Sărăcia, migraţia şi dizabilităţile sunt factorii care împing familiile să-şi abandoneze copiii



„Prea mulţi copii sunt plasaţi în instituţii rezidenţiale. Este nevoie ca guvernele să investească în servicii noi de susţinere socială a familiilor, prin alocare de resurse în bugetul pentru protecţia copilului, a spus consultantul regional UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, Jean-Claude Legrand.

Declaraţia a fost făcută în cadrul Conferinţei internaţionale „Reforma sistemului de îngrijire a Copilului – Angajament, Parteneriat, Acţiune”, desfăşurată la Chişinău în perioada 24-26 noiembrie. Conferinţa a întrunit reprezentanţi ai guvernelor din 5 ţări - Armenia, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina – şi a adoptat decizii privind întreprinderea de acţiuni de lungă durată pentru a dezvolta servicii comunitare şi a reduce din gradul de solicitare a instituţiilor rezidenţiale, transmite Info-Prim Neo.

„Pentru toate ţările prevenirea separării copiilor de părinţi trebuie să devină o prioritate. În acest sens, este necesară dezvoltarea unui spectru larg de servicii sociale care să permită identificarea precoce a problemelor în familii, astfel încât să se găsească soluţii pentru a preveni destrămarea familiilor”, a afirmat Valentina Buliga, ministrul moldovean al muncii, protecţiei sociale şi a familiei.

Potrivit datelor oferite de ministrul muncii, din cele două milioane de copii care sunt în îngrijire instituţională în întreaga lume, mai mult de 800 mii vin din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente. În 2008, aproximativ 210 mii de copii din cele cinci ţări întrunite la conferinţă locuiau în diferite instituţii de îngrijire alternativă, din ei mai mult de 110 mii au fost crescuţi în instituţii rezidenţiale. Sărăcia, migraţia şi dizabilităţile sunt factorii care împing familiile să-şi abandineze copii.

 

Info-Prim Neo