Invitaţie la audierile publice a Strategiei UE pentru regiunea Dunării pentru Societatea Civilă din Republica Moldova

Invitaţie

 

la audierile publice a Strategiei UE pentru regiunea Dunării pentru Societatea Civilă din Republica Moldova

 

Dragă Doamnă/Domn,

Avem o deosebită plăcere să Vă invităm la audierile publice – Ziua Naţională de Participare cu referire la Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) pentru Societatea Civilă din Republica Moldova la 22 septembrie 2016, Chişinău, str. 31 August, nr. 98 (Uniunea Scriitorilor din Moldova).

Zilele Naţionale de Participare sunt şedinţe care implică în mod activ părţile interesate sau potenţiale ale SUERD la nivel naţional, regional şi local. Aceste întâlniri sunt destinate organizaţiilor societăţii civile şi reţelelor, actorilor locali, mediului academic, autorităţilor publice la nivel local şi regional, instituţiilor naţionale, precum şi experţilor care activează în instituţiile SUERD.

Prima Zi de Participare Naţională privind Strategia UE pentru regiunea Dunării pentru Societatea Civilă din Republica Moldova (the 1st National Participation Day for Civil Society in the RM of the EUSDR) este organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor în poziţia sa de Coordonator Naţional al SUERD în RM, şi Asociaţia Obştească  BIOS în coordonare cu Forumul Societăţii Civile pentru regiunea Dunării şi Aria Prioritară 10 responsabilă pentru societatea civilă şi participarea la SUERD, oraşul Viena. Acest eveniment este realizat şi cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

Invitaţia oficială, agenda preliminară şi materialele legate de SUERD le puteţi accesa apăsând pe: www.bios.ong.md 

Pentru informaţii suplimentare cu privire la acest eveniment şi înregistrare, vă rugăm să apelaţi la adresa: valentin.ciubotaru@yahoo.com . Tel./Fax:  +(373-22) 54-57-33; +(373) 691-34294.

Termenul de înregistrare este pâna la 16 septembrie 2016.

 

Cu respect,

Anatol Usatii,                                                                                   Valentin Ciubotaru

Viceministrul Dezvoltării Regionale,                                                          Director executiv

şi Construcţiilor,                                                                                   AO BIOS

 

Author: Nicolae Ciubotaru

Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă