CONGRESUL UJM: O PRESA LIBERA NU POATE SA EXISTE IN CONDITII DE CORUPTIE, FRICA SI SARACIE



O presa libera nu poate sa existe in conditii de coruptie, frica si saracie. Acesta a fost sloganul celui de-al XIV-lea Congres al Uniunii Jurnalistilor din Moldova (UJM), care a intrunit vineri, 30 mai, la Chisinau jurnalisti profesionisti, reprezentanti ai tuturor tipurilor mass-media din R. Moldova, transmite Info-Prim Neo.

Presedintele UJM, Valeriu Saharneanu, a declarat ca sloganul a fost sugerat de catre Federatia Internationala a Jurnalistilor tuturor statelor-membre, fiind unul evocator pentru R. Moldova. In acelasi timp, Valeriu Saharneanu a remarcat ca, desi Uniunea se confrunta cu o situatie financiara mai dificila, este mai puternica acum ca niciodata pentru ca nu cedeaza nici un centimetru in lupta pentru drepturile jurnalistilor, protesteaza ferm impotriva cenzurii si atacurilor asupra presei independente. Ultimul congres al UJM a avut loc in 2004, cand jurnalistii acuzau conditii nefavorabile pentru dezvoltarea mass-media libere. „Dificultatile din 2004 par astazi puerile; schimbarea nu a avut loc, iar revendicarile noastre sunt aceleasi", a mentionat presedintele UJM.

Valeriu Saharneanu a subliniat ca partidul de guvernamant a purtat pe parcurs de aproape 8 ani un razboi deschis impotriva presei libere si a organizatiilor de jurnalisti care apara libertatea presei. Congresul a adoptat in acest sens o rezolutiei asupra „Raportului-rechizitoriul pe fapte anti-presa comise de guvernarea comunista in anii 2001-2008". Jurnalistii acuza guvernarea de impunerea ideologiei de stat, limitarea la maximum a spatiului public de dezbateri in audiovizualul public, organizarea respresiunilor impotriva institutiilor de presa independente, refuzul de a se conforma prevederilor legii cu privire la transformarea Companiei Teleradio-Moldova in institutie publica, exercitarea ilegala a controlului politic asupra Consiliului Coordonator al Audivizualului (CCA), declansarea campaniei de etatizare a presei locale, s.a.

In cadrul congresului a fost adoptata si o rezolutie cu privire la deontologia profesionala, prin care jurnalistii condamna atacurile la persoana din mijloacele de informare aservite puterii si insista ca „astfel de iesiri pretins publicistice sunt incompatibile cu jurnalismul in intelesul adevarat al cuvantului". Totodata, jurnalistii au lansat un apel catre toate consiliile municipale si raionale conduse de coalitii democratice, cerandu-le sa dea dovada de fidelitate principiilor de organizare si functionare democratica a administratiilor locale. „Deetatizarea presei la nivel local, elaborarea unor strategii de sprijinire si de consolidare a presei independente ar pune baza dezvoltarii unui proces necesar de democratizare autentica a vietii publice in R. Moldova", se spune in rezolutia-apel lansata.

Presedintele UJM, Valeriu Saharneanu, si vicepresedintii Petru Bogatu si Corina Fusu au fost realesi in functii in cadrul congresului.

UJM este o organizatie non-guvernamentala si reprezentativa a jurnalistilor profesionisti din R. Moldova. Uniunea numara actualmente circa 350 de lucratori media activi si peste 150 de jurnalisti pensionati. UJM este afiliata la Uniunea Sindicala Mediasind din Romania si la Federatia Internationala a Jurnalistilor, Bruxelles. 

 

www.info-prim.md