Societatea moldovenească, departe de problemele persoanelor cu dizabilităţi



Problemele persoanelor cu dizabilităţi nu sunt cunoscute de societatea noastră, care îşi face impresia despre ei, în mare parte, de la televizor sau văzându-i în stradă cerşind. Societatea „nu-i vede în activităţi reale şi nu nu ştie care este potenţialul lor pozitiv”, a declarat Igor Meriacre, director executiv al Asociaţiei Obşteşti „Motivaţie”, la deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului bianual de film pentru persoane cu dizabilităţi „Filmul fără bariere”, transmite Info-Prim Neo.

„Scopul acestui festival este mediatizarea, promovarea persoanelor cu dizabilităţi, a posibilităţilor şi experienţelor lor. Vrem să arătăm că aceste persoane nu sunt pentru societate o povară, este aceeaşi parte integră a ţării, care poate aduce beneficii”, a explicat Igor Meriacre.

Festivalul va prezenta filme produse atât în Moldova cât şi în străinătate, care povestesc diferite istorii din viaţa presoanelor cu dizabilităţi.

„Aceste filme sunt o experienţă pozitivă, nu este chiar tot negru şi sumbru în viaţa lor. Sunt multe momente plăcute, pozitive, luminoase, spre care trebuie să tindem. Dacă nu facem asta împreună, aceste persoane vor rămâne în continuare în umbră”, a mai spus Meriacre.

Vadim Pistrinciuc, vice-ministrul muncii, protecţiei sociale şi a familiei, susţine că astfel de evenimente vin să schimbe atitudinile şi comportamentul oamenilor faţă de persoanele cu nevoi speciale.

„Mai multe activităţi de acest gen vor reduce cazurile de discriminare şi marginalizare a persoanelor cu dizabilităţi. Ministerul va întreprinde toate politicile necesare ca astfel de cazuri să nu mai existe. Practicile aplicate până acum faţă de persoanele cu dizabilităţi lăsau loc pentru discriminare”, spune vice-ministrul.

Potrivit lui Pistrinciuc, ministerul muncii are mai multe parteneriate care au menirea să dezvolte serviciile sociale ale persoanelor cu dizabilităţi, în special în comunităţile rurale, unde până acum nu s-au făcut prea multe.

Festivalul „Film fără bariere” face parte din activităţile organizate în cadrul decadei incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi şi se desfăşoară în perioada 22 noiembrie – 3 decembrie.

www.info-prim.md