TI-Moldova considera inutila elaborarea unei redactii noi a Strategiei nationale anticoruptie



Asociatia „Transparency International - Moldova" (TI-Moldova) considera inutila elaborarea unei redactii noi a strategiei nationale anticoruptie, dupa cum prevede proiectul Planului de actiuni pentru realizarea Strategiei nationale de prevenire si combatere a coruptiei (SNPCC) pentru anul 2009, transmite Info-Prim Neo.

Expertul TI-Moldova, Efim Obreja, considera ca in prezent nu este nevoie de a elabora o noua strategie anticoruptie pentru ca strategia in vigoare nu si-a pierdut actualitatea si posibilitatea de a fi pusa la baza activitatii anticoruptie in R. Moldova.

Punctul 1.33 din proiectul prezentat prevede completarea Codului penal cu institutia arbitrilor nationali si internationali ca subiecti ai raspunderii penale pentru fapte de coruptie. Expertul propune de modifica actiunea data si de a prevedea completarea Codului penal cu norme care ar reglementa raspunderea penala a agentilor publici straini si a functionarilor organizatiilor publice internationale pentru savarsirea actelor de coruptie.

De asemenea, expertul propune de a completa proiectul cu masura „Elaborarea si adoptarea legii privind modificarea si completarea Legii cu privire la conflictul de interese". Masura data este dictata, potrivit lui, de necesitatea reglementarii in special a notiunilor corecte de „conflict de interese" si „interes personal", care stau la baza acestei legi; necesitatea definirii in calitate de „persoane apropiate" a cumetrilor, nanasilor, finilor pentru a permite identificarea, tratarea si rezolvarea conflictelor de interese legate de relatiile cu aceste categorii de persoane apropiate (care tin de fenomenul de cumetrism si nanasism raspandit in R. Moldova). De asemenea, masura e dictata de principiul „promovarea intolerantei fata de conflictul de interese", care prevede responsabilitatile care trebuie sa le asume institutiile publice pentru tratarea corespunzatoare a conflictelor de interese; competenta Comisiei Principale de Etica de acumulare, examinare a declaratiilor de interes personal si de rezolvare a conflictelor de interese numai in privinta unor categorii de functionari (conducatorii unor institutii publice, persoanelor in privinta caror au fost depuse contestatii).

Se mai propune „Elaborarea si adoptarea legii privind modificarea si completarea legii privind Codul de conduita a functionarului public". Masura data este dictata de necesitatea reglementarii in special a Comisiei Principale de Etica ca organ independent de supraveghere a implementarii legislatiei privind conduita functionarului public, precum si a comisiilor de etica in cadrul institutiilor publice; a marimii maxime a cadourilor acceptate de catre functionarii publici in conformitate cu recomandarile si experienta internationala; primirii, evidentei, pastrarii, utilizarii cadourilor in cadrul institutiilor publice transmise de catre functionarii publici.

O alta masura propusa pentru completare este „Elaborarea si adoptarea legii privind modificarea si completarea Legii cu privire la prevenirea si combaterea coruptiei". Aceasta este necesara pentru reglementarea incriminarii si clasificarii actelor de coruptie in conformitate cu Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei; excluderea din lege a normelor privind asa-numitele „fapte de comportament coruptional"; reglementarea coruptiei in sectorul privat; completarea legii cu unele masuri de prevenire a coruptiei; reglementarea imunitatii sau privilegiilor de jurisdictie in conformitate cu normele internationale; modificarea si completarii compartimentelor ce tin de achizitiile publice si gestiunea finantelor publice, prevenirea spalarii banilor, criteriile pentru candidatura si alegerea la un mandat public electiv, asigurarea transparentei finantarii partidelor politice si campaniilor electorale, raspunderea pentru actele de coruptie, protectia martorilor, expertilor, persoanelor care comunica informatii sau semnaleaza acte de coruptie, independenta si impartialitatea organelor de urmarire penala, blocarea, sechestrarea si confiscarea bunurilor, repararea prejudiciilor etc.

Totodata, Efim Obreja propune de a introduce in proiect masura „Elaborarea si adoptarea legii privind modificarea si completarea Legii privind partidele politice". Potrivit lui, acest lucru este necesar pentru delimitarea clara a finantarii partidelor politice de finantarea campaniilor electorale si finantarea activitatilor politice ale reprezentantilor alesi; reglementarea donatiilor (in special limitele donatiilor) in conformitate cu principiile donatiilor prevazute de Recomandarile Consiliului Europei; excluderea interdictiei finantarii partidelor politice de catre cetatenii R. Moldova aflati in strainatate; completarea compartimentului ce tine de asigurarea transparentei finantarii partidelor politice si campaniilor electorale, supravegherii finantarii partidelor politice si campaniilor electorale; contestarii s.a. De asemenea, se propune modificarea si completarea Codului penal cu normele privind raspunderea pentru actele de coruptie in conformitate cu Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei si Conventiei penale cu privire la coruptie.

Expertul considera ca institutiile responsabile de realizarea acestor masuri ar putea fi Ministerul Justitiei si Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei.

 

Info-Prim Neo