1 septembrie la Mireşti, Hânceşti



La unu septembrie Consiliul Naţional al ONG din R. Moldova şi Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat au transmis rechizite şcolare pentru elevii dintr-o şcoală din raionul Hânceşti. Iniţial, ca şi alţi colegi din reţelele nominalizate ne-am gândit să mergem cu donaţii pentru copii din Cotul Morii şi Nemţeni.

Mai apoi am conştientizat că copiii din satele afectate de inundaţii au suficiente rechizite şi lucruri pentru şcoală. La şcolarizarea copiilor din câteva sate afectate de inundaţii s-au implicat foarte mulţi actori sociali, inclusiv operatori de telefonie mobilă, organizaţii non-profit şi organizaţii internaţionale, mulţi cetăţeni din ţară şi din afara hotarelor.

În cadrul Consiliul ONG şi a Coaliţiei Voluntariat s-a decis să ajutam un anumit număr de copii dintr-un sat din Hânceşti, din orice localitate care nu a fost afectată de inundaţii, dar care are mulţi copii în situaţii dificile. Astfel am ales să mergem la Gimnaziul din satul Mireşti, Hânceşti, unde peste 60 de copii provin din familii dezavantajate.

Fiecare membru din Consiliul ONG a contribuit cu rechizite – caiete, pixuri, carioci, creioane simple si colorate, radiere, plastilină, ruxacuri şi alte lucruri utile copiilor la şcoală. Voluntarii Coaliţiei Voluntariat au repartizat donaţiile conform necesităţilor pe care le au şcolarii din diferite grupuri de vârstă, şi a realizat listele de recepţionare şi de distribuire a donaţiilor. Tot colegii din Coaliţia Voluntariat au transportat şi repartizat donaţiile. Vă prezint un mic reportaj foto, iar în curând o să vă povestesc câteva istorii ale copiilor din satele noastre. Secretariatul Coaliţiei Voluntariat va transmite listele cu semnăturile de recepţionare a donaţiilor acelor ONG-işti minunaţi care au avut grijă ca toţi copii din Mireşti, Hânceşti să meargă “echipaţi” corespunzător la şcoală!

Şi o concluzie pentru cei care sunt responsabili, în organizaţia lor, de relaţia cu media: Nu este suficient să pregătiţi pentru jurnalişti două fraze în care să spuneţi CINE, CE şi DE CE. În seara aceasta am fost uimită să văd la ştiri un fragment în care eu vorbesc despre “această iniţiativă a ONG din Consiliul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale şi din Coaliţia Voluntariat”, iar reporterul prezintă activitatea drept a Centrului de Resurse “Tineri şi Liberi” şi a Asociaţiei “Motivaţie”…

 

http://senin.ladyclub.md/