Anunț privind achiziționarea de servicii pentru elaborarea și dezvoltarea unui Brandbook detaliat pentru A.O. C.R.D.C
ANUNȚ privind achiziționarea de servicii pentru elaborarea și dezvoltarea unui Brandbook detaliat pentru A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară
Denumirea autorității contractante: A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară;
C/F: 101962001478;
Finanțatorul și perioada de implementare: People in Need Moldova, 01 Decembrie 2024 – 31 Mai 2025;
Tipul contractului: Prestări servicii;
Data emiterii: 13 decembrie 2024;
Termen de aplicare: 26 decembrie 2024;
- Context
A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară implementează proiectul „Vizibilitate prin Identitate – Ecosistemul de Impact Comunitar”, finanțat de People in Need Moldova cu suportul Uniunii Europene și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Scopul proiectului este consolidarea capacităților interne și creșterea vizibilității organizației prin instrumente moderne de comunicare și implicare comunitară. Activitățile planificate vor contribui la realizarea unei identități vizuale unitare, a unei prezențe online profesionale, la creșterea recunoașterii publice și la consolidarea relațiilor cu partenerii și comunitatea. Unul dintre pilonii esențiali ai acestui proiect este dezvoltarea unui brandbook complet și adaptat nevoilor actuale ale CRDC. Această activitate se aliniază direct cu prioritățile strategice stipulate în DAP, care subliniază importanța unei identități vizuale coerente și unitare. Brandbook-ul va include toate elementele esențiale ale identității vizuale: logo, paleta de culori, fonturi și stiluri de prezentare, asigurând astfel uniformitatea și profesionalismul în toate materialele de comunicare ale organizației. Totodată, adaptarea Manualului de Identitate Vizuală și Comunicare, care va reflecta Strategia de comunicare și recomandările de comunicare internă, fiind esențială pentru crearea unei baze solide de promovare și pentru implementarea intercommunication runbook-ului.
- Activități cheie:
Compania selectată va desfășura următoarele activități conform celor trei secțiuni principale:
1. – Platforma de brand |
Informații despre organizație, misiunea, viziunea și valorile acesteia |
2. – Sistemul de identificare a brandului |
Verbală (naming, regulile de utilizare, sloganul și tone of voice) și non-verbală (atributele vizuale, cum ar fi logo-urile, culorile, fonturile și elementele grafice ale brandului) |
3. – Liniile directoare |
Toate regulile și recomandările documentate în ghid. |
- Structura brandbook-ului:
1 – Introducere
- Scopul brandbook-ului: Explică de ce este important acest document și cum trebuie folosit.
- Despre organizație: O descriere scurtă a misiunii, viziunii și valorilor asociației.
- Publicul țintă: Categorii de persoane sau grupuri cărora li se adresează asociația.
2 – Identitatea vizuală
2.1. Logo-ul (forma vectorială)
- Versiunea principală: Prezentarea logo-ului oficial al asociației.
- Versiuni secundare: Variantele monocrome, pe fundal deschis/închis.
- Reguli de utilizare: Dimensiuni, spațiere, proporții și ce NU trebuie făcut (deformări, schimbări de culori, etc.).
- Exemple de aplicare: Pe materiale printate, digitale, merchandise.
2.2. Paleta de culori
- Coduri exacte pentru culori (RGB, CMYK, HEX, Pantone).
- Asocieri de culori: cum trebuie folosite împreună.
2.3. Tipografia
- Fonturi oficiale: pentru titluri, subtitluri și texte principale.
- Reguli de utilizare: dimensiuni, spațiere, greutăți (bold, italic).
2.4. Elemente grafice și pattern-uri
- Desene, linii, texturi sau alte elemente care completează identitatea vizuală.
- Exemple de utilizare: bannere, postări social media, broșuri.
3 – Tonul și stilul comunicării
- Mesajul cheie: Ce vrea să transmită asociația în toate materialele sale.
- Limbajul și tonul: Formal sau informal? / Empatic, prietenos, profesional?
- Exemple de fraze care reflectă stilul de comunicare.
4 – Materiale standard de branding
4.1. Papetărie
- Template-uri pentru cărți de vizită, foi cu antet, plicuri, mape.
4.2. Prezentări și rapoarte
- Template PowerPoint/Canva pentru prezentări.
- Design pentru rapoarte și documente oficiale.
4.3. Materiale promoționale
- Layout pentru postere, broșuri, flyere.
- Design pentru tricouri, insigne, bannere, sacoșe.
4.4. Canale digitale
- Design pentru rețele sociale: postări, stories, cover photo.
- Structura paginii web, culorile și fonturile.
5 – Ghiduri suplimentare
- Fotografii și imagini: Cum trebuie alese și folosite imaginile pentru a reflecta valorile asociației.
- Accesibilitate: Asigurarea că materialele sunt inclusiv accesibile pentru persoanele cu dizabilități (culori, fonturi).
- Personalizare: Cum poate fi adaptată identitatea vizuală pentru diferite evenimente sau proiecte.
6 – Anexe
- Fisierele sursă pentru logo și alte elemente grafice.
- Link-uri către fonturi sau alte resurse utilizate.
- Exemple concrete de materiale bine realizate.
- Criterii de eligibilitate:
Aplicarea este deschisă atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Criteriile minime de eligibilitate sunt:
- Cel puțin 3 ani de experiență în domeniul solicitat;
- Experiență demonstrabilă în crearea manualelor de identitate vizuală;
- Experiența de lucru cu ONG-uri va constitui un avantaj suplimentar;
- Capacitatea de lucru în echipă și de îndeplinire a sarcinilor în termenii stabiliți;
- Experiența anterioară de lucru în proiecte finanțate de UE sau de alți parteneri internaționali de dezvoltare va fi considerată un avantaj.
- Procesul de aplicare:
Companiile/persoanele interesate sunt invitate să prezinte ofertele care vor conține următoarele documente:
- O scurtă descriere a organizației și Portofoliul experienței de servicii similare;
- Certificatul de înregistrare a companiei;
- Portofoliul;
- Oferta comercială/bugetul pentru realizarea sarcinilor propuse (Oferta de preţ);
- Alte documente sau recomandări relevante (în funcție de disponibilitate).
Dosarul de participare la concurs va fi transmis până pe data de 27 decembrie 2024, ora 17:00, prin e-mail la adresa de corespondență: asociatiacrdc@gmail.com , în CC- tatianatronciu.azicahul@gmail.com , cu mențiunea ,,Servicii pentru elaborarea și dezvoltarea Brandbook-ului CRDC” , sau la adresa: Mun. Cahul, Pr. Republicii, nr. 17, of. 40, MD – 3909. Dosarul trebuie întocmit clar, fără corecturi, cu dată de ieșire, semnată de persoana responsabilă. Ofertele întârziate vor fi respinse.
Informații suplimentare pot fi obținute la:
Telefonul: 060090933
E-mail: asociatiacrdc@gmail.com
Numele și prenumele persoanei responsabile: Tronciu Tatiana