Organizații vizate:
Granturi (Finanțări)
- Detalii
- Categorie: Granturi
Granturi pentru finanțarea loturilor demonstrative de diseminare a practicilor de gestionare a apei în cadrul exploatației agricole (tehnologii eficiente de irigare) în zonele rurale vulnerabile la schimbările climatice
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
APEL II pentru depunerea cererii de granturi ACTIV
Data lansării: 03.07.2023
Data limită de aplicare: 17.07.2023
Programul Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP), finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare și Adaptare Agricolă, are ca scop reducerea sărăciei și a emigrației din zonele rurale consolidarea rezilienței micilor fermieri la riscurile economice, de mediu și climatice și a asigura accesul acestora la piețe.
Aria de intervenție: TRTP are acoperire națională și este implementat în zonele rurale controlate de Guvernul Republicii Moldova (GRM), cu excepția entităților înregistrate la Chișinău și Bălți.
Grup țintă: mici fermieri orientați comercial care cultivă până la 10 hectare, înregistrați ca subiecți de activitate antreprenorială, sub orice formă juridică, în special femei și tineri fermieri, din zonele rurale vulnerabile din punct de vedere climatic.
- Criterii de eligibilitate pentru solicitanții de finanțare:
- Solicitantul este persoană juridică și se încadrează într-una dintre aceste categorii:
- Fermieri privați, rezidenții Republicii Moldova, care sunt înregistrați și își desfășoară activitatea antreprenorială (orice formă juridică, inclusiv gospodăriile țărănești și întreprinderile individuale) în regiune rurală. Întreprinderile înregistrate în orașele Chișinău sau Bălți trebuie să prezinte adițional dovada înregistrării filialei în zonă rurală.
- Instituții de cercetare științifică agricolă și/sau întreprinderi agricole/forestiere de stat. În cazul când acestea au o adresă legală în Chișinău si/sau Bălți ele pot beneficia de granturi dacă au terenuri agricole situate în mediul rural sau extraurban;
- Universitățile Moldovei (facultățile cu profilul agricol), colegii agricole, și alte instituții de cercetare și învățământ strâns legate de domeniu agricol.
- Toți beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate (detalii)
- Activități și cheltuieli eligibile:
3.1. Activități eligibile:
- Creșterea culturilor horticole cu valoare adăugată înaltă: fructe, legume, struguri, pomușoare precum și plante aromatice și medicinale.
3.2. Cheltuieli eligibile:
- Pompe pentru apă
- Filtre pentru apă
- Benzi de picurare
- Micro-aspersoare
- Accesorii aferente sistemului de irigare
- Echipament pentru fertigare.
A se lua în considerare:
- Acoperirea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor din cadrul proiectului se face la valoarea bunurilor fără TVA;
- Toate activele achiziționate din mijloacele Proiectului vor fi noi și vor fi livrate cu garanție;
- Activități și cheltuieli neeligibile (detalii)
4. Valoarea finanțării
Valoarea maximă a grantului va acoperi 70% din cheltuielile eligibile, dar nu va depăși 7.500 USD.
- Contribuția beneficiarului
Beneficiarii vor contribui în numerar cu cel puțin 30 % din valoarea cheltuielilor eligibile.
- Transferul drepturilor de proprietate
Valoarea investiției va fi transferată în bilanțul Beneficiarului prin semnarea Actului de donație pe parcursul a 12 luni din momentul procurării bunurilor. Totodată, beneficiarul este obligat să întrețină bunurile procurate (pe cheltuiala acestuia) și să nu admită înstrăinarea lor sub nicio formă pe întreaga perioadă de implementare a proiectului TRTP (până 2027). În același timp beneficiarul de grant este oblicat să asigure accesul la lotul demonstrativ în scopul instruirii fermierilor ori de câte ori este solicitat de UCIP IFAD.
