interesant…



Cîte lucruri interesante se întîmplă şi nu le mai ştim. În confirmarea acestei fraze sînt exemplele de mai jos, care vizează una din probleme sociale întîlnite în RM, şi anume traficul de fiinţe umane:

„Viaţa unei nopţi sau Totentanz” să nu se creadă că fac publicitate la carte, dar bucuria încerc să o împărtăşesc, odată ce mai mulţi se implică în stoparea migraţiei ilegale, şi plus- în moduri neobişnuite, neaşteptate, dar dorite şi necesare. Denumirea romanului Claudiei Partole în opinia lui  Dumitru Crudu: “romanul reprezintă una dintre cele mai veridice mărturii despre ceea ce înseamnă fenomenul migraţiei”  sau Drăgostiţa Bujor: “citind acest roman, fără să vrei, eşti antrenat într-o deosebit de tragică şi complexă conversaţie cu tine însuţi, cu destinul tău.” Deci o carte, care prezintă o lume din care facem parte, cu părere de rău, dar pentru care trebuie să luptăm.

 

 O carte poştală, care vine în a susţine Ziua Europeana impotriva Traficului de Persoane (18 octombrie 2009), fusese lansată de către  Centrul “La Strada” împreună cu “Poşta Moldovei” – o iniţiativă unică în Europa după cîte este şi menţionat pe site-ul centrului www.lastrada.md . Un lucru: “emisia este una speciala, cu un tiraj de 50.000 si va fi pusa in circulatie incepand cu data de 18 octombrie curent.” Curent e vorba de anul 2009. În Bălţi însă, am şi întrebat de astfel de plicuri cu timbre, răspunsul: nu au şi nici nu au avut. Astfel că apelez la cei din Chişinău, în a căuta pur din curioziate de mai sînt pe piaţă cărţile poştale. Iar ideea, după mine, trebuie continuată, atîta timp cît şi datele te înspăimîntă.

 Că tot vorbeam de date:

  • în ultimii ani a crescut numărul bărbaţilor- victime ale traficului de fiinţe umane, precum şi numărul persoanelor traficate intern, dintr-o regiune în alta a ţării;
  • bărbaţii, de cele mai multe ori, sunt traficaţi pentru a presta munci necalificate, iar copiii – pentru cerşetorie forţată;
  • 70% din victimele traficului spun că au plecat în străinătate din cauza sărăciei, dar şi a faptului că erau bătute şi umilite în propria familie;
  • majoritatea victimelor sunt femei şi fete traficate;
  • în perioada ianuarie 2000- septembrie 2009, Misiunea în Moldova a OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie) a identificat şi asistat 2545 de victime ale traficului de fiinţe umane şi 1128 copii ai acestora, de rînd cu 1788 potenţiale victime şi 56 de migranţi aflaţi în dificultate. Numărul real al persoanelor traficate este însă mult mai mare! 
 surse:  www.europalibera.org , www.lastrada.md ,  www.literaturasiarta.md , www.undp.md 


Nicoleta Nicolae