Chinofilii protestează, revoltaţi de decizia Ministerului Justiţiei



Câteva zeci de persoane, membri ai Societăţii Amatorilor de Câini şi ai Uniunii Chinologilor din Republica Moldova au protestat în faţa Moldexpo împotriva deciziei, spun ei, ilegale a Ministerului de Justiţie prin care anul trecut a fost pus în funcţie un alt preşedinte al Uniunii Chinologice din Moldova.

Înarmaţi cu lozinci şi câini de rasă, un grup de circa 30 de persoane au protestat, pe durata întregii expoziţii de câini organizată astăzi la Centrul Internaţional de Epoziţii, în semn de nemulţumire faţă de faptul că Serghei Volîneţ, conducătorul clubului Horst Internaţional, a acaparat, ilegal, Asociaţia Obştească Societatea Amatorilor de Câini şi Uniunea Chinologică din Moldova. Aceştia spun că la 29 iulie 2008 Ministerul Justiţiei a făcut o crimă reînregistrând cele 2 organizaţii pe numele unui om care niciodată nu a avut vreo legătură cu aceste organizaţii.

”Protestăm împotriva deciziei ilegale a Curţii Supreme de Justiţie pentru faptul că anul trecut organizaţia noastră a fost dată sub conducerea unui om care nu are legătură cu organizaţia noastră. El acum desfăşoară o expoziţie din numele organizaţiei noastre pe care ne-a preluat-o cu documente false”, a declarat Olga Sceriţa, ex-preşedinte Uniunea Chinologilor din RM.

Serghei Volîţin, preşedintele Uniunii Chinologice din RM,  a declarat însă că aceştia sunt câţiva membri ai Uniunii Chinologilor care sunt nemulţumiţi de faptul că nu se pune mai mult accent pe problema câinilor vagabonzi. Voliţîn consideră că este dreptul lor să protesteze, iar problema cea mai importantă a Uniunii este organizarea Expoziţiei Internaţionale de câini care se va desfăşura în perioada 6-7 februarie 2010.

Uniunea Chinologilor din RM are peste 3000 de membri, iar o parte dintre aceştia, 10-15 oameni sunt nemulţumiţi. Dar este dreptul lor de cetăţeni ai Republici Moldova să-şi exprime opinia. Protestatarii nu sunt de acord că noi nu rezolvăm problema câinilor vagabonzi. Aceasta este o problemă stringentă, dar noi ne vom preocupa ca aceştia să-şi găsească un adăpost. Pentru noi este cel mai important organizarea Expoziţiei Internaţionale de câini care va avea loc în luna februarie anul viitor”, declară Serghei Volîţin.

Protestatarii spun că l-au dat în judecată pe Volîţin, dar au pierdut procesul, de aceea au depus plângere la CEDO.

Deşi în acelaşi timp la Moldexpo avea loc o expoziţie de câini, protestatarii au refuzat să participe la concurs pentru a-şi prezenta patrupedele.

http://www.jurnal.md