Când suntem iarbă…

Precum ziceam, mi-am făcut program pentru suflet în fiecare lună. Ieri am mers la spectacolul închinat lui Grigore Vieru, care în aceste zile ar fi împlinit şaptezeci şi cinci de ani. A fost un eveniment splendit, corzi întinse de suflete, inimi bătând în unison, lacrimi pentru cei de altădată. Pe parcursul a mai bine de patru ore, cât a durat concertul, mi-a trecut prin faţa ochilor imaginea poetului, aşa cum îl ascultam din sală la ultimul său jubileu sărbătorit în sala Palatului Naţional. Zicea atunci Grigore Vieru: „De fiecare dată când rotunjeam o vârstă îL rugam pe Domnul să mă mai ţină nişte ani, să mai scot o carte, să-mi văd nepoţii mai mari. Acum deja mi-e ruşine să-L mai rog pentru anii mei, dar tare aş vrea să mai trăiesc”. Sunt copleşită de emoţii, aşa că voi reveni în zilele următoare cu …gânduri aşezate.

Astăzi mi-am luat un compact disc scos pe piaţă de „Muzic Univers” – Grigore Vieru: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”. Sunt două CD-uri extraordinare: unul cu versuri ale lui Grigore Vieru, în lectura autorului; al doilea cu şlagăre pe versurile lui Grigore Vieru.

Acum ascult „Ca prima oară”:

„Merg pe pământ

Şi sunt ca vioara.

Toate îmi par că sânt

Prima oară.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.

Orice splendoare

Mă doare,

Mă doare-această floare

Şi frumuseţea ta,

Şi frumuseţea ta!

Şi-această zi

Ce mâine nu va mai fi,

Nu va mai fi!

Înfiorat spun mamă şi tată

De parcă îmi văd părinţii

Prima dată.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.

Când mă cuprinzi

Tremur, ah, toată,

De parcă-aş iubi, iubi

Prima dată.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.”

Foto de Gheorghe Chistol.