Fundația Est-Europeană anunţă CONCURS pentru selectarea companiei specializate în comercializarea rechizitelor de birou



Cadrul general

Fundaţia Est-Europeană este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de          03 noiembrie 2009).

Scopul concursului
Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta (pentru anul 2022) o companie specializată în comercializarea rechizitelor de birou care va fi partenerul Fundaţiei Est-Europene pe parcursul anului 2022 în aprovizionarea acesteia cu produsele necesare la cerere.

Sarcina tehnică
Pentru evaluarea ofertelor comerciale, inclusiv componenta financiară, ofertantul va trebui să completeze Formularul de Aplicare (Anexa nr. 1) și Lista produselor selective (Anexa nr. 2), anexate la prezenta cerere de oferte.

Criterii de selectare
Pentru identificarea companiei specializate în comercializarea rechizitelor de birou, iar ulterior contractarea acesteia pentru anul 2022 în calitate de furnizor de bază al Fundației cu rechizite de birou, se va atrage atenţie la următoarele lucruri:
- oferta de preţ la produsele menționate în Anexa nr. 2 la Cererea de Oferte;
- condiţiile şi termenii de livrare;
- condițiile de plată;
- diversitatea sortimentului de rechizite de birou comercializate;
- avantaje în cazul semnării unui contract între Fundaţie şi Companie;

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente:
1) Formularul de Aplicare (anexa nr. 1) completat integral, cu semnătura și amprenta ștampilei;
2) Lista produselor selective cel mai des utilizate de Fundație, completată integral;
3) Lista de prețuri generalizată a aplicantului pentru rechizitele de birou comercializate (prețurile vor fi indicate fără TVA și cu TVA respectiv);
4) Copia certificatului de înregistrare.

Evaluarea ofertelor comerciale va fi efectuată luând în considerație următoarele:
1) Dosarul de aplicare (prezența tuturor documentelor solicitate);
2) Avantajului financiar de colaborare cu compania (în procesul de evaluare a ofertelor recepționate, va fi simulată o comandă tipică de produse indicate în lista produselor selective cel mai des utilizate de fundație – Anexa nr. 2);
3) Criteriile de selecție (va fi analizat fiecare criteriu de selecție și evaluat atractivitatea acestuia pentru Fundație).

Cernițe față de companii
- companii naţionale înregistrate oficial care posedă experiență în domeniul comercializării rechizitelor de birou;

Termenul limită de depunere a ofertelor este: 19 decembrie 2021, inclusiv.

Oferta comercială cu mențiunea – Concurs rechizite de birou - se va expedia prin poşta electronică //concurs@eef.md/">concurs@eef.md sau se va depune personal la sediul Fundaţiei: str. 31 august 1989, nr. 98, etaj 3, Chişinău

Pentru întrebări: Oxana Zanoga, analist financiar, pe adresa e-mail: //oxana.zanoga@eef.md/">oxana.zanoga@eef.md sau la numărul de telefon: (022) 23 53 43, ext. 122.

Despre Fundația Est-Europeană

Fundaţia Est-Europeană sprijină consolidarea democraţiei şi contribuie la dezvoltarea durabilă a societăţii moldoveneşti prin intermediul programelor educaţionale, asistenţei tehnice şi programelor de granturi care promovează dezvoltarea societăţii civile, consolidează buna guvernare şi mass-media şi contribuie la prosperitatea economică.

Fundaţia Est-Europeană îşi concentrează activităţile în trei domenii prioritare: Dezvoltare Economică, Promovarea Bunei Guvernări şi Acţiuni Sociale. În realizarea obiectivelor sale, FEE respectă principiile de egalitate şi nediscriminare.

Descarcă fișierele atașate

https://bit.ly/3pyJ4SY