Fundaţia Rusă "Recunoştinţă" este dispusă să susţină mijloacele de informare în masă



Fundaţia rusă «Recunoştinţă» este dispusă să susţină mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, să contribuie la dezvoltarea jurnalismului dar şi să întărească relaţiile economice şi umanitare între Moldova şi Federaţia Rusă. Până nu demult, reprezentanţii Fundaţiei se limitau doar la organizarea meselor rotunde, în cadrul cărora experţi şi reprezentanţii elitei politice abordau situaţia politică actuală.

Fundaţia rusă «Recunoştinţă» dezaprobă declaraţiile agresive împotriva instituţiilor mass – media de limbă rusă, precum şi alte forme de presiune asupra presei în general.

"Desigur că avem o atitudine negativă faţă de această situaţie. Credem că presiunea asupra instituţiilor media de limbă rusă nu este în beneficiul procesului politic. Suntem siguri că instituţiile mass – media de limbă rusă trebuie să activeze în continuare", spune Elena Misicova, director fundaţia «Recunoştinţă».

"Orice presiune asupra oricăror instituţii media, fie de limbă rusă, fie nu de limbă rusă, este o acţiune greşită. În măsura posibilităţilor pe care le avem, inclusiv cele legale, vom susţine instituţiile media care sunt supuse presiunilor", explica Vladimir Florov, preşedintele consiliului de administraţie fundaţia «Recunoştinţă».

Fundaţia «Recunoştinţă» intenţionează să contriobuie şi la dezvoltarea jurnalismului în Republica Moldova. Trei studenţi de la facultatea de Jurnalism îşi vor face stagiul practic la Moscova, alţi 20 de studenţi vor participa la atelierele de creaţie organizate de fundaţie. Acestea vor fi conduse de renumiţi jurnalişti care le vor împărtăşi studenţilor propria lor experienţă. Scopurile propuse de fundaţie coincid cu intenţiile preşedintelui rus de a susţine instituţiile media de limbă rusă.

"Am abordat acest subiect, am depus şi o declaraţie preşedintelui nostru, domnului Medvedev, dar Dmitrii Anatolivici a comunicat că este evident. Desigur că ne bucurăm pentru că iniţiativele noastre se regăsesc printre cele politice ale Federaţiei Ruse", conchide Elena Misicova, director fundaţia «Recunoştinţă».

Fundaţia va continua să organizeze mese rotunde, va susţine în continuare organizaţiile obşteşti şi editarea de noi volume de carte. Proiectele vor fi finanţate după ce vor fi aprobate la Moscova.

TATIANA SOCOLOV, VITALIE MOISEI PENTRU COTIDIAN

www.tv7.md