Specialiştii semnalează cazuri de exploatare sexuală a copiilor de către turiştii străini



În Republica Moldova se atestă o nouă tendinţă a traficului de fiinţe umane – turismul sexual cu implicarea copiilor. Termenul este nou pentru specialiştii din Republica Moldova, dar fenomenul este bine cunoscut în ţări ca Brazilia, Ecuador, Thailanda sau Indonezia. În ultimii 2 ani în instanţele de judecată din Moldova au fost transmise 11 dosare intentate străinilor acuzaţi de crime sexuale asupra minorilor, însă cifra cazurilor care rămân în afara atenţiei autorităţilor din domeniu este mult mai mare, a declarat la o conferinţă de presă juristul Tatiana Fomina, manager al Serviciului de analiză şi lobby în cadrul Centrului Internaţional „La Strada”, transmite Info-Prim Neo. 

Tatiana Fomina spune că prin turism sexual cu implicarea copiilor se înţelege exploatarea comercial-sexuală a copiilor de către străini. Clienţii merg într-o ţară mai puţin dezvoltată în căutarea contactelor sexuale. Cel mai des victime ale acestui fenomen devin copii din familii sărace sau cei care au părinţi violenţi, alcoolici, uneori sunt şi copii din internate. Pedofilii călători pot fi atât bărbaţi, cât şi femei cu diferite vârste. 

„Moldova este o ţară atractivă turismului sexual prin faptul că apar tot mai multe companii turistice, hoteluri, staţii balneare, restaurante, companii de transport etc.”, a declarat juristul Centrului „La Strada”. La dezvoltarea fenomenului mai contribuie şi nivelul scăzut de trai al populaţiei. Tatiana Fomina spune că turiştii abuzatori de copii adesea îşi justifică acţiunile prin faptul că îi ajută pe copii, le dau haine, bani şi de mâncare. 

Problema turismului sexual nu trebuie neglijată, pentru că nivelul de sărăcie, corupţia, lacunele din legislaţie pot contribui la extinderea acestui fenomen, a subliniat Tatianei Fomina. 

Potrivit ei, există o legătură strânsă între fenomenul traficului de copii şi turismul sexual cu implicarea copii. În acest moment, Republica Moldova nu dispune de date statistice privind numărul celor care au avut de suferit de pe urma traficului de copii, pentru că nu există un sistem unic de colectare a datelor. Frecvent victime ale traficului de copii devin minorii de 14-17 ani, 80% sunt fete. Principalele ţări de destinaţie în anii 2005-2009 au fost Rusia, Turcia şi Ucraina. 

O soluţie, în opinia juristului „La Strada” ar fi consolidarea capacităţilor organelor de drept, informarea prestatorilor de servicii despre consecinţele acestor fenomene, modificări în actele legislative. Aceste recomandări vor fi înaintate Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale.

 

Info-Prim Neo