Achiziții de bunuri și contractări de servicii

Detalii
Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
08/09/2026

Anunt Public: Servicii de consultanță pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate în cadrul proiectului „Skills4U”

Anunt Public: Servicii de consultanță pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate în cadrul proiectului „Skills4U”

Logo Caritas Moldova 05

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Servicii de consultanță pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate în cadrul proiectului „Skills4U”

Fundația de Binefacere Caritas Moldova, în parteneriat cu Kindernothilfe e.V. (KNH), invită consultanți individuali sau echipe de experți să prezinte oferte pentru realizarea unui Studiu de Fezabilitate privind proiectul:

„Skills4U – shaping skills and learning for inclusion, leadership, life choices and success for youth”

Descrierea completă a Termenilor de Referință este disponibilă pe acest link - CLICK HERE

1. Despre proiect

Proiectul este planificat pentru implementare în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, începând cu anul 2027, cu o durată estimată de 48 de luni.

Proiectul va avea drept grup țintă principal tineri cu vârsta între 10 și 24 de ani, în special cei din grupuri vulnerabile, familii cu venituri reduse și zone rurale.

Intervenția urmărește, printre altele:

  • consolidarea participării și implicării tinerilor în viața civică și comunitară;
  • dezvoltarea competențelor și a oportunităților pentru tineri;
  • facilitarea tranziției de la educație la ocuparea forței de muncă;
  • dezvoltarea serviciilor de orientare profesională;
  • promovarea educației incluzive;
  • consolidarea bunăstării și sănătății mintale a tinerilor;
  • dezvoltarea capacităților profesorilor și personalului școlar;
  • implicarea părinților și a altor actori relevanți;
  • consolidarea cooperării dintre instituțiile publice, instituțiile de învățământ, angajatori și societatea civilă.

Proiectul va pune un accent deosebit pe incluziune, drepturile copilului, participarea tinerilor și crearea unui sistem educațional mai sigur și centrat pe elev.

2. Obiectivul studiului de fezabilitate

Studiul de fezabilitate va contribui la definitivarea conceptului proiectului și va permite evaluarea relevanței, fezabilității, oportunităților și riscurilor asociate intervenției propuse.

Consultantul/echipa selectată va trebui să:

  • analizeze contextul politic, social, structural, economic și ecologic;
  • realizeze o analiză de gen în zonele planificate pentru intervenție;
  • analizeze situația copiilor și tinerilor și principalele bariere privind realizarea drepturilor acestora;
  • analizeze actorii relevanți, rolurile, capacitățile, interesele și contribuția acestora;
  • evalueze capacitatea organizațională a Caritas Moldova și eventualele lacune de capacitate;
  • revizuiască și, după caz, să ajusteze obiectivele proiectului și Theory of Change;
  • propună indicatori relevanți și măsurabili;
  • evalueze relevanța, fezabilitatea și coerența strategiilor și abordărilor propuse;
  • identifice riscurile și modalitățile de diminuare a acestora;
  • elaboreze recomandări clare și practice pentru etapa ulterioară de conceptualizare și planificare a proiectului.

Studiul va utiliza o metodologie mixtă, cantitativă și calitativă, bazată pe o abordare participativă și pe implicarea actorilor relevanți.

3. Criterii de analiză

În cadrul studiului vor fi luate în considerare criteriile OECD-DAC:

  • Relevanță;
  • Coerență;
  • Eficacitate;
  • Eficiență;
  • Impact;
  • Durabilitate.

4. Livrabile principale

Consultantul/echipa selectată va trebui să prezinte:

Înaintea etapei de colectare a datelor:

  • întâlnirea inițială de tip inception/briefing;
  • procesul-verbal al întâlnirii;
  • instrumentele de colectare a datelor, inclusiv chestionare, ghiduri de interviu și fișe de observație, convenite cu KNH și Caritas Moldova.

După etapa de colectare a datelor:

  • proiectul raportului studiului;
  • prezentarea constatărilor și discutarea acestora cu echipa de proiect și actorii relevanți;
  • raportul final, care va integra comentariile KNH și Caritas Moldova.

Raportul final nu trebuie să depășească 30 de pagini, fără anexe, și va include cel puțin: rezumat executiv, introducere, metodologia și eșantionul, rezultatele studiului, concluziile și recomandările, precum și anexele relevante.

5. Cerințe față de consultant/echipa de experți

Pot aplica atât consultanți individuali, cât și echipe de experți.

Candidații trebuie să demonstreze:

  • studii academice într-un domeniu relevant pentru dezvoltare;
  • minimum 3 ani de experiență în realizarea studiilor de fezabilitate, studiilor de referință, evaluărilor sau altor studii relevante;
  • experiență demonstrată în domeniile relevante pentru proiect;
  • cunoașterea foarte bună a contextului național al Republicii Moldova;
  • experiență în elaborarea și planificarea proiectelor bazate pe drepturile omului și/sau drepturile copilului;
  • cunoașterea limbilor română și rusă pentru comunicarea directă cu grupurile țintă și actorii relevanți;
  • cunoașterea limbii engleze pentru elaborarea raportului.

6. Documentele obligatorii pentru participare

Oferta transmisă trebuie să conțină:

  1. Scrisoare de intenție;
  2. CV actualizat al consultantului / CV-urile tuturor membrilor echipei;
  3. Lista referințelor și a studiilor/contractelor similare realizate;
  4. Propunerea tehnică și metodologia propusă;
  5. Planul de lucru și calendarul de implementare;
  6. Numărul estimat de zile de lucru;
  7. Tariful zilnic pentru fiecare consultant;
  8. Costurile auxiliare/reimbursabile, inclusiv transportul și cazarea;
  9. Taxele și impozitele aplicabile, cu indicarea clară dacă acestea sunt incluse în ofertă sau se adaugă separat;
  10. Disponibilitatea consultantului/echipei;
  11. Pentru studii similare – un exemplu sau un extras dintr-un studiu elaborat anterior de consultant.

