DESI PROCURATURA VREA SA LE INCHIDA GURA, FORUMISTII AU IESIT LA PROTEST



6224.jpgCirca 150 de persoane, inarmati cu mouse-uri, au participat astazi, 14 iunie, in Scuarul Arcului de Triumf, in cadrul unei actiuni pasnice de protest, prin care au condamnat actiunile Procuraturii municipale de intimidare a tinerilor forumisti si au cerut asigurarea libertatii de exprimare in Republica Moldova. Actiunea a fost sustinuta de catre tinerii cu atitudine civica, lideri de opinie si cateva formatiuni politice de orientare democratica. Nu au lipsit nici incidentele. Politia municipala a interzis angajatilor “Lumteh” sa conecteze boxele si microfoanele la sursa de energia electrica, argumentand ca “exista ordin de sus”.
Evenimentul a inceput cu un incident neplacut. Desi protestul este absolut legal si a fost incheiat anterior si un contract de prestare de servicii, intreprinderea municipala “Lumteh” nu a putut sa conecteze boxele si microfoanele manifestantilor la sursa de energia electrica, deoarece politia a interzis categoric acest lucru. Angajatii au confirmat ca e vorba de un ordin de sus, venit din partea vicecomisarului de Buiucani, Rodion Budeanu.

Vitalie Nagacevschi, presedintele Asociatiei Juristii pentru Drepturile Omului, sustine ca politia a actionat ilegal: “Actiunea politiei este absolut ilegala, deoarece daca exista un contract care prevede ca se vor oferi anumite servicii, politia nu a avut niciun drept sa interzica “Lumtehului” sa conecteze boxele la curent electric. Actiunile politistilor au avut cu totul alt scop, in special de a impiedica desfasurarea manifestatiei si ca forumistii sa nu poata cere respectarea dreptului la libertatea de exprimare”.

“Referitor la tinerii forumisti, calculatoarele le vor fi intoarse peste o anumita perioada, iar dosarele intentate nu vor avea finalitate. La fel cum s-a procedat si in alte situatii – dosarul deschis pe numele jurnalistului Constantin Tanase sau cel cu arderea drapelului – vor fi trecute pe linie moarta”, a mai declarat Nagacevschi.

Cei 150 de tineri, care purtau la gat cate un “mouse” (ca semn al utilizatorului internet), au scandat “Jos cenzura!”, “DA – libertatii de exprimare”, “Nu Procuraturii”, “Jos comunistii!”. Forumistii au adoptat si o Rezolutie, prin care se condamna actiunile Procuraturii mun. Chisinau de intimidare a tinerilor, care au plasat comentarii pe internet. In acelasi timp, manifestantii au invitat reprezentantii misiunilor diplomatice acreditate la Chisinau si institutiile internationale de aparare a drepturilor omului sa ia atitudine fata de acest caz fara de precedent de incalcare a dreptului la libera exprimare, pentru a stopa actiunile anti-democratice ale guvernarii comuniste din Republica Moldova.

Manifestantilor s-au alaturat mai multe formatiuni politice de orientare democratica – Alianta Moldova Noastra, Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Miscarea Actiunea Europeana si Miscarea Actiunea Populara.

Protestatari au fost sustinuti si de catre mai multi tineri de opinie, printre care Nicolae Negru, editorialist la “Jurnal de Chisinau”; Nicolae Roibu, “Timpul de dimineata”; Valeriu Saharneanu, presedintele Uniunii Jurnalistilor; Ilie Bratu, liderul Miscarii Unionistilor, Ghenadie Brega, Hyde Park si Teo Carnat, Comitetul Helsinki.

In acelasi timp, Ana Batranu a dat citire unei declaratii de solidaritate din partea celor patru tineri de la liceul Gh. Asachi, care la 4 mai 2006 au rupt inscriptia "moldo" de pe frontspiciul liceului, plasand in loc o foaie alba, pe care au scris "roman".

Amintim ca guvernarea comunista a incercat sa instaureze cenzura pe internet in luna aprilie 2008, cand a solicitat ca UNIMEDIA sa ofere adresele IP ale vizitatorilor. Ulterior, Procuratura municipala a sechestrat calculatoarele unor tineri, care se presupune ca ar fi publicat comentarii critice la adresa comunistilor. Tinerii risca o pedeapsa de pana la 7 ani de inchisoare! Si asta se intampla chiar a doua zi de la declaratiile presedintelui Voronin despre libertatea presei si libertatea de exprimare.

 

www.unimedia.md