- Documente solicitate (detalii)
- Procedura de solicitare și debursare a grantului
Procesul prevede următoarele etape:
- Părțile interesate trebuie să completeze formularul de cerere și să pregătească documentația necesară. Toate condițiile apelului de grant sunt plasate pe pagina web a UCIP (https://www.ucipifad.md/granturi). Formularul de cerere și setul de documente, semnate și ștampilate de către solicitant, vor fi depuse:
- fie fizic în plicuri sigilate la biroul UCIP
- fie prin e-mail documente scanate în formatul PDF (în acest caz originalele documentelor trebuie sa fie prezentate mai târziu).
- UCIP va examina cererea verificând conformitatea acesteia cu cerințele acestui apel de propuneri.
- Atunci când va fi aprobată, UCIP va depune pachetele de cereri la Comisia de Evaluare a Granturilor, care le va evalua pe baza următoarei grile de evaluare.
Cererile vor fi clasate pe baza criteriilor prevăzute în tabelul de mai sus, iar lista candidaților eligibili va fi stabilită în ordine descendentă conform punctajului obținut. Granturile vor fi acordate până la epuizarea tuturor fondurilor anuale de granturi. În cazul în care doi sau mai mulți solicitanți acumulează același punctaj și bugetul alocat este depășit, cererile care sosesc mai întâi vor avea prioritatea pentru acordarea grantului. La evaluarea aplicațiilor de la persoane juridice (de exemplu, universități) scorul lor va fi ajustat la grilă de 100 de puncte in scopuri de comparabilitate.
- În cazul aprobării grantului între UCIP și solicitant va fi semnat Acordului Individual de Grant.
- După aprobarea grantului, beneficiarul va avea la dispoziție până la 6 luni pentru achiziționarea bunurilor.
- Achiziția bunurilor se va face direct de către beneficiari, care la rândul lor vor primi de la UCIP mijloacele financiare utilizând una din două modalități:
- În cazul în care beneficiarul dispune de mijloace financiare suficiente și a achitat integral din sursele proprii valoarea bunului procurat, UCIP va rambursa contribuția sa conform condițiilor acestui apel direct în contul bancar al beneficiarului în baza documentelor confirmative;
- În cazul în care beneficiarul nu dispune de toată suma necesară pentru procurarea bunului, el va deschide la banca un cont fiduciar de sechestru (cont ESCROW) în care UCIP și beneficiarul își vor plăti contribuțiile respective. Banca va efectua apoi toate verificările contractuale necesare cu furnizorul și îi va transfera plata pentru bunul procurat. În acest caz, UCIP va acoperi comisioanele bancare aferente deschiderii și deservirii contului fiduciar de sechestru (cont ESCROW) în valoare de până la 150 dolari SUA (diferența acestei taxe, dacă apare, va fi plătită de către beneficiar).
- După efectuarea investiției, beneficiarul va depune la UCIP IFAD documentele care confirmă plata și primirea bunurilor (copia facturii fiscale, actul de predare-primire al bunurilor, ordin de plată, altele).
- Datele de contact pentru depunerea cererilor și clarificări.
Cererea se depune la următoarea adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfint, nr. 162, of. 1303, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova.
Dacă este trimisă în plic, acesta trebuie să conțină următoarele informații: numele apelului de propuneri; numele și adresa de contact a solicitantului, inclusiv numărul de telefon și adresa de e-mail.
Dacă este trimisă prin e-mail, cererea se trimite la office@ucipifad.md și conține aceleași informații.
Pentru clarificări și detalii suplimentare, scrieți la UCIP IFAD la următoarea adresă de e-mail: office@ucipifad.md și alexandru.belschi@ucipifad.md sau sunați la (022) 223075.
- Psiholog AO IFIS
- Specialist/specialistă în achiziții
- Concurs prelungit pentru selectarea consultantului local tematic în vederea implementării Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
- A.O. ”Kinderland Moldova” angajează Manager/ă de Programe
- GIZ - Junior Advisor on Operations and Local Coordination
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md






