Devino susținător al portalului
Become a Patron!

Error: No articles to display

De ce părinţii nu vin la şedinţele cu părinţii din şcoală?




alt

Chişinău, 24-08-2012 – Începutul noului an şcolar i-a surprins pe 44 de diriginţi şi directori adjuncţi pe educaţie din raioanele Leova şi Orhei participând la stagiul de instruire privind organizarea şedinţelor cu părinţii, care a avut loc la Chişinău în perioada 20-25 august 2012.

Părinţii sunt responsabilii primari pentru asigurarea condiţiilor de bază pentru creşterea şi dezvoltarea unui copil. Tot ei au funcţia de a pregăti copilul pentru o viaţă independentă, dezvoltându-i capacităţile. Fiecare părinte trebuie să asculte copilul şi să ia decizii în interesul acestuia. Acestea sunt principalele funcţii ale părinţilor pe care le-au identificat diriginţii participanţi la stagiul de formare. Acest exerciţiu i-a făcut să înţeleagă mai bine ce sprijin trebuie oferit părinţilor şi cât de importantă este cooperarea dintre părinte şi profesor.

Doamna Maria Juncu din satul Bieşti, raionul Orhei, spune că trecerea de la o etapă la alta de învăţământ „este o perioadă stresantă pentru copil: profesori noi, discipline şi activităţi noi. Copilul trebuie să înveţe cum să-şi organizeze timpul pentru a le reuşi pe toate” iar acesta ar fi unul din subiectele pe care l-ar discuta cu părinţii chiar în primele zile din septembrie.

Cei 44 de diriginţi au încercat să identifice care sunt motivele principale pentru care părinţii şi profesorii nu comunică îndeajuns şi de ce, deseori, adunările cu părinţii nu aduc rezultatul scontat. Drept urmare, diriginţii au elaborat câteva recomandări metodologice privind organizarea şedinţelor astfel încât acestea să fie cât mai utile, iar comunicarea dintre părinţi şi profesor să fie cât mai eficientă. Obiectivele activităţii dirigintelui trebuie să corespundă cu nevoile, vârsta, experienţa şi pregătirea părinţilor; diriginţii ar trebui să-i înveţe pe părinţi cum să recunoască emoţiile, cum să empatizeze cu copilul şi să-i determine să-şi vadă copilul nu doar prin prisma reuşitelor şcolare.

De asemenea, diriginţii trebuie să încurajeze părinţi să-şi împărtăşească experienţa lor de a fi părinte. Aceasta ar crea un mediu de încredere în grupul de părinţi şi între aceştia şi profesor. Anume acest lucru i-ar face pe părinţi să simtă că „şedinţa e a lor, că ei sunt principalii subiecţi” spune Ludmila Savca din satul Borogani, raionul Leova.

Stagiul de formare a fost organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova, în cadrul proiectului „Liber, Puternic şi Protejat – spre un sistem mai bun de protecţie a copiilor în Moldova”, implementat în parteneriat cu Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, Direcţiile Raionale Învăţământ, Tineret şi Sport Orhei şi Leova, cu sprijinul Reprezentanţei UNICEF în Moldova şi Fundaţiei OAK.

Pentru detalii suplimentare puteţi contacta:
Centrul de Informare şi Documentare privind drepturile Copilului din Moldova
Daniela Platon, asistent proiect
Str. E. Coca 15, MD-2008 Chişinău
Tel./fax: +373 22 747813; +373 22 71 65 98; +373 22 744600
Mob: +373 69005929
Email: ciddc[@]yahoo.com
www.childrights.md


Distribuie prietenilor:


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.
Become a Patron!

Susținătorii Portalului:

Ada Dulman  | Marina Grosu | AO Principii Sanatoase | Vasile Vasiliev | Liliana Samcov | Elena Spinu | Anastasia Vrancean | Olga Melnic | Maria Barbalat | Georgiana Finaru | Irina Cojocaru | Aliona Turcan | Mihai Grosu | Oxana Iutes | Ina Puga | Sergiu Gurau | Mihaela Rimbu | Vladimir Tiltu | Otilia Sirbu |  Ana Gherciu | Daniela Munca