Concurs privind selectarea companiei de consultanta in prestarea serviciilor de implementare a activitatilor de promovare a sanatatii si dreptul la sanatate in 16 localitati rurale

Termeni de referință pentru compania de consultanță

privind prestarea serviciilor de implementare a activităților de promovare a sănătății și dreptul la sănătate în 16 localități rurale

Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” (Proiectul „Viața sănătoasă„), finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției, anunță concurs pentru selectarea unei companii de consultanță pentru organizarea și implementarea activităților de promovare a sănătății și dreptul la sănătate în 16 localități rurale.

Informații generale

Bolile netransmisibile (BNT), precum diabetul, hipertensiunea și bolile ischemice ale inimii, continuă să fie împovărătoare pentru Republica Moldova, fiind cauza a 90% din decese. Factorii de risc ce duc la incidența BNT rezultă de cele mai multe ori din modul de viață și anume regimul alimentar necorespunzător, fumatul, nivelul scăzut de activitate fizică și consumul de alcool.

Prima fază a Proiectului Viață sănătoasă s-a desfășurat în perioada anilor 2016-2020. Proiectul continuă în faza a doua să sprijine Ministerul Sănătății și, în strânsă colaborare cu partenerii naționali și internaționali, răspunde acestor nevoi. A doua fază a proiectului a fost inițiată în octombrie 2020 și va dura până în anul 2024.

Viziunea Proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este ca Republica Moldova, către anul 2030, să-și atingă obiectivele privind Acoperirea universală cu servicii medicale (UHC) și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) legate de sănătate. Urmând această viziune, obiectivul proiectului este de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a populației țării, în special, din zonele rurale, prin reducerea poverii bolilor netransmisibile.

Astfel, sunt trasate trei rezultate pentru a atinge obiectivul propus:

  • Rezultatul 1: Instituțiile din domeniul sănătății promovează cele mai bune intervenții ale OMS și își desfășoară activitatea bazată pe evidențe, având o abordare multisectorială, pentru îmbunătățirea cunoștințelor în sănătate a populației;
  • Rezultatul 2: Serviciile integrate de calitate, susținute prin regulamente și instruirea prestatorilor de servicii pentru îmbunătățirea prevenirii și gestionării BNT;
  • Rezultatul 3: Populația își asumă responsabilitatea pentru propria sănătate, își apără propriile interese și responsabilizează factorii de decizie să răspundă chiar și celor mai vulnerabili pacienți cu BNT.

Ținând cont de reformele majore în curs de desfășurare în Republica Moldova la nivel de administrație publică locală și sănătate publică, proiectul „Viață sănătoasă” continuă să sprijine aplicarea reformelor de la nivel național la local și sprijină actorii locali la nivelul lor în consolidarea sănătății publice, a asistenței integrate, inclusiv a asistenței medicale primare și a promovării sănătății.

În faza a II, Anul 2, Proiectul va fi implementat în 16 comunități pilot (câte 2 în raion) din 8 raioane pilot (Ocnița, Drochia, Soroca, Șoldănești, Sîngerei, Călărași, Anenii Noi, Hîncești).

Proiectul își desfășoară activitatea în Republica Moldova prin intermediul Unității de Facilitare a Proiectului (UFP), cu sediul la Chișinău.

Pentru a sprijini organizarea și implementarea activităților de promovare a sănătății și dreptul la sănătate, în 16 comunități pilot în perioada aprilie – septembrie 2022, Proiectul „Viață sănătoasă” este în căutarea unei companii de consultanță.

Obiectivul

Compania de consultanță va oferi asistență tehnică pentru 16 echipe (ONG-ul  și APL-ul local)  din localitățile rurale pentru implementarea activităților de promovare a sănătății și  activităților privind dreptul la sănătate (de la scrierea propunerii de proiect până la implementare, inclusiv monitorizare, evaluare și raportare narativă), precum și va ghida, monitoriza și verifica rapoartele financiare pentru toate activitățile din localități înainte ca acestea să fie prezentate Proiectului/ Finanțatorului.

Sarcinile de bază

Sub supravegherea și în strânsă colaborare cu Coordonatoarea Comunitară a Proiectului (partea tehnică), Managerul Financiar (partea administrativă și financiară), experta în comunicare a Proiectului (partea de vizibilitate), compania de consultanță va avea următoarele sarcini și responsabilități:

  • Va participa la exercițiul de evaluare a necesităților în domeniul sănătății prin metoda Asset Mapping, în 16 localități pilot;
  • Va organiza instruiri (în format fizic) privind elaborarea propunerilor de proiecte pentru promovarea sănătății pentru ONG-urile și APL-urile din 16 localități pilot în baza Profilurilor de Sănătate, Planurilor raionale de acțiuni pentru promovarea sănătății și prevenirea BNT, Strategia de comunicare pentru schimbare de comportament a campaniei „Alege ce mănânci!”;
  • Va oferi suport personalizat la necesitate, fiecărei localități, pentru definitivarea propunerilor de proiecte;
  • Va oferi asistență la toate etapele de implementare a proiectelor locale;
  • Va efectua vizite periodice de monitorizare a progresului proiectelor la nivel local;
  • Va oferi asistență la executarea bugetului proiectelor la solicitare/necesitate;
  • Va prezenta rapoartele narative și financiare intermediare și finale;
  • Va verifica rapoartele financiare pentru corectitudinea datelor si a documentelor anexe înainte de a fi prezentate către managerul financiar al Proiectului Viață Sănătoasă.
  • Va facilita elaborarea planurilor de durabilitate pentru fiecare proiect în parte;
  • Va servi ca primul punct de contact /de comunicare pentru cele 16 echipe comunitare în ceea ce privește implementarea activităților de promovare a sănătății și a activităților privind dreptul la sănătate și va transmite solicitările din teritoriu către Coordonatoarea Comunitară;
  • Va prezenta lunar rapoarte tehnice privind progresul îndeplinirii sarcinilor conform contractului;
  • Va ghida, monitoriza și verifica în mod transparent raportarea financiară și de calitate a tuturor cheltuielilor aferente proiectelor din cele 16 comunități, în conformitate cu instrucțiunile Managerului Financiar;
  • Va informa periodic Coordonatoarea Comunitară și Managerul Financiar, privind activitățile desfășurate la necesitate și la cerere;
  • Va organiza un atelier (format fizic) de inițiere în pledoarie (advocacy) pentru 16 ONG-uri locale;
  • Va realiza un sondaj, având la bază informația colectată în cadrul seminarelor cu tema: „Dreptul la sănătate și responsabilizarea socială” din 16 comunități și va elabora un raport sintetic;
  • Va oferi consultanță și suport personalizat ONG-urilor locale din cele 16 localități pilot, privind organizarea și desfășurarea mesei rotunde cu tema: „Pledează pentru drepturile tale ca pacient!”, cu implicarea actorilor din coaliția comunitară, APL, centrul de sănătate și CSP raional;
  • Va sprijini 16 ONG-uri locale în dezvoltarea și implementarea unei activități comunitare de pledoarie privind dreptul la sănătate cu tema: „Implicarea fiecăruia poate aduce schimbare!”.
  • Va elabora, monitoriza și aplica un plan de comunicare pentru activitățile de promovare a sănătății și activitățile de pledoarie din cadrul celor 16 comunități-pilot, care va fi coordonat cu Coordonatoarea Comunitară și experta în comunicare a Proiectului;
  • În cadrul grupului privat de Facebook al Proiectului „PROmovare pentru o viață sănătoasă”, va gestiona coordonatorii celor 16 proiecte comunitare și va modera componenta acțiunilor incluse în planul de comunicare pentru activitățile proiectelor și de pledoarie a celor 16 comunități-pilot.
  • Va elabora și plasarea în grup materiale de informare (anunțuri de evenimente, informații de la evenimente/știri, poze, video, imagini grafice etc) conform cu planul de comunicare în coordonare cu experta în comunicare a Proiectului.

Cerințe față de compania selectată

  • Instituție înregistrată în Republica Moldova, cu experiență de lucru pe teritoriul țării și zonele rurale, cu participarea unei game largi de părți interesate;
  • Cunoștințe privind structura și funcționarea de bază a sistemului de sănătate din Republica Moldova și a serviciilor de asistență medicală comunitară și sociale;
  • Experiență de lucru în management financiar și contabilitate în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova;
  • Cunoașterea domeniului de colaborare intersectorială și a sectorului social din Moldova constituie un avantaj;
  • Cel puțin 3 ani de experiență într-un domeniu conex;
  • Experiență semnificativă în conducere (leadership), dezvoltare organizațională sau dezvoltare comunitară;
  • Experiență în organizarea și desfășurarea instruirilor, atelierelor, focus-grupurilor și a campaniilor de informare/comunicare;
  • Flexibilitate, mobilitate și disponibilitatea de a se deplasa frecvent în toate localitățile-țintă, dispunerea de transport personal;
  • Disponibilitatea de a delega personal de calificare înaltă și resurse, în funcție de necesitate.

Procedura de aplicare

Companiile de consultanță interesate sunt invitate să depună oferta lor, inclusiv descrierea experienței personalului implicat (CV-urile angajaților-cheie), precum și oferta financiară detaliată pentru serviciile menționate mai-sus,.

UFP va oferi contract de consultanță pe o durată determinată de 6 luni (începând cu 1 aprilie până la 30 septembrie 2022).

Termenul limită de expediere a ofertelor este 6 martie 2022, pe adresa electronică: info@viatasan.md. Doar candidații pre-selectați vor fi contactați pentru interviu.

Articol adaugat de: Stella