Senini şi …anti-tanc




de pe FB poza Petru SirghiMi-s tare dragi tinerii cu iniţiativă civică, care-şi folosesc intelectul şi vacanţele pentru activităţi …sănătoase şi pacifiste. Bravo Dan Nicu! Bravo Petru Sîrghi!

Iată că o parte a societăţii civile autohtone, prezentă pe facebook, s-a alăturat Grupului Anti-tanc. Cu adevărat cam multe tancuri cu statut de monumente istorice în ţara asta, iar mesajul unor tancuri (chiar şi fără conflictul transnistrean) nu are cum fi unul de pace. Creatorii grupului Anti-tanc „propun autorităţilor competente ale R. Moldova demontarea imediată a acestor vestigii de tristă faimă ale epocii sovietice”.

Până aici mi se pare OK, numai că nu „propunem” ci „cerem” şi nu neapărat „imediat”, dar într-un timp rezonabil. Aştept o petiţie on-line pe care s-o semnăm, apoi la propunerea celor cu ideea, membrii Grupului Anti-tanc să decidă dacă transmitem petiţia în Parlament sau la Guvern.

Aştept MIŞCARE, iar din punctul de vedere a unui ONGist care face lobby şi advocacy zic BRAVO şi pentru că oamenii cu ideea au fost şi oamenii cu fotografiile. Am fost surprinsă să văd în pozele Grupului Anti-tanc că avem în R. Moldova cel puţin 7 monumente cu tanc…

Foto de Petru Sîrghi.


Posted: 2010-01-18 14:54:48

Blog | Senin