Proiectare, elaborare și găzduire a jocului virtual „Ce fac cu apa murdară?” al proiectului „Cu atitudine pentru un mediu sănătos”

Cerere de oferte:

EMISĂ PE: 13 iulie 2021, pentru proiectare, elaborare și găzduire a jocului virtual „Ce fac cu apa murdară?” al proiectului „Cu atitudine pentru un mediu sănătos

 

Dezvoltarea jocului virtual „Ce fac cu apa murdară?” prin proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos”, implementat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM) în cadrul programului de Granturi Locale „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), finanțat de Uniunea Europeană.

 

TERMEN DE APLICARE: 19 iulie 2021, ora 18:00

 

1: Instrucțiuni pentru ofertanți

Introducere: AJMTEM solicită oferte de la organizații sau persoane eligibile și responsabile cu privire la dezvoltarea jocului virtual „Ce fac cu apa murdară?” prin proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos”, așa cum este descris mai jos în secțiunea 1 (Instrucțiuni pentru ofertanți)

AJMTEM își propune să încurajeze locuitorii RM să renunțe la utilizarea haznalelor (gropilor săpate în pământ unde se acumulează apa și reziduurile din toaletă, mașina de spălat, robinet) și să contracteze, sau să solicite servicii publice centralizate de gestionare a apelor uzate. Ideea de bază este de a testa mai multe opțiuni de gestionare a apelor uzate, de a studia avantajele și dezavantajele, investițiile, consecințele/beneficiile fiecărei alegeri, și identificarea celei mai optime opțiuni. Astfel, prin intermediul jocului, vom putea informa publicul într-un mod accesibil și interactiv despre daunele aduse solului, apleor subterane și sănătății de către apele uzate din haznale, precum și metodele alternative de epurare.

 

Jocul va fi prevăzut cu acumularea statisticii privind numărul de persoane care au jucat, dezagregate de gen, vârstă, localitate, rezultatele obținute la joc. 

Pe lângă targetul de bază al proiectului, Jocul este prevăzut inclusiv pentru elevi și studenți de 15- 25 ani. Acesta urmează să fie plasat pe site-ul www.ecopresa.md, până la data de 5 august 2021.

 

  • Ofertele trebuiesc expediate pe următoarea adresă: ajmtem@gmail.com
  • Cătălina Molodoi / manager de proiect în cadrul AJMTEM
  • Întrebările referitoare la cerințele tehnice sau administrative ale cererii de oferte pot fi trimise până cel târziu 17 iulie 2021, ora 18:00, ora locală a Chișinăului, ajmtem@gmail.com
  • Întrebările trebuie trimise în scris; apelurile telefonice nu vor fi acceptate. Numai răspunsurile scrise emise de AJMTEM vor fi considerate oficiale și vor avea pondere în procesul tenderului. Orice informație verbală primită de la AJMTEM sau de la orice altă entitate nu ar trebui considerată ca un răspuns oficial.

 

Specificații:

Serviciul oferit de ofertant ar trebui să conste în dezvoltarea unei platforme web care urmărește să fie:

  • Spațiul de joc, un landing page al site-ului www.ecopresa.md;
  • Este adaptat pentru versiunea pentru PC și mobil; 
  • Jocul va fi distribuit pe Facebook, inclusiv, pentru acumularea statisticii privind numărul de persoane care au jucat, dezagregate de gen, vârstă, localitate, rezultatele obținute la joc.
  • Este ușor de utilizat, cu opțiunea constantă „reia jocul” și „mergi înapoi”, cu posibilitatea de repetare a jocului.

 

Platforma trebuie să aibă următoarele rubrici:

  1. Despre noi – informație generală despre proiect, donatori, echipă și joc.
  2. Bibliotecă – informații despre situația apelor reziduale din RM.
  3. Jocul

 

Structura jocului:

Jocul este format din 3 opțiuni:

  1. Jucătorul are robinet și toaletă afară
  2. Jucătorul are apă în casă și toaleta afară
  3. Jucătorul are toate condițiile în casă

După alegerea oricărei opțiuni mai urmează încă doi pași – alegerea unei soluții, apoi rezultatul soluției alese.

Imaginile utilizate pentru joc vor fi elaborate de AJMTEM

 

Eligibilitate: Ofertanții trebuie să fie o persoană fizică sau juridică, să aibă cel puțin doi ani de experiență în furnizarea acestui tip de servicii, să lucreze cu JavaScript, HTML / HTML5, CSS2 / CSS3, AJAX, JSON / XML, jQuery, Bootstrap, MySQL

 

 

Evaluare și atribuire:

Atribuirea se va face unui ofertant responsabil, a cărui ofertă urmează instrucțiunile cererii de ofertă, îndeplinește cerințele de eligibilitate, îndeplinește sau depășește specificațiile tehnice minime cerute și este considerată a avea cea mai bună valoare raportată la cel mai mic preț, acceptabilă din punct de vedere tehnic, al experienței, calitatății și atractivitatății activităților propuse, activități similare în trecut și producție rapidă.

  • Ofertanții cu experiență dovedită în dezvoltarea de platforme web, jocuri electronice, vor avea un avantaj.
  • Vă rugăm să rețineți că, dacă există deficiențe semnificative în ceea ce privește răspunsul la cerințele cererii de ofertă, o ofertă poate fi considerată „neacceptabilă” și, prin urmare, este descalificată de la examinare.
  • Sunt solicitate ofertele cu cea mai bună ofertă. AJMTEM poate să poarte negocieri și să ceară/ofere precizări.

 

Termeni și condiții: Aceasta este doar o cerere de oferte. Emiterea cererii date nu obligă în niciun fel AJMTEM să plătească costurile suportate de potențiali ofertanți în pregătirea și depunerea unei oferte.

Plata se va face în MDL, prin transfer bancar, la cota TVA zero. Plata se va face la finalizarea și acceptarea finală a tuturor lucrărilor și livrabilelor de către AJMTEM.

 

Oferta trebuie să conțină

  • Specificații tehnice, inclusiv specificații detaliate ale lucrărilor
  • Dovada experienței anterioare în crearea de platforme web și jocuri electronice
  • Descrierea conceptului și abordarea programatică pentru atingerea obiectivelor
  • Ofertă financiară
  • Termenul de realizare al comenzii.

 

Ofertele trebuie să stabilească un preț fix, inclusiv livrarea și toate celelalte costuri. Prețurile trebuie prezentate în MDL. Ofertele trebuie să rămână valabile cel puțin treizeci (30) de zile calendaristice după data limită a ofertei. Ofertanții sunt rugați să furnizeze ofertele în formatul lor oficial de cotație sau în antet.

 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă