Comunicat de presa privind rezultatele monitorizarii mass-media in campania electorala



Comunicat de presa privind rezultatele monitorizarii mass-media in campania electorala pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova (19 februarie - 4 martie 2009) Chisinau, 11 Martie 2009 - Centrul Independent de Jurnalism si Asociatia Presei Independente lanseaza, in cadrul Coalitiei Civice pentru Alegeri Libere si Corecte - Coalitia 2009, rezultatele celei de-a doua etape de monitorizare a modului in care este reflectata campania electorala pentru alegerile parlamentare de catre principalele mass-media din Republica Moldova.

CONCLUZII GENERALE

  • Numarul foarte mare de materiale care au vizat direct sau indirect subiecte electorale (in total 4882) pe care le-au difuzat/publicat cele 24 de mass-media in perioada monitorizata denota interesul sporit al presei fata de actuala campanie, pe de o parte, si activismul concurentilor electorali, al Comisiei Electorale Centrale si al societatii civile, pe de alta parte.
  • Majoritatea institutiilor mass-media reflecta campania electorala fara a tine cont de necesitatea publicului de a cunoaste informatii relevante despre concurentii electorali si programele acestora. Cazurile in care mijloacele de informare in masa prezinta toate partidele antrenate in campania electorala, reflectand fara exceptii evenimentele organizate de concurenti si fara interpretarea declaratiilor sau scoaterea acestora din context, sunt putine la numar, ceea ce demonstreaza un anumit grad de partizanat politic din partea presei.
  • Concurentii electorali nu au acces egal la mass-media monitorizate, unii dintre ei fiind favorizati in detrimentul altora, acestora din urma ingradindu-li-se dreptul de a-si expune punctele de vedere in probleme importante.
  • Cu unele exceptii, mijloacele de informare in masa finantate partial sau total din bugetul public favorizeaza in mod evident partidul de guvernamant. Prin aceasta abordare, mass-media respective incalca dreptul alegatorilor de a fi informati in privinta tuturor concurentilor electorali pentru a face o alegere libera si informata. Astfel, o mare parte din alegatorii din localitatile rurale, care nu au acces decat la posturile publice Moldova 1 si Radio Moldova, se aleg doar cu informatie unilaterala si tendentioasa.
  • Se atesta cazuri de intimidare a unor mass-media care nu sunt loiale partidului de guvernamant. Decizia de a initia seria de controale la postul „Albasat" TV anume in campania electorala poate fi interpretata drept o incercare a puterii de a hartui presa cu politici editoriale anticomuniste.


Metodologia de monitorizare a fost elaborata de Oxford Media Research pentru proiectele de monitorizare ale Organizatiei Internationale Campania Globala pentru Libertatea de Exprimare "Articolul 19". Aceasta prevede masurarea indicatorilor 1) cantitativi, inclusiv tipul, durata, tematica, sursele stirilor, frecventa si durata aparitiei concurentilor electorali in buletinele de stiri, si 2) calitativi - materialele fiind supuse unei evaluari de continut si de context, pentru a determina daca sunt favorabile sau defavorabile unui sau altui concurent electoral.

***
Proiectul se realizeaza in parteneriat cu Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau. Perioada de monitorizare este 5 februarie - 5 aprilie 2009. Rezultatele vor fi facute publice prin rapoarte bilunare, in prima luna a monitorizarii, apoi prin rapoarte saptamanale.

Proiectul „Monitorizarea mass-media in campania electorala pentru alegerile parlamentare 2009" este sustinut financiar de Fundatia Eurasia din resursele acordate de Agentia Suedeza pentru Dezvoltare si Cooperare Internationala (Sida/Asdi) si Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID). Opiniile exprimate in aceasta publicatie apartin autorilor si nu reflecta neaparat pozitia finantatorilor.

Coalitia 2009 este o uniune benevola de organizatii neguvernamentale din Republica Moldova care au drept scop sa contribuie la asigurarea unor alegeri libere, corecte, transparente si democratice ale Parlamentului Republicii Moldova si continua activitatile de promovare a unor alegeri libere si corecte demarate de Coalitia 2005 si 2007. La moment Coalitia 2009 intruneste peste 60 de organizatii neguvernamentale.