Cine mai omoară din frustrare, răutate şi plăcere?




După articolul de ieri doi căţei vor fi scoşi din ghearele morţii şi duşi acasă. Merci în special Marianei, abia aştept să-i fac o poză de ziua de ei cu noul ei prieten patruped ;) Între timp Grupul „Orice formă de viaţă are dreptul la respect!” pregăteşte un eveniment public de prezentare a problemelor ce ţin de maidanezi (inclusiv şi a celor mai puţin vizibile până acum) şi a soluţiilor pentru problemele respective.

Apropo despre probleme care cad în umbră. Ziceam despre faptul că,  împreună cu colegii, am adoptat un câine la birou, o căţea de rasă, care cel mai probabil a fost abandonată când s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut să fete căţei de vânzare (am descoperit că e dresată când îi puneam injecţii după operaţie). Puşa s-a oploşit la noi în curte şi ne-a stresat un timp târându-şi hernia imensă şi sângerândă pe asfalt, era imposibil să o vezi aşa zilnic şi am făcut o chetă de la persoane care iubesc animalele, am operat-o, îngrijit-o şi acum avem paznic la birou. Numai că de destinul ei erau responsabili alţi oameni, stăpânii care au abandonat-o când a făcut hernie. Cum credeţi, câţi dintre maidanezi au fost căţeii născuţi în curte şi pe care stăpânii nu au vrut să-i omoare ca să nu-şi i-a păcat pe suflet? Şi la câţi oameni le trece prin minte că nu-i cazul să-şi i-a păcat pe suflet îngropând ţânci vii sau înecându-i ci ar fi mai simplu să-şi sterilizeze câinii?

Colegii noştri din Grupul „Orice formă de viaţă are dreptul la respect” au mers la Urgenţă de unde au primit date statistice care arată că …câinii de rasă, cu stăpân, dar fără lesă şi fără botniţă  fac cele mai multe victime.

Ziceam unei vecine de blogosferă că un om care nu adoptă un câine sau care nu-i dă de mâncare la un maidanez nu e neapărat un om rău, aşa precum nu toţi maidanezii sunt bolnavi, răi şi atacă oameni.

Mă mai gândeam …oare câţi copii sunt atacaţi de animale (şi unde-s părinţii în timpul acesta) în raport cu acei copii care suferă leziuni sau mor în accidente casnice, rutiere sau sunt rupţi în bătăi, violaţi de OAMENI, cel mai des rudele lor…

Care alte forme de viaţă suprimă şi omoară din frustrare, răutate şi plăcere în afară de oameni?..

„Poate că, pe lîngă vestimentaţie, muzică şi maşini luxoase, societatea moldovenească ar trebui să treacă de faza schimbului virulent de păreri de pe reţelele de socializare şi să preia şi exerciţiul discuţiilor publice de la ţările din Occident, care au găsit soluţii şi pentru probleme mult mai grave decît cea a cîinilor comunitari.” – zicea Lucia Diaconu de la Radio „Europa Liberă”, iar noi am făcut acest lucru şi trecem curând la dizbateri publice, căutaţi-ne iniţial pe facebook.


Posted: 2010-02-11 14:44:21

Blog | Senin