Mitropolia Basarabiei inaugurează cel mai mare aşezământ social al său



Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei inaugurează la 10 septembrie Centrul Maternal „În braţele mamei”. Evenimentul va avea loc la Chişinău, pe strada Criuleni 22 (Cartierul Poşta Veche), începând cu orele 1000.

Centrul Maternal „În braţele mamei” este parte componentă a proiectului cu acelaşi nume, lansat de Misiunea Socială „Diaconia” în anul 2008. Scopul său este asigurarea dreptului copilului de a creşte în familie. În acest sens, Centrul Maternal va oferi condiţii de cazare pentru 10 cupluri mamă- copil aflate în dificultate.

La inaugurare vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai Mitropoliei Basarabiei şi Episcopiei Ortodoxe Române în Italia, finanţatori şi parteneri ai Misiunii Sociale „Diaconia”. Slujba de sfinţire a Centrului va fi oficiată de către ÎPS Petru, Episcop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor şi PS Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române în Italia, după care vor urma discursurile oficiale şi vizitarea încăperilor Centrului

Amenajarea acestui stabiliment social a fost posibilă graţie partenerilor Caritas Viena (Austria), Caritas Ambrosiana (Italia), Aociaţia „Monaco Aide et Presence” (Principatul Monaco), Asociaţia pentru Susţinerea Proiectelor de Caritate din Europa Centrală şi de Est, landul Austria Inferioară (Austria) şi a fondurilor acumulate în urma celor două concerte de caritate organizate de către Misiunea Socială „Diaconia” în anii 2009 şi 2010.  

Pentru contacte:

Anna Zastavneţcaia,

responsabil de relaţii publice

Tel.:(022)-46-32-28; 069474814