Centrul Maternal „În brațele mamei”// De patru ani păstrăm copiii alături de mamele lor



DSC05546

Patru ani de activitate, 64 de cupluri mamă- copil asistate și o muncă depusă în prezent cu o mare responsabilitate în fața viitorului- astea ar fi caracteristicile de bază ale Centrului Maternal „ În brațele mamei”. În acest an, la data de 21 septembrie, proiectul dezvoltat de Misiunea Socială DIACONIA pentru ajutorarea mamelor orfane și din familii social- vulnerabile a marcat cel de-al patrulea an de existență. La serbare au fost prezente mamele și copiii absolvenți ai programului „În brațele mamei” și întreaga echipă a proiectului.

De 4 ani avem o frumoasă tradiție- la data de 21 septembrie, în ziua Nașterii Maicii Domnului, ne adunăm cu actualele și fostele beneficiare ale Centrului Maternal pentru a sărbatori ziua de lansare a proiectului. E o zi cu emoții, o zi în care se revăd pentru a împărtăși experiența pe care mamele au acumulat- o în timpul aflării în centrul maternal și a vorbi despre curajul de a învinge greutățile vieții atunci când ai aproape specialiștii necesari. 

Cristina Teodorescu, una dintre cele 16 mame prezente la eveniment, ne-a declarat: Centrul maternal „ În brațele mamei” a fost pentru mine cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat până acum. Datorită centrului, îl am alături de mine pe băiatul meu. Aici mi- am făcut prietene care îmi vor fi alături pentru întreaga viață fiindcă mă înțeleg prin ce am trecut și sunt gata să mă sprijine.

Mamele, absolvente ale proiectului, în semn de recunoștință au venit cu flori și daruri pentru echipa care le-a fost aproape din primele momente ale nașterii copilului.

„ Când ne întâlnim peste ani și vedem copii mari, educați, iar mamele reintegrate social cu un serviciu stabil și atașate de copilul lor- aceasta este cea mai mare mulțumire adusă echipei noastre” ne spune coordonatoarea Centrului Maternal „În brațele mamei”, Mihaela Belei.

Pentru multe dintre mame, Centrul Maternal a rămas a fi o a doua, iar pentru unele chiar și prima casă. Revin aici pentru a- și serba ziua de naștere a copilului și la sărbători. Au rămas atașate de acest loc ca de un loc de unde s-au alimentat cu abilități și curaj pentru a- și crește copilul sănătos, aproape de ele.

Timp de patru ani, multe au fost provocările cărora echipa centrului le-a făcut față cu greu, dar și cu succes.

Mihaela Belei:  Unul dintre cele mai dificile momente este să oferi susținere și încredere mamelor care sunt la un pas să- și abandoneze copilul. Vorbesc de cazurile în care mamele care nu doar că nu au avut o sarcină planificată, dar vestea despre naștere le-a venit drept un necaz, decât o bucurie a vieții. Am lucrat cu astfel de cazuri și ne-a fost foarte greu să creăm atașament față de copil. Însă, cu multă muncă, acest lucru ne-a reușit și doar astfel am putut păstra cuplul mamă- copil împreună. Astăzi, la serbare a venit o mamă care a trecut printr-o astfel de perioadă, și, după doi ani de zile, ne-a mulțumit pentru faptul că am ajutat-o să deprindă abilitățile necesare și înțeleagă că copilul este important.

În cadrul evenimentului copiilor le-au fost oferite daruri oferite de partenerii noștri- Hendrix și Linella.

Centrul Maternal este parte a programului „În brațele mamei”. Proiectul presupune cazarea în Centrul Maternal  a cuplurilor-mamă copil/gravidelor în cazurile de emergență pentru o perioadă determinată. Echipa multidisciplinară elaborează un plan individual de intervenție prin care se urmărește consolidarea relației dintre mamă și copil, formarea deprinderilor de îngrijire a copilului, gestionarea resurselor etc., în vederea creării unui mecanism de viață autonomă; asistarea în comunitate a cuplurilor mamă-copil este realizată prin intermediul Centrului de consultanță.

Până în prezent,centrul a asistat 64 de cupluri mama copil. Primul copil asistat are acum o vârstă de 5 ani.