Fiecare cu farfuria lui

De ce Dumnezeu a creat copacul cu “roada păcatului” în Eden?

Întrebarea asta azi mi-am pus-o nu din cauza că mă gîndeam la religie, ci din cauza că meditam asupra modului în care statele sunt guvernate. Venim toți din sclavie, feudalism, proprietate obștească și ne îndreptăm către privat, individual și liber. Asta e ceea ce își dorește fiecare persoană: cît mai multă libertate și cît mai puțină implicare din partea statului în viața lui privată. Plus la asta: diminuarea presiunilor legislative, fiscale, a discriminărilor de orice gen. Adică, excluderea regulilor de joc. Să nu existe limite, să nu existe strâmtori. Adică să nu existe nici un fel de ispite, nici un fel de copaci cu ”roada păcatului”.

Nu ar însemna acest lucru, prin analogie, faptul că oamenii se îndepărtează de spiritual și de Dumnezeu?

Ceea ce își dorește fiecare producător bun ( adică, competitiv) este să nu existe limite teritoriale, astfel ca piața de desfacere, prin economia la scară, să contribuie la diminuarea costurilor, mărirea veniturilor și, respectiv, și a profiturilor. Ceea ce își dorește fiecare consumator este să nu mai plătească nici un fel de taxe pe valoarea adăugată, să nu achite accize, să aibă acces mai liber la anumite bunuri pe care le ”ține sub presiunea sa” statul.

Partea reală a lucrurilor este că: bătrînii cer de la stat pensii, șomerii cer de la stat loc de muncă, orfanii cer de la stat orfelinate, bolnavii cer spitale, singuraticii cer tot de la stat aziluri. Părinții cer de la stat grădinițe și, totodată, salarii majorate și prețuri diminuate. Studenții cer burse mari și perioadă de studii mai mică. Infractorii cer iertarea păcatelor. Toți cer securitate, cer orașe fără cîini și sate iluminate. Cer drumuri reparate. Cer călătorii gratuite în transportul public și cetățenie Română!

Iar înapoi nimeni nu vrea să dea nimic. Nici credință. Nici smerenie. Nici omenie.