Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova constată lezarea drepturilor utilizatorilor de droguri din ţara noastră
Juriştii şi avocaţii Institului Drepturilor Omului din Moldova (IDOM) constată mai multe încălcări ale drepturilor persoanelor utilizatoare de droguri. Printre acestea se numără aplicarea de către unele organe de forţă a acţiunilor violente de tortură în adresa utilizatorilor de droguri, lacunele din legislaţie privind procedura de scoatere de la evidenţa narcologică, precum şi încălcări ce ţin de protecţia datelor confidenţiale medicale.
Pe parcursul ultimilor doi ani, IDOM, cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova, implementează proiecte în domeniul protecţiei şi promovării respectării drepturilor omului în privinţa utilizatorilor de droguri din R. Moldova. Beneficiarii direcţi ai acestor proiecte sunt utilizatorii de droguri injectabile, persoanele care fac parte din grupurile sociale vulnerabile cu risc sporit de infectare cu virusul HIV şi membrii familiilor acestora. Totodată, printre beneficiarii indirecţi se numără angajaţii instituţiilor medicale de stat, specialiştii medicali şi sociali, activiştii societăţii civile şi întreaga societate.
În urma implementării mai multor activităţi, printre care oferirea serviciilor de asistenţă juridică utilizatorilor de droguri şi vizitele de consultanţă în organizaţiile teritoriale de reducere a riscurilor (Bălţi, Drochia, Donduşeni, Edineţ, Soroca, Floreşti, Orhei), juriştii şi avocaţii IDOM au identificat în diferite cazuri nerespectarea drepturilor persoanelor utilizatoare de droguri.
Reieşind din multitudinea adresărilor parvenite din partea beneficiarilor proiectului, juriştii IDOM au evidenţiat ca problemă specifică sistemului organelor de poliţie, manifestarea unui comportamentul agresiv cu aplicarea acţiunilor violente de tortură în adresa utilizatorilor de droguri din Republica Moldova. Acest fapt constituie o încălcarea gravă a drepturilor omului din partea organelor de poliţie şi denotă lipsa unei percepţii corecte asupra stării de fapt în privinţa utilizatorilor de droguri, care sunt percepuţi în primul rînd ca infractori şi persoane negative, neţinîndu-se cont de statutul de pacient pe care îl au şi situaţia precară în care se află. Astfel, în loc să fie susţinuţi psihologic şi dirijaţi către instituţiile competente în reabilitarea lor, aceştia sunt deseori acuzaţi de fapte pe care nu le-au comis, fiind persecutaţi şi torturaţi periodic. Imaginea utilizatorului de droguri este percepută incorect de către majoritatea funcţionarilor din sfera publică care interacţionează cu această categorie de pacienţi şi este, adesea, una discriminatorie şi stigmatizantă
Totodată, mai mulţi beneficiari au sesizat juriştii IDOM referitor la procedura anevoioasă şi puţin transparentă de scoatere de la evidenţa narcologică, denunţînd cazuri de percepere a unor taxe neoficiale, suplimentare din partea funcţionarilor instituţiilor medicale de profil în scopul facilitării şi urgentării acestei proceduri. În această direcţie, avocaţii IDOM urmează să investigheze fiecare caz în parte şi sunt pregătiţi pentru a merge şi în instanţele de judecată pentru a restabili drepturile lezate.
O altă încălcare privind drepturile utilizatorilor de droguri o constituie accesul neautorizat al persoanelor, care conform legislaţiei nu ar trebui să aibă asemenea drepturi, la datele personale medicale şi la secretul medical privind statutul de utilizator de droguri. S-a constatat că anumite reglementări interne, subordonate legii, permit transmiterea informaţiei privind luarea la evidenţă narcologică de instituţiile medicale de profil către organele de poliţie. Astfel, Regulamentul cu privire la conlucrarea organelor ocrotirii sănătăţii şi organelor afacerilor interne pentru prevenirea acţiunilor antisociale din partea bolnavilor de alcoolism cronic sau narcomanie, aprobat printr-un Ordin al Ministerului Sănătăţii, stabileşte obligaţia cabinetelor narcologice din cadrul secţiilor consultative ale instituţiilor medicale să prezinte lunar comisariatelor de poliţie lista bolnavilor de alcoolism cronic şi narcomanie, domiciliul, locul de muncă al acestora, recomandările medicului asupra supravegherii şi informaţii despre probabilitatea săvârşirii acţiunilor social-periculoase.
Însă, această prevedere normativă este în contradicţie cu Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului ( lit.c) alin.(4) art.12 ), care stabileşte că informaţia despre pacient (inclusiv numele, domiciliul, diagnoza, etc.) pot fi comunicate organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti doar la solicitarea motivată a acestora, în legătură cu efectuarea urmării penale sau a procesului judiciar. Astfel, legea nu prevede posibilitatea informării din oficiu a organelor afacerilor interne.
Mai mult, conform aceluiaşi act normativ, organele afacerilor interne, după ce primesc această informaţie, sunt obligate să stabilească locul aflării bolnavului şi să prevină acţiunile social-periculoase din partea acestuia. Prin urmare, această prevedere denotă, pe de o parte, o stigmatizare a persoanelor luate la evidenţa medicului narcolog ca fiind ab initio social-periculoase şi, pe de ală parte, constituie un mijloc de încălcare gravă a principiului confidenţialităţii informaţiei privind statutul pacientului.
În regiunea transnistreană a Republicii Moldova, beneficiarii se plîng de abuzuri privind evidenţa şi controalele permanente la domiciliu acestora din partea colaboratorilor de poliţie, precum şi reţineri nemotivate şi îndreptări la controale medicale obligatorii.
Ţinând cont de lacunele în legislaţie, în vederea asigurării dreptului pacienţilor utilizatori de droguri la informaţie, IDOM recomandă publicarea în Monitorul Oficial a tuturor actelor normative ale ministerelor şi altor autorităţi publice care reglementează statutul juridic al consumatorilor de droguri.
Specialiştii din cadrul organizaţiei noastre vor continua să acorde asistenţă juridică utilizatorilor de droguri şi membrilor familiilor. Printre aceste acţiuni se numără şi cele de advocacy şi lobby în vederea adaptării politicilor statului privind utilizatorii de droguri la standardele internaţionale ce ţin de drepturile omului”, a spusVanu Jereghi, director IDOM.