A demarat ce-a de-a 3-a ediție a școlii de vară în domeniul Integrării Europene și Drepturilor Omului

1

La data de 14 iulie, a demarat ce-a de a treia ediție a școlii de vară în domeniul Integrării Europene și Drepturilor Omului. Timp de două săptămâni participanții vor comunica cu experți locali și internaționali pe tematica integrării regionale, drepturilor omului, azilul, migrația și piața muncii.

Școala de vară în domeniul Integrării Europene și Drepturilor Omului este concepută ca o ramură a Academiei de Drept Public a Organizației Europene de Drept Public din Grecia menită să ofere cunoștințe de calitate pentru participanți din Moldova, Ucraina și Rusia. Proiectul este implementat de Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere”

Scopul școlii de vară este de a contribui la instruirea pe întreg parcursul vieții (lifelong learning) și o participare deschisă a societății civile.

Echipa de proiect a reușit să incadreze în lucrările școlii de vară grupurile țintă vizate de aplicația proiectului și anume: reprezentanți ai mediului academic: studenți, masteranzi, doctoranzi; tineri lideri;  reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale;  profesori din mediul școlar și universitar etc.

Anul acest au aplicat peste 75 de persoane atât din Republica Moldova, cât și din statele Uniunii Europene și spațiul CSI.

 

Programul școlii de vară va aborda următoarele subiecte:

14-15.07.14 – Uniunea Europeană în Sistemul Relațiilor Internaționale

16-17.07.14 - Dreptul Instituțional European

18.07.14 - Procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană

21-22 - Protecția Drepturilor Fundamentale ale Omului în Uniunea Europeană;

23-24.07.14 – Imigrația și Azilul în Uniunea Europeană

25.07.14 – Piața muncii în Uniunea Europeană și Migrația Forței de Muncă din Republica Moldova


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă