ce zic tinerii?!
Vorbim că tot ar trebui să conştientizăm problema “traficul de fiinţe umane”, dar ce cred tinerii despre subiectul în cauză. Vă ofer cuvîntul, dragii mei (căci tinerii sîntem chiar noi), dar nu înainte de a şi publica cîteva replici a unor intervievaţi.
Ana, 18 ani : “Violenţa în familie persistă în Moldova, cu părere de rău, şi femeile sau copiii – victimele, nu se adresează la organele de drept sau nici nu ştiu că ar putea să o facă. Deseori se datorează problemelor pshihice ale persoanelor care maltratează, nivelului de trai etc. Personal, m-am şi întîlnit cu problema aceasta, dar nu eram informată despre organizaţiile sau centrele ce oferă serviciile necesare”
Carolina, 17 ani : “Foarte mulţi copii sînt bătuţi, în special copiii de la sate, care nu se supun sau nu-şi ascult părinţii. Iar cei din oraşe se întîlnesc mai mult cu discriminarea sau violenţa sub formă verbală. Şi mă tem, ca societatea noastră, în viitor, să nu mai fie una sănătoasă atît-a timp cît de obicei copii preiau comportamentul părinţilor”
Igor, 18 ani : “Nu mă interesează subiectul acesta, deoarece în familia mea n-a fost niciodată şi nici nu înţeleg de ce ar trebui să mă intereseze violenţa în familie“
Ion, 18 ani : “Depinde de familie, unde tatăl e brutal acolo şi există violenţă şi deseori se manifestă violenţa în sate. La mine, în familie, de exemplu, mereu mi s-au explicat şi mi se explică lucrurile în aşa fel încît nu doar să le înţeleg dar să iau o decizie ce-mi aparţine. O idee în soluţionarea problemei e de a organiza traininguri pentru familii, de a li se aduce la cunoştinţă despre organizaţiile care pot să le ajute, fie prin şedinţe pshihologice sau orice de ce au nevoie”
Veronica, 18 ani : “Nu cunosc cazuri particulare în care să fie aplicată violenţa, dar la sigur sunt. Şi consider, că uneori trebuie aplicată şi doar în caz educativ şi să fie şi o limită. Căci să strigi, totuşi, este un motiv, dar sînt şi alte mijloace. Şi dacă în cazul copiilor se mai poate de ridicat vocea, ceea ce ţine de o mamă, nici de cum, ne mai fiind vorba de vreo mînă ridicată.”