7. Propunerea financiară

Oferta financiară trebuie să prezinte în mod clar și transparent:

  • numărul de zile de lucru;
  • tariful zilnic pentru fiecare consultant;
  • costurile tehnice/de personal;
  • costurile pentru transport, cazare și alte cheltuieli administrative;
  • taxele și impozitele aplicabile;
  • costul total al serviciilor.

Consultanții trebuie să indice orice ipoteze, condiții prealabile sau limitări care au stat la baza metodologiei sau a bugetului propus.

8. Perioada de implementare

Studiul de fezabilitate va avea o durată maximă de 4–5 săptămâni, începând cu 12 octombrie 2026.

Prima versiune a raportului trebuie prezentată în luna noiembrie 2026, conform calendarului stabilit în TOR. Raportul final va fi transmis în termen de 5–10 zile lucrătoare de la primirea comentariilor KNH și Caritas Moldova.

9. Condiții de plată

Plata va fi efectuată după cum urmează:

  • 30% – după semnarea contractului;
  • 30% – după acceptarea primei versiuni a raportului;
  • 40% – după acceptarea versiunii finale a raportului.

În cazuri justificate, părțile pot conveni asupra unei metode alternative de plată.

10. Criterii de evaluare

Ofertele vor fi evaluate în baza următoarelor criterii:

CriteriuPunctaj
Calificarea consultantului/echipei 7 puncte
Independența consultantului/echipei 4 puncte
Calitatea ofertei 9 puncte
Bugetul ofertei 3 puncte
Total 23 puncte

Evaluarea calificării va ține cont, printre altele, de experiența relevantă, calificarea liderului de echipă, experiența în studii similare, abordarea bazată pe drepturile omului și drepturile copilului, competențele lingvistice și experiența în domeniul de gen.

Independența va fi evaluată inclusiv prin verificarea eventualelor relații profesionale recente, raporturi de muncă sau legături de familie cu personalul Caritas Moldova și/sau KNH.

11. Clarificări și interviuri

KNH și Caritas Moldova își rezervă dreptul de a solicita informații sau clarificări suplimentare privind ofertele depuse și, dacă este necesar, de a invita candidații preselectați la o discuție de clarificare sau interviu în cadrul procesului de evaluare și selecție.

12. Depunerea ofertelor

Ofertele trebuie transmise electronic la:

Caritas Moldova:
procurement@caritas.md
CC: vlad.scripniciuc@caritas.md
Tel.: +373 78 12 04 53

Kindernothilfe (KNH):
christine.idems@knh.de
bogdan.andrei@kindernothilfe.com

13. Termen-limită

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor: 22 septembrie 2026.

Perioada estimată pentru evaluarea și selectarea consultantului și semnarea contractului: 22 septembrie – 9 octombrie 2026.

Subiectul e-mailului:
Tender – Feasibility Study „Skills4U”

Documentația completă privind termenii de referință și cerințele studiului poate fi consultată de către candidații interesați.

14. Safeguarding și PSEAH

Caritas Moldova și Kindernothilfe acordă o importanță deosebită protecției și siguranței copiilor, tinerilor și adulților vulnerabili implicați în proiect.

Consultantul/echipa selectată trebuie să respecte principiile și standardele aplicabile privind Safeguarding, protecția împotriva exploatării și abuzului sexual (PSEA) și hărțuirii sexuale (PSEAH), precum și principiile „Do No Harm”.

Pe durata realizării studiului, consultantul/echipa va trebui să:

  • respecte demnitatea, drepturile și siguranța tuturor persoanelor implicate;
  • prevină orice formă de exploatare, abuz, hărțuire, discriminare sau comportament inadecvat;
  • respecte principiile de confidențialitate și protecție a datelor colectate în cadrul studiului;
  • utilizeze metode de colectare a datelor adecvate vârstei și vulnerabilității participanților;
  • acorde o atenție deosebită protecției copiilor și tinerilor participanți la interviuri, consultări și alte activități;
  • raporteze orice suspiciune sau incident relevant de safeguarding/PSEAH în conformitate cu procedurile și mecanismele stabilite de Caritas Moldova și/sau Kindernothilfe.

Participarea copiilor și tinerilor la activitățile de cercetare trebuie să se desfășoare într-un mod sigur, etic și participativ, cu respectarea principiului interesului superior al copilului.

15. Dreptul de anulare a procedurii

Caritas Moldova și Kindernothilfe își rezervă dreptul de a anula sau suspenda procedura de selecție în orice etapă, fără a fi obligate să ofere candidaților o justificare și fără a-și asuma obligația de a selecta o ofertă sau de a semna un contract.

În cazul anulării procedurii, candidații nu vor putea solicita despăgubiri sau compensarea costurilor suportate pentru pregătirea și depunerea ofertei.

Caritas Moldova și Kindernothilfe își rezervă, de asemenea, dreptul de a solicita clarificări, informații sau documente suplimentare de la candidați în cadrul procesului de evaluare.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Fundația de Binefacere Caritas Moldova Fundația de Binefacere Caritas Moldova
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Promo gratuit

Promo gratis


Articol precedent: Extended deadline: Terms of reference for the final evaluation of the project “Green Justice for Stronger Environmental Protection and Communities in Moldova” Precedent Articolul următor: Termen extins pentru depunerea Scrisorii de Intenție – Consultant Individual pentru analiza metodologiilor de estimare a necesarului intervențiilor de prevenire HIV (cu prioritate pentru profilaxia pre-expunere) și formularea recomandărilor Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate