considerate ca având mențiunea de «sau echivalent».
Descrierea proiectului:
Prezenta procedura de achiziție este demarată în contextul implementării proiectului „Venture Women Project”.
TMP în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ASOCIAȚIA DE VOLUNTARIAT INTERNAȚIONAL ȘI ASOCIAȚIA “JCI UNGHENI – CAMERA TINERILOR ANTREPRENORI” implementează în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 proiectul cu titlul „VENTURE WOMEN PROJECT”, finanțat de „Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară” în parteneriat cu „UN WOMEN”.
Grup țintă al proiectului este format din 2000 femei, dintre care 1500 femei refugiate și 500 femei locale din 4 regiuni ale Republicii Moldova (mun. Chișinău, r. Călărași, r. Ungheni și regiunea Transnistreană a Republicii Moldova).
Obiectivul general al proiectului este de a sprijini, încuraja și dezvolta antreprenoriatul prin îmbunătățirea competențelor femeilor refugiate prin finanțarea și monitorizarea a 20 de idei de afaceri, precum și pentru a crește rata de ocupare a forței de muncă în rândul a cel puțin 200 de femei refugiate
șomere, sprijinindu-le prin programe de formare multisectoriale în regiunile r. Ungheni, r. Călărași, mun. Chișinău și regiunea Transnistreană a Republicii Moldova.
Obiectivele specifice ale proiectului
OS1: Creșterea accesului a cel puțin 1500 de femei refugiate în Republica Moldova și 500 de femei locale la informații relevante despre cum să obțină un loc de muncă și să acces la informații juridice, financiare, contabile, de marketing, competențe antreprenoriale, resurse umane etc. legate de competențele antreprenoriale.
OS2: Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul a cel puțin 100 de femei refugiate, dintre care cel puțin 25 în zonele rurale, prin programe de recalificare, stagii de practică la angajatori relevanți și târguri de locuri de muncă organizate în fiecare regiune.
OS3: Dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor prin sprijinirea îmbunătățirii competențelor pentru cel puțin 100 de femei refugiate, dintre care cel puțin 25 în zonele rurale, precum și prin selectarea și finanțarea a 20 de idei de afaceri din zonele noastre țintă.
OS4: Creșterea accesului pentru 20 de femei refugiate ale căror idei de afaceri au fost finanțate la servicii personalizate care completează cunoștințele și competențe dobândite, servicii personalizate de înființare a unei afaceri și activități de sprijin de monitorizare a întreprinderilor finanțate, asigurând crearea a 20 de noi locuri de muncă durabile în zonele țintă.
-
SPECIFICAȚII TEHNICE
2.1. DESFĂȘURAREA TÂRGURILOR DE MUNCĂ ȘI ATRIBUȚIILE PRESTATORULUI
Târgul de muncă este un eveniment de recrutare adresat femeilor refugiate înscrise în cadrul proiectului sau a altor femei, care doresc să își găsească un loc de muncă sau să îți schimbe locul de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, în una din regiunile de desfășurare a proiectului.
Se vor organiza 4 (patru) târguri de joburi în regiunile Chișinău, Călărași, Ungheni și regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, în patru zile diferite, pentru un număr total de minim 100 persoane (minim 25 pe participanți per târg), cu preponderenţă femeile refugiate (inclusiv femei locale) care doresc să se plaseze pe piața muncii, dar și femeile refugiate (inclusiv locale) care dețin un loc de muncă și au ca obiectiv reconversia profesională, târgurile având ca scop punerea în legătură a angajatorilor cu aceste persoane.
În cadrul acestor târguri de muncă li se va oferi posibilitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă de a se informa, de a afla cât mai multe detalii despre fiecare operator economic/firmă în parte, despre locurile de muncă disponibile, de a depune un CV și chiar de a susține un interviu de angajare.
De cealaltă parte, operatorii economici (angajatori) participanți la evenimente, vor avea posibilitatea de a identifica cele mai bune candidaturi conform necesităților pe care le au în cadrul companiilor.
Atribuțiile principale ale prestatorului pentru organizarea celor 4 târguri de muncă constau în:
- Dotarea spațiului în vederea desfășurării în bune condiții a târgurilor, spațiu care să întrunească următoarele cerințe și condiții:
- un spațiu interior mare, cu suficientă capacitate pentru acomodarea a cel puțin 25 participanți și minim 15 reprezentanți ai operatorilor economici prezenți la fiecare târg;
- control al climei: sistem sau unități de aer condiționat pentru a regla temperatura și a asigura condiții confortabile pentru participanți și reprezentanți ai operatorilor economici prezenți la evenimente;
- mobilier: standuri, mese, scaune și alte piese de mobilier care vor fi utilizate pentru standuri, demonstrații ale reprezentanților operatorilor economici prezenți și zone de prezentare;
- electricitate: prize și cabluri suficiente pentru acomodarea reprezentanților operatorilor economici prezenți, care își vor instala calculatoare, imprimante sau alte echipamente de birou;
- iluminare: iluminare adecvată pentru a asigura o lumină bună și pentru ca reprezentanții operatorilor economici prezenți să poată prezenta ofertele lor de muncă, în mod eficient;
- internet: conectivitate Wi-Fi de viteză mare și fiabilă pentru a sprijini prezentările reprezentanților operatorilor economici prezenți la evenimente;
- traseul de la intrare pâna la sala evenimentului va fi marcat cu indicatoare de traseu (acolo unde va fi necesar);
- semnalizare clară și vizibilă pentru a îndruma participanții către târg, a afișa numele reprezentanților operatorilor economici prezenți și a furniza informații relevante.
- se va asigura un spațiu de recepție în proximitatea sălii evenimentului, pentru primirea și înregistrarea participanților, distribuirea materialelor, etc;
- sala va fi aranjată cu materialele de promovare a evenimentului, oferite de organizator. Se va asigura spațiu pentru foto-wall și roll-up bannere;
- parcare: facilități de parcare suficiente sau acorduri cu parcări din apropiere pentru participanți, reprezentanți ai operatorilor economici prezenți la evenimente și a personalului lor;
- se va asigura asistenţă tehnică şi logistică organizatorică pe toată durata evenimentului, la locaţia de desfăşurare a târgurilor.
- Se vor asigura servicii de catering de tip „coffee break”, pentru toți participantii la târgurile de muncă. Se vor asigura pentru participanţii la eveniment, în condiții adecvate, următoarele: cafea/ceai, apă plată, apă minerală, sucuri, patiserie dulce si sărată. Furnizorul va asigura tot echipamentul şi suportul logistic necesare serviciului de catering (veselă, feţe de masă, termos etc.).
- Se va ocupa de întocmirea și completarea listelor de prezentă, atât pentru grupul tintă prezent la fiecare eveniment, cât si pentru ceilalti participanti (reprezentanți ai operatorilor economici prezenți/invitați).
2.2. Alte obligații ale Prestatorului:
- va asigura, în colaborare cu ofițerii de proiect regionali (TMP, AVI, JCI) si cu expertul PR al proiectului „Venture Women Project, identitatea vizuală a proiectului pentru toate livrabilele, acestea respectând instrucțiunile privind identitatea vizuală comunicată de către UN Women Moldova și WPHFund;
- va realiza minim 50 fotografii profesioniste, pentru fiecare eveniment, și un material video de minim 3 minute, pentru fiecare eveniment, în timpul derulării târgurilor de muncă. Scenariul materialului video va fi coordonat cu organizatorul târgurilor de muncă;
- va informa de urgență beneficiarul, de orice evenimente care ar conduce la întârzierea prestării în termen și cu eficiență a sarcinilor sale;
- va suporta orice alte cheltuieli legate de activitatea Prestatorului.
- va transmite către Beneficiar documente/livrabilele care atestă prestarea calitativă a serviciilor;
- orice alte obligații stipulate în celelalte capitole ale prezentelor specificatii tehnice.
Pentru efectuarea şi ducerea la bun sfârșit a serviciilor, Ofertantul va include în propunerea tehnică lista cu experții, care răspund de realizarea efectivă a proceselor de execuție aferente implementării contractului.
Se solicită, prin Specificații Tehnice, minimum 1 (unu) Expert de coordonare a unui eveniment, ofertantii putând pune la dispoziție și resursa umană auxiliară, care să asiste Expertul de coordonare a evenimentului, însă nu reprezintă o obligatie.
2.3. Termen limită de prestare a serviciilor: 15 octombrie 2023.
Asociația The Moldova Project promovează incluziune și nu acceptă comportament discriminatoriu și orice formă de corupere. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice.
Denumire Operator economic:
Cod Fiscal:
FORMULAR DE OFERTĂ privind prestarea serviciilor de organizare a 4 tâguri de muncă în cadrul proiectului „Venture Women Project”
Informații generale despre entitate și a echipei de implementare a contractului:
- Date generale despre entitate, inclusiv denumirea deplină, sediul/locația, date de contact, date bancare, administratorul Companiei, datele și numărul de telefon al persoanei de contact, alte informații relevante;
- Copia autentificată a Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
- CV-ul entității, în care se va indica experiența anterioară similară la organizarea târgurilor cu un minimum de 100 participanți;
- Recomandarea/Recomandările din partea unui sau câtorva clienți constituie un avantaj;
- CV-ul Coordonatorului de eveniment;
- Declaraţia privind existența/inexistența unui conflict de interese (în cazul în care este stabilită o asemenea situație, documentul se va completa în formă liberă);
Oferta financiară
Nr. Crt | Produs / serviciu | UM | Cant | Preţ unitar (fără TVA) [LEI] | Valoare totală fără TVA |
1. | Servicii de închiriere a spațiilor de desfășurare a târgurilor de muncă | Serviciu. | 4 | ||
2. | Servicii catering (coffee break) | Serviciu. | 4 | ||
3. | Servicii foto/video | Serviciu. | 4 | ||
Total cheltuieli: |
Valabilitatea ofertei 30 zile lucrătoare.
Prin transmiterea ofertei financiare, operaqtorul economic participant, își asumă respectarea tuturor specificațiilor minime solicitate în actualii Termeni de referință.
OPERATOR ECONOMIC
........................................................(nume, prenume și funcția persoanei autorizate)
........................................................(semnătura persoanei autorizate)
*Ofertele incomplete nu vor fi evaluate.