ÃŽngradirea accesului la informatie genereaza neincrederea cetatenilor, Acces-info



 Îngradirea accesului la informatie genereaza neincrederea cetatenilor, Acces-info Între declaratiile si politica promovata in asigurarea libertatii de exprimare si a accesului la informatie exista o discrepanta mare. Acest lucru l-au constatat vineri, 30 ianuarie, participantii la o masa rotunda pentru dezbateri asupra Raportului privind evaluarea accesului la informatiile oficiale in Republica Moldova in anul 2008. Raportul a fost prezentat de Centrul „Acces-info" la 15 ianuarie curent, transmite Info-Prim Neo.


Vasile Spinei, directorul executiv al Centrului „Acces-info", a numit drept cauza principala discrepanta dintre declaratiile mari si mimarile unor activitati de anvergura, facute de institutiile publice, si realitate". „Apar foarte multe legi bune, expertizate de Consiliul Europei, dar lipseste un mecanism de promovare a cunostintelor juridice", a mai specificat Vasile Spinei.

Cornelia Cozonac, presedintele Centrului de Investigatii Jurnalistice, care face parte din grupul de experti al raportului, a evidentiat ca „mai avem carente la capitolul transparentei institutiilor publice, care sunt reticente atunci cand trebuie sa vorbeasca despre bani publici sau coruptie".

Grupul de experti s-a aratat nemultumit si de concentrarea informatiei la serviciile de presa, din cadrul institutiilor publice. „Atunci cand solicitam informatii de la angajatii institutiilor publice, suntem indemnati sa apelam la ofiterii lor de presa. Acestia, insa, ne ofera informatie seaca, pe care nu o putem folosi la nimic", sustine Cornelia Cozonac.

Prezenti la masa rotunda, reprezentantii institutiilor media si administratiilor locale, au mentionat ca accesul la informatie este garantat de responsabilitatea functionarului si motivarea cetateanului. Nicolae Ropot, seful Sectiei administrare publica din cadrul Consiliului raional Sangerei a insistat asupra implicarii cetatenilor la materializarea deciziilor luate la nivel local si republican.

Nivelul de acces la informatiile oficiale este apreciat cu 2.4 puncte, pe o scara de la 0 la 5. Aceasta arata o usoara imbunatatire in comparatie cu trimestrul trei al anului 2008 - 2.36, trimestrul doi - 2.12 si trimestrul unu - 2.09.

Raportul anual privind evaluarea accesului la informatiile oficiale in Republica Moldova in anul 2008 a fost elaborat in cadrul Programului de Consolidare a Capacitatii de Monitorizare a Societatii Civile din Moldova (CCMSCM), este finantat de Guvernul SUA. Prin intermediul Corporatiei Provocarile Mileniului si administrat de Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID). CCMSCM este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educationala (AED), cu suportul tehnic din partea Consiliului pentru Cercetari si Schimburi Internationale (IREX).