Știri sociale

Detalii
24/05/2010

Lecţii model de predare a Drepturilor Copilului în instituţiile de învăţămînt preuniversitar au fost filmate în cadrul orelor de dirigenţie în şcolile din raionul Cahul

În perioada 15-30 aprilie 2010, Asociaţia Obştescă INTECO, a filmat în instituţiile de învăţămînt din raionul Cahul 10 lecţii model de predare a prevederilor Convenţiei pentru Drepturile Copilului prin metoda jocului şi filmului instructiv „Cunoaşte-ţi drepturile”. Lecţiile au fost petrecute în cadrul orelor de dirigenţie de către diriginţii claselor a V-ea – a XII-ea, care la rîndul lor au participat şi la concursul pentru cea mai reuşită lecţie model de predare a Drepturilor Copilului. Deja a fost desemnată şi instituţia învingătoare la concurs – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Colibaşi. Premiul concursului va fi înmînat la Conferinţa de evaluare a proiectului care va avea loc la 26 mai 2010 în incinta Consiliului Raional Cahul.

La concurs au participat: Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din s. Slobozia Mare, „Ion Creangă” din s. Zîrneşti, „Vasile Alecsandri” din s. Colibaşi, „M. Eminescu” din s. Crihana Veche, „Ion Creangă”, „Ioan Vodă” şi „Mihai Eminescu” din or. Cahul şi din gimnaziile „Alecu Mare” din s. Slobozia Mare, „Nichita Stănescu” din s. Paşcani şi „A. Mateevici” din s. Manta.

Activitatea realizată este parte componentă a proiectului „Eficientizarea procesului de educaţie a elevilor din raionul Cahul în domeniul Drepturilor Copilului” iniţiat de către Asociaţia Obştească INTECO.

Scopul proiectului este îmbunătăţirea procesului de predare a Drepturilor copilului în instituţiile de învăţămînt preuniversitar, din raionul Cahul. Proiectul prevede testarea unor metode noi de predare a Drepturilor Copilului în instituţiile de învăţămînt preuniversitar din Republica Moldova în cadrul orelor de dirigenţie.

Parteneri ai proiectului sunt: Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, Consiliul Raional Cahul, Direcţia Generală Învăţămînt, Cahul, Asociaţia Obştească Pro-Art (or. Cahul), Centrul de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului din or. Cahul, Asociaţia Obştească „Gaudeamus”din s.Crihana Veche, r. Cahul şi Asociaţia Presei Independente.

Acest proiect este implementat cu suportul financiar al Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros-Moldova (FSM).

INTECO este o organizaţie fondată cu scopul  de a contribui la dezvoltarea comunitară şi fortificarea societăţii civile; dezvoltarea activismului social şi a spiritului de iniţiativă al cetăţenilor; creşterea nivelului de trai al categoriilor defavorizate.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Asociatia Presei Independente (API) Asociatia Presei Independente (API)
Fundatia Soros-Moldova Fundatia Soros-Moldova
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: ONG-işti şi reprezentanţi ai APL au învăţat cum să construiască un parteneriat viabil Precedent Articolul următor: O seară de suflet, o seară de dragoste – concertul lui Franco Midiri la Chişinău Următor