
Uniunea Europeană va sprijini proiecte de dezvoltare socio-economică cu o valoare totală de 2,76 milioane Euro (3 milioane dolari SUA) pentru Unitatea Teritorială Administrativă (UTA) Găgăuzia și raionul Taraclia. Fondurile vor fi acordate în cadrul proiectului “Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia” (SARD), implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, companii nou create (start-up) și întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM) existente deja în regiune vor beneficia de sprijin. Proiecte de renovare a infrastructurii de scară mică și de cooperare intercomunitară vor fi finanţate, pentru a îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea serviciilor publice locale, dar şi pentru a stimula parteneriate între comunitățile învecinate din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia.
Competiţia pentru propuneri de proiect a fost lansată astăzi, la o sesiune de informare organizată în oraşul Taraclia. Solicitanții pot prezenta propuneri de proiect vizând trei direcţii de bază:
Criteriile de selectare a proiectelor pentru fiecare direcţie de finanțare, cererile de aplicare, precum și condițiile de participare sunt disponibile la http://www.undp.md/tenders//tnddetails2/1312/
Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro, și implementat de PNUD, Proiectul SARD își propune să intensifice colaborarea între autoritățile centrale şi cele locale, precum şi între organizaţiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în scopul stimulării dezvoltării socio-economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.
Natalia Costaș, Consultantă Națională în Comunicare, Programul SARD, Tel.: 069 22 11 41; E-mail: natalia.costas@undp.org