Voluntarii previn Tuberculoza prin Teatrul Invizibil



În perioada 21-23 ianuarie 2011, zece voluntari de la Asociaţia Obştească „Carlux” au fost instruiţi cum să transmită mesaje de prevenire a tuberculozei, utilizând procedeele teatrului invizibil. Este pentru prima dată cînd acest gen de activitate va fi desfăşurată în penitenciarele din ţară cu scopul de a preveni răspîndirea tuberculozei. Trainingul a fost organizat cu asistenţa financiară a programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

 

Prin cursul de formare a actorilor sociali, AO „Carlux” îşi propune să sensibilizeze atît rudele, cît şi persoanele în detenţie privind adresarea la medic chiar de la manifestarea primelor simptome ale TB. Indirect şi neanunţat, vizitatorii vor fi martori oculari ai unei scene în care actorii sociali joacă o situaţie bazată pe realitate. Astfel, teatrul vine printre oameni, se amestică în viaţa lor şi îi ajută să conştientizeze riscul îmbolnăvirii cu TB şi să îşi asume un rol proactiv pentru propria sănătatea şi a celor din jur.

 

În rezultatul trainingului, au fost create trei scene antimodel (situaţii care descriu comportamente inadecvate desprinse din realitatea cotidiană) şi care atrag atenţia asupra riscului de îmbolnăvire. Fiecare antimodel transmite propriul său mesaj: primul atenţionează asupra necesităţii de adresare la medic, cel de-al doilea transmite informaţii despre prevenire şi ultimul accentuiază impouvanţa tratării cu antituberculoase.

 

În perioada februarie-mai 2011, voluntarele urmează să facă aproximativ 30 de prezentări în preajma instituţiilor penitenciare.

 

Teatrul Social reprezintă un instrument de schimbare socială şi vine în scenă cînd comunităţile se confruntă cu încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului. Această formă de interacţiune permite spectatorului să devină actor, să se implice şi chiar să schimbe situaţia reală. Teatrul Social a apărut ca răspuns al represiunilor din America Latină, unde, zilnic, zeci de bărbaţi şi femei erau asasinaţi, izgoniţi sau expulzaţi.