Managementul timpului prin prisma educației non-formale
În perioada 5-7 octombrie 2018, un grup din 12 studenți de la Universitatea de Stat din Tiraspol și Universitatea de Stat din Moldova, a participat la trainingul Managementul Timpului: Gestionarea eficientă a timpului, desfășurat la Mănăstirea Curchi.
Trainingul a sprijinit participanții în procesul de percepție și utilizare cu sens a timpului, prin intermediul învățării experențiale.
O semnificație aparte a fost acordată timpului liber al formabililor. Aceștia au participat la programul liturgic al mănăstirii și au organizat un foc de tabără, în jurul căruia au socializat pe diverse teme legate de experiențele lor socio-profesionale, civice și spirituale de viață.
Studenții au rămas foarte impresionați de activitățile de învățare: „Există un moment, când inima îți spune să te oprești și să privești prin tine: Ce faci? Cum ești? Ai timp pentru suflet? Nu prea găsești răspunsuri, dacă ai fost foarte ocupat. Și atunci se întâmplă miracolul: apar doi oameni-resursă, care te ajută să începi a percepe timpul, a-l prețui și a-I da valoarea pe care o merită. Acestor oameni, formatorilor noștri, dar și celor care au venit după ajutor le sunt astăzi recunoscătoare”, a opinat Adelina Golban, participantă la training.
Doina Ciobanu a mărturisit: ,, Participînd la training-ul de management al timpului am rămas plăcut surprinsă de efortul şi productivitatea de care au dat dovadă atât formatorii cât şi participanţii. Am învăţat cum să ne îmbunătăţim calitatea timpului nostru dar şi a celor din jur, am asimilat un set de principii, practici, aptitudini şi sisteme, utilizate pentru a ne monitoriza şi organiza timpul eficient, am mers prin timp şi am jonglat cu dimensiunile acestuia (prezent, trecut şi viitor), am învăţat să ne valorificăm timpul liber şi să preţuim secundele, am învăţat să ne identificăm hoţii de timp şi să-i înlăturăm, am învăţat să ne bucurăm de viaţă şi să-i dăm culoare timpului nostru. Iar cel mai important este faptul că prin prisma acestui training şi a personalităţilor remarcabile a formatorilor, am format un grup deosebit într-un context deosebit”.
Trainingul a fost facilitat de Liliana Posțan și Nadejda Butnari, beneficiare ale Cursului de Lungă Durată în Formare de Formatori, ediția 2018, realizat in cadrul proiectului „Promovarea educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineretului în Republica Moldova” și proiectului "Promovarea programului Erasmus+: Youth in Action" implementat de A.O. Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM” cu susţinerea financiară a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cadrul Programului de Granturi pentru sectorul de tineret 2018.