CCI a lansat proiectul ”Consolidarea cooperării patenerilor în învățământ profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei de Covid- 19”
Chișinău, 01 decembrie 2021 – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a lansat, în cadrul unei conferințe, proiectul ”Consolidarea cooperării partenerilor în învățământ profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei de Covid- 19”.
Proiectul presupune oferirea granturilor de promovare pentru aproximativ 20 de consorții/ parteneriate între agenții economici și instituțiile de învățământ din Republica Moldova, care implementează învățământul profesional tehnic (ÎPT) dual, selectate în bază de concurs. Valoarea totală a schemei de granturi este de 500.000,00 €. De asemenea, adițional vor fi achiziționate echipamente IT în valoare de 200.000,00 € care vor fi repartizate direct beneficiarilor de către Camera de Comerț și Industrie.
Potrivit președintelui CCI a RM, Sergiu Harea, instituția camerală implementează activități ce vizează promovarea parteneriatelor între operatorii economici și instituțiile de învățământ profesional pentru dezvoltarea ÎPT dual durabil în Republica Moldova. ”CCI a RM asigură condiții favorabile pentru avansarea tuturor sectoarelor de afaceri din țară, pune accent pe nevoile membrilor săi, contribuie la dezvoltarea competitivității companiilor moldovenești, la modernizarea și dezvoltarea societății, promovarea ÎPT, prin acordarea de sprijin de specialitate într-o manieră profesionistă și eficientă”.
Totodată, președintele CCI a RM a menționat că din anul 2020, din cauza pandemiei, un număr tot mai mic de elevi- ucenici s-au înscris în instituțiile de învățământ profesional tehnic cu specific dual, iar alții și-au întrerupt activitatea la companii, din motivul că acestea nu au mai putut continua activitatea economică ca rezultat al pandemiei (HORECA, turism, etc.), iar programele duale au fost afectate dramatic. ”O soluție eficientă pentru gestionarea consecințelor pandemiei, pentru patenerii în învățământ profesional tehnic dual, este consolidarea cooperării și lărgirea ofertei de formare profesională”, a mai spus Sergiu Harea.
În cadrul proiectului, vor fi implementate activități eligibile pentru a minimiza efectele pandemiei de COVID-19 asupra ÎPT dual, prin digitalizarea procesului de predare/ învățare atât la instituția ÎPT, cât și la agenții economici. Schema de granturi este axată pe consolidarea parteneriatelor duale ÎPT prin achiziționarea de echipamente specifice domeniului de activitate- echipamente IT, echipamente de laborator, utilaje, strunguri; implementarea platformelor de e-learning și achiziție de software pentru învățare în regim online.
Oana Vodița, manager Proiect ”Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” (GIZ Moldova) ”Încurajăm partenerii duali să prezinte inițiative în acest proiect nu doar axate pe depășirea situației curente, dar să fie unele orientate spre viitor și să includă activități vizionare, inovatoare care ar permite dezvoltarea învățământului dual.”
La evenimentul de lansare a proiectului au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și instituțiile de învățământ implicați în Învățământ Profesional Tehnic (ÎPT) dual.
Pentru a urmări evenimentul, accesați următorul link: https://bit.ly/2ZHE99r
Activitatea este desfășurată cu suportul proiectului ”Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Pentru detalii:
e-mail: cristina.denita@chamber.md,
tel.: +373 22 244 283