Amnesty International Moldova a dat startul campaniei globale „Maratonul Scrisorilor”



Amnesty International Moldova a lansat campania globală „Maratonul Scrisorilor” – cel mai mare eveniment din lume pentru apărarea drepturilor omului. Campania se desfăşoară anual şi are drept scop manifestarea solidarităţii faţă de persoanele cărora le-au fost încălcate drepturile.

Timp de câteva săptămâni, milioane de oameni din întreaga lume trimit scrisori, fac postări pe rețelele de socializare și semnează petiții către autorități, cerând ca persoanele ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate să fie eliberate sau să fie pedepsiți cei care se fac vinovați de moartea lor. Astfel, zeci de mii de scrisori ajung în căsuțele poștale sau la adresele electronice ale autorităților, care au admis încălcarea drepturilor omului.

În acest an, Amnesty International cere dreptate pentru 10 cazuri. La finalul campaniei, echipa AIM va expedia scrisorile către autoritățile vizate.

Alătură-te campaniei „Maratonul Scrisorilor”. Semnează o scrisoare, salvează o viață.

Acționează acum: www.maraton.amnesty.md

Cazurile pentru care milităm în acest an:

  1. Thulani Maseko și-a dedicat viața oamenilor din Eswatini, o țară condusă de un monarh bogat și în care aproximativ 60% din populație trăiește sub pragul sărăciei. După ce a criticat în mod deschis legile represive din țară și violența excesivă, la data de 21 ianuarie 2023, Thulani a fost împușcat mortal în fața soției. Până în prezent, nimeni nu a fost tras la răspundere.
  1. Thapelo Mohapi este nevoit să se ascundă, din anul 2021. El este urmărit, pentru că e liderul mișcării civice Abahlali baseMjondolo (AbM), care acționează pentru a îmbunătăți viețile oamenilor din Africa de Sud, inclusiv a celor din eKhenana – o comunitate care se confruntă cu mai multe provocări: dificultățile economice, lipsa accesului la locuințe adecvate și violența din partea poliției. Doar în anul 2022, trei membri ai AbM au fost uciși în eKhenana.
  1. Rocky Myers, un bărbat de culoare cu dizabilități intelectuale din SUA, statul Alabama, a fost condamnat la moarte, în baza unor mărturii contradictorii și a unor presupuse presiuni din partea poliției, pentru o crimă pe care nu a comis-o.
  1. Pedro Henrique a fost împușcat de indivizi mascați, pentru organizarea „Marșurilor pentru Pace” în Tucano, Bahia, Brazilia, care adunau oameni ce denunțau abuzurile din partea poliției. Activismul lui a fost întâmpinat cu ostilitate și intimidare din partea forțelor de ordine.
  1. Unchii Pabai și Paul cer autorităților din Australia să ia măsuri urgente privind schimbările climatice. Acum, viața locuitorilor insulelor strâmtorii Torres este în pericol. Dacă insulele vor deveni nelocuibile, vor fi nevoiți să își părăsească ținuturile natale.
  1. Maung Sawyeddollah și familia sa au fugit în tabăra refugiaților din Cox’s Bazar, Bangladesh, din cauza violențelor împotriva persoanelor din grupul etnic Rohingya și instigarea la ură prin intermediul Facebook și Meta.
  1. Rita Karasartova se află în arest la domiciliu, după ce a petrecut luni întregi într-o celulă strâmtă, fără posibilitatea de a comunica cu familia sa. Ea a fost acuzată de tentativă de „răsturnare violentă a autorităților” și riscă 15 ani de închisoare, pentru că s-a opus, în mod pașnic, unui acord de frontieră, care acorda Uzbekistanului controlul asupra unui rezervor de apă dulce.
  1. Justyna Wydrzyńska a ajutat o femeie, aflată într-o relație abuzivă, să aibă acces la avort în condiții sigure. Dar, în Polonia este o crimă să ajuți o femeie să aibă acces la avort. Justyna a fost condamnată, creând un precedent periculos și făcând accesul la avort în condiții de siguranță și mai dificil pentru cei care vor să-l facă.
  1. Chaima Issa a fost arestată în mod arbitrar și reținută timp de peste patru luni, după ce s-a opus, în mod public, acțiunilor președintelui Kais Saied, din cauza căruia drepturile omului în Tunisia au suferit, multe instanțe nu sunt independente, iar libertatea de exprimare este în pericol. Ea riscă zeci de ani de închisoare, pentru activismul său politic pașnic.
  1. Ahmed Mansoor a fost arestat, pentru că și-a exprimat în mod constant îngrijorarea față de detenția, tortura și procesele inechitabile ale vocilor opoziției din Emiratele Arabe Unite. El a vorbit despre problemele din cadrul sistemului judiciar și despre legile interne, care le încalcă pe cele internaționale. Acum, și el este închis, într-o celulă izolată, fără pat.

Prima dată „Maratonul Scrisorilor” a fost lansat în anul 2001 și de-a lungul timpului a reunit eforturile a milioane de oameni, din peste 200 de țări și regiuni. Este cea mai mare campanie privind drepturile omului din lume, iar susținătorii acesteia sunt tot mai mulți. „Maratonul Scrisorilor” din anul 2022 a adunat circa 5,3 milioane de mesaje de susținere a tinerilor din întreaga lume.