Știri sociale

Detalii
12/11/2018

Daniel Rzasa, instructor Google News Lab, va vorbi la Forumul mass-media 2018 despre instrumente digitale utile pentru jurnaliști

În a doua zi a Forumului mass-media din R. Moldova, ediţia 2018, vor avea loc mai multe ateliere de lucru pentru jurnaliști și editori media, cu experți din țară și de peste hotare. Unul din ateliere va fi ținut de Daniel Rzasa, instructor Google News Lab în regiunea Europei Centrale și de Est. Daniel desfășoară activități de instruire pentru jurnaliștii din diferite țări privind utilizarea instrumentelor digitale în prezentarea materialelor jurnalistice. La 30 noiembrie 2018, instructorul Google News Lab le va demonstra participanților la Forumul mass-media din Moldova instrumente digitale accesibile pentru a îmbunătăți materialele jurnalistice și a le face mai atractive publicului. 

Daniel Rzasa este masterand al City University of London, unde a