REPREZENTANTI AI SOCIETATII CIVILE PROTESTEAZA



Reprezentanti ai mai multor organizatii non-guvernamentale, biserici si persoane fizice, uniti in Coalitia pentru Apararea Familiei si Moralitatii (CAPFM) din R. Moldova, cheama autoritatile abilitate sa ia atitudine si sa elimine din proiectul de Lege pentru combaterea discirminarii notiunea „orientare sexuala”, transmite Info-Prim Neo.

„Legislatia R. Moldova in vigoare, precum si Constitutia tarii noastre nu discrimineaza in nici intr-un mod reprezentantii minoritatilor sexuale si nu intervine in viata intima a acestora. Iata de ce consideram ca notiunea „orientare sexuala” nu trebuie sa fie introdusa in proiectul de Lege pentru combaterea discriminarii”, au declarat vineri, 4 iulie, in cadrul unei conferinte de presa reprezentanti ai CAPFM.

Vasile Filat, preot al bisericii evangheliste „Sfanta Treime” din Chisinau si presedintele ONG-ului „Invatatura din cuvant”, sustine c a introducerea acestui termen in proiectul de Lege va constitui in mod direct un atac la institutia familiei si va promova deschis imoralitatea in societatea moldoveneasca. „Experienta altor state in acest sens ar trebui sa ne dea de gandit. In prezent, in Europa se inregistreaza un colaps al institutiei familiei. Solicitam organelor de stat sa ia o atitudine adecvata in acest sens”, a declarat Vasile Filat.

Potrivit sursei citate, prin adoptarea noului proiect, statul va da unda libera minoritatilor sexuale sa patrunda in institutiile de invatamant, in acest mod avand posibilitatea de a fi foarte aproape de copii si avand sansa de a-i influenta, manipula sau chiar racola pentru a-i implica in practicarea relatiilor sexuale de acelasi gen. „Avem dovezi si cazuri concrete cand reprezentanti ai Gender-Doc-M au mers prin localitatile R. Moldova si au dus asa-zise „campanii de informare” despre homosexualitate, in modul acesta influentand tinerii care inca nu au un set de valori bine stabilit”, a mentionat Vasile Filat.

Vitalie Marian, membru al CAPFM, sustine ca prin introducerea notiunii de „orientare sexuala” in proiectul de Lege, statul nu-i mai protejeaza pe copii si contribuie la distrugerea familiei. „Astfel, minoritatile sexuale primesc toate drepturile la pachet, punand in percol institutia familiei. Relatiile homosexualilor sunt un pacat care afecteaza gandirea umana, iar promovarea publica a homosexualitatii reprezinta un pericol pentru mentalitatea societatii”, a subliniat Vitalie Marian.

„Nu vreau ca fiica mea atunci cand va merge la scoala sa aiba in fata un profesor/profesoara, reprezentant al minoritatilor sexuale. Copiii trebuie sa creasca intr-un mediu sanatos”, a afirmat, Tudor Poiata, tatal a trei copii si membru CAPFM.

In opinia vorbitorilor, minoritatile sexuale si in special organizatia Gender Doc-M discrimineaza fam ilia, nu respecta legea R. Moldova, distrugand valorile crestine ale societatii moldovene. Potrivit lor, diversitatea sexuala nu e o boala genetica, ci un moft al reprezentantilor minoritatilor sexuale si un lucru indus. Solutia pe care o propun reprezentantii CAPFM pentru cuplurile homosexuale este ca acestia sa se manifeste cum vor din moment ce legea R. Moldova nu le interzice si nu ii intimideaza, dar sa nu existe un act legal aprobat care sa permita formarea familiilor intre persoane de acelasi gen sau sa ofere drepturi care ar sfida societatea din R. Moldova.

Vasile Filat a adus la cunostinta ca, saptamana curenta, prin intermediul activitatilor stradale, CAPFM a reusit sa adune circa 2500 de semnaturi de la chisinauieni in cadrul campaniei „Nu homosexualitatii in R. Moldova”. Potrivit sursei citate, la etapa actuala, de pe intreg teritoriul R. Moldova au fost colectate aproximativ 15 mii de semnaturi. Toate semnaturile vor fi depuse la Minister ul de Justitie pentru ca autoritatile abilitate sa ia act de doleanta oamenilor indignati si contrariati de situatia iscata. „In cazul in care Ministerul Justitiei va introduce totusi aceasta notiune, vom continua activitatile noastre de colectare a semnaturilor si vom organiza o ampla manifestare stradala. Totusi, speram ca acest lucru sa nu se produca”, a subliniat Vasile Filat. In acelasi context, sursa citata, a chemat societatea civila, inclusiv mass-media, institutiile de invatamant, bisericile si alte organizatii de a participa activ in lupta pentru stoparea „razboiului impotriva familiei”.

CAPFM s-a format dupa evenimentele din 11 mai, cand minoritatile sexuale au intentionat sa organizeze pentru prima data la Chisinau marsul „Toti diferiti-toti egali”. Potrivit lui Vasile Filat, Coalitia este la etapa formarii si in prezent este alcatuita din circa 15 asocaitii, reprezentanti ai bisericilor, precum si persoane particulare .

www.info-prim.md