frule

Concurs de selectare a experților/expertelor formatoare în domeniul managementului de proiect pentru implementarea inițiativelor locale

Termeni de referință pentru selectarea experților formatori/expertelor formatoare pentru instruirea a 15 organizații neguvernamentale în domeniul managementului de proiect pentru implementarea inițiativelor locale 

Organizație:

Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”,  Fundația „Friedrich Ebert” Moldova

Sector:

Dezvoltarea societății civile

Tipul de consultanță:

Instruire în domeniul managementului proiectului (ciclul proiectului, managementul activităților, al resurselor umane și financiar, gestionarea riscurilor, raportarea narativă și financiară, monitorizarea și evaluarea proiectului)

Localități:

Chișinău, Republica Moldova

Limba (limbile) necesară (e):

Română. Cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj

Data limită de aplicare:

19.02.2023; ora 23:59

 

  1. CONTEXT

În perioada aprilie 2021 – aprilie 2024, AO „Institutum Virtutes Civilis" în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert” Moldova implementează proiectul „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare” desfășurat cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației „Friedrich Ebert”. Scopul proiectului este consolidarea capacităților actorilor societății civile din Republica Moldova pentru a spori implicarea lor în procesele de guvernare și schimbarea în bine a comunităților din care fac parte. Activitățile proiectului sunt implementate la nivel național, precum și local. Domeniile de intervenție ale proiectului sunt (1) dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile de a deveni actori puternici în procesul de asigurare a bunei guvernări și de a influența procesele de dezvoltare în comunitățile lor; (2) consolidarea capacităților APL pentru un dialog deschis cu actorii societății civile, asigurând, în acest fel, un proces de luare a deciziilor transparent, participativ și care răspunde la necesitățile stringente ale cetățenilor; (3) încurajarea femeilor active pentru participare în procesele de luare a deciziilor și (4) creșterea gradului de conștientizare de către societate a rolului femeilor în procesele ce asigură buna guvernare și dezvoltarea durabilă.

Una din activitățile importante ale proiectului este finanțarea și sprijinirea a 15 propuneri de proiecte elaborate de către organizațiile societății civile la nivel local. Acestea se axează pe promovarea drepturilor și intereselor femeilor, bunei guvernări, politicilor publice sensibile la gen, precum și participării femeilor la procesele decizionale. Proiectele vor fi realizate în parteneriat cu autoritățile publice locale de nivelul 1 și 2.

În cadrul Programului de granturi al proiectului, lansat în decembrie 2022, sunt finanțate 15 proiecte. Pentru implementarea lor cu succes, 30 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile, ale căror propuneri de proiecte sunt finanțate, vor beneficia de instruire în domeniul  managementului de proiect.

 

  1. SCOPUL CONTRACTĂRII SERVICIILOR

AO „Institutum Virtutes Civilis” și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova contractează experți formatori/experte formatoare care vor realiza 2 instruiri de o zi în domeniul managementului proiectelor finanțate, și anume:

Instruirea 1: managementul de proiect (rolul, principiile, instrumentele managementului de proiect, ciclul și etapele proiectului, managementul activităților, al resurselor umane și financiar, procedura de achiziții, gestionarea riscurilor etc.), și

Instruirea 2: raportarea narativă și financiară, monitorizarea și evaluarea proiectului. 

  • OBIECTIVUL FORMĂRILOR

Experții formatori/expertele formatoare selectați/selectate vor avea următoarele sarcini:

Pregătirea și desfășurarea instruirilor în domeniul managementului de proiect (rolul, principiile, instrumentele managementului de proiect, ciclul și etapele proiectului, managementul activităților, al resurselor umane și financiar, procedura de achiziții, gestionarea riscurilor etc.), raportării narative și financiare, monitorizării și evaluării proiectului etc.

Perioada de realizare a sarcinilor: martie - aprilie 2023. Experții formatorii/expertele formatoare vor planifica și coordona toate activitățile cu echipa IVC și FES.

  1. TERMENE ȘI METODE DE REALIZARE A SARCINILOR

Termenele de realizare a sarcinilor

 

Sarcini

Termen

1.

Elaborarea materialelor pentru Instruirea 1 (inclusiv PPT, exerciții practice, formulare de evaluare a cunoștințelor pre si post instruire) în domeniul managementului de proiect (rolul, principiile, instrumentele managementului de proiect, ciclul și etapele proiectului, managementul activităților, al resurselor umane și financiar, gestionarea riscurilor, procedura de achiziții etc.). Raportarea finală despre serviciul prestat care va include și analiza formularelor pre și post instruire.

2 zile

2.

Elaborarea materialelor de instruire (inclusiv PPT, exerciții practice, formulare de evaluare a cunoștințelor pre si post instruire) pe subiectele:  raportare narativă și financiară, monitorizare și evaluarea proiectului. Raportarea finală despre serviciul prestat care va include și analiza formularelor pre și post instruire.

2 zile

3.

Realizarea instruirilor în domeniul:

·        managementului de proiect (rolul, principiile, instrumentele managementului de proiect, ciclul și etapele proiectului, managementul activităților, al resurselor umane și financiar, gestionarea riscurilor, procedura de achiziții etc.),

·        raportării narative și financiare, monitorizării și evaluării proiectului/inițiativei etc.

1 zi per instruire

Notă: Materialele de instruire și formularele de evaluare completate vor fi puse la dispoziția comanditarului serviciilor de instruire.

  1. CERINȚE FAȚĂ DE CADIDAȚI/ CANDIDATE
  • Studii universitare sau post-universitare în științe socio-umane sau alte domenii relevante;
  • Cel puțin 3 ani de experiență în domeniul dezvoltării capacităților de management al proiectelor sau al componentelor separate ale acestuia (raportarea narativă și financiară, monitorizarea și evaluarea proiectului), inclusiv pentru ONG-uri.

*Persoanele interesate pot aplica pentru o instruire sau ambele.

 

  1. PROCEDURA DE APLICARE

Persoanele interesate vor expedia documentele enumerate mai jos la adresa de e-mail ivc.euproject@gmail.com până la data de 19 februarie 2023, ora 23:59, cu subiectul „Formare managementul proiectului”:

  • CV-ul formatorului/ formatoarei, care va descrie clar experiența personală în domeniile solicitate, inclusiv doua referințe (nume, prenume si date de contact);
  • Oferta financiară semnată. În oferta financiară va fi indicată suma NET în Euro per zi de pregătire/ realizare a formărilor. Toate taxele și impozitele aferente serviciilor prestate vor fi calculate și transferate de către comanditar în conformitate cu legislația în vigoare. Serviciile acordate vor fi achitate in lei moldovenești la cursul finanțatorului.
  • CRITERII DE EVALUARE:

Vor fi evaluate doar dosarele complete transmise la concurs cu respectarea deplină a procedurii descrise în acești Termeni de Referință.

Dosarul câștigător va fi cel care va acumula cel mai mare punctaj în rezultatul evaluării conform criteriilor de mai jos.

Criterii de evaluare

max. 100 de puncte

Studii universitare sau post-universitare în științe socio-umane sau alte domenii relevante

25 p

Cel puțin 3 ani de experiență în domeniul dezvoltării capacităților de management al proiectelor sau al componentelor separate ale acestuia (raportarea narativă și financiară, monitorizarea si evaluarea proiectului), inclusiv pentru ONG-uri

45 p

Oferta financiară

30 p

Punctaj total

100 puncte

AO „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert” Moldova își rezervă dreptul de a solicita documente adiționale în caz de necesitate, de a organiza interviuri cu persoanele preselectate, de a selecta mai mulți experți, de a nu selecta nici un expert sau de a anula acest concurs.

Doar candidații preselectați vor fi contactați.



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola