A fost lansată "Coaliţia pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă"
Reprezentanţii sectorului asociativ au căzut de acord că pentru a reuşi să iniţieze cu mai mult profesionalism proiecte de interes comunitar sau naţional, precum şi pentru a putea avea o voce mai puternică în viaţa publică din ţară este oportun să se reunească într-o structură confederativă. Noua iniţiativă civică a creionat o agendă comună de acţiuni publice, care se vor axa pe subiecte care preocupă oamenii de rând din ţara noastră.
Participanţii la această întrunire au decis să adopte denumirea Coaliţia pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă. În calitate de preşedinte al Coaliţiei a fost ales juruistul Radu Buşilă, vicepreşedinte – expretul în dreptul constituţional şi administraţie publică Ghenadie Vaculovschi, iar secretar - Alina Lapteacru, expert în domeniul managmentului resurselor umane.
Prima iniţiativă a Coaliţiei pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă va fi organizarea unei „mese rotunde” cu subiectul „Conflictul din jurul satului Palanca, delimitarea frontierei moldo-ucrainene şi partajarea proprietăţii între cele două state vecine. Cauze, evoluţii, soluţii pozitive”. În acest sens a fost expediată o scrisoare pe numele Primului-ministru Vladimir Filat cu următorul conţinut:
„Stimate domnule Prim-ministru,
Prin prezenta Vă informăm că un grup de reprezentanţi ai societăţii civile, reuniţi în Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, planifică organizarea în timpul apropiat a unei „mese rotunde”, în cadrul căreia se va lua în dezbatere publică problema legată de conflictul în jurul satului Palanca şi demarcarea frontierei moldo-ucrainene.
Această iniţiativă civică s-a constituit în cadrul unei şedinţe comune a reprezentanţilor unui şir de organizaţii neguvernamentale, care a avut loc la 10 februarie anul curent.
Reuniunea îşi propune să examineze atât cauzele care au determinat apariţia conflictului, cât şi căile de depăşire a lui.
La această „masă rotundă” vor fi invitaţi reprezentanţi ai partidelor politice, experţi în drept, analişti independenţi, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.
Având în vedere importanţa subiectului care va fi discutat, precum şi impactul lui asupra drepturilor omului şi asupra stabilităţii regionale, la această dezbatere vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai organismelor internaţionale acreditate în Republica Moldova.
Întrucât Guvernul condus de Dumneavoastră are o implicare directă în acest caz şi este preocupat nemijlocit de rezolvarea lui, Vă rog să confirmaţi participarea Dumneavoastră la această „masă rotundă”.
Ţinând cont de faptul că este vorba de un subiect extrem de sensibil, rugăm să confirmaţi cât mai curând posibil prezenţa Dumneavoastră. Ne declarăm disponibilitatea să stabilim data desfăşurării acestei „mese rotunde” în funcţie de agenda Dumneavoastră.
Vă comunicăm suplimentar că reuniunea respectivă este planificată pentru prima jumătate a lunii martie.
Relaţii la telefoane:
fix 92 76 71;
mobil 079 60 15 54;
e-mail ajcd.moldova@gmail.com
Cu respect,
Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi, Radu Buşilă
Institutul pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă, Ghenadie Vaculovschi
Asociaţia Naţională a Jurnaliştilor, Victor Popov
Fundaţia Europeană, Vlad Plămădeală
Fundaţia pentru Tineret din Republica Moldova, Victoria Cuşnir
Cartelul Ţărănesc „Sfântul Gheorghe”, Sergiu Rabei
Asociaţia „Răsăritul Românesc”, Andrei Şeremet
Comitetul Cetăţenesc Palanca, Alexandru Repida
Centrul pentru Strategii Politice şi Economice „Moldova Europeană”, Victor Gurău
Asociaţia „Basarabia Creştină”, Acciu Eugen
Asociaţia „Generaţia Viitorului”, Denis Ţurcanu
Asociaţia „Pro Transnistria”, Elena Romaniuc
Asociaţia Cadrelor Didactice, Iulia Bătrânac
Asociaţia pentru Drepturile Omului „Lex XXI”, Igor Ciuru
Asociaţia „Astreia”, Ana Caraman
Coaliţia Vocea Romilor, Ion Duminică, doctor în ştiinţe politice, expert
Asociaţia „Femeia Modernă”, Nina Ungureanu
Asociaţia „Axis”, Vitalie Hotnogu
Asociaţia „Europa Nova”, Andrei Popov
Asociaţia Culturală „Pegas”, Angela Racoviţă
Asociaţia Obştască „Femeia pentru Viitor”,Veronica Cucu
Asociaţia „Flacăra Gaz”, Silvia Guzun
Asociaţia „Pro Succes”, Gheorghe Spânu
ONG “Viitorul”, Ecaterina Turtureanu
ONG „Spicuşor”, Galina Uscatu”
11.02.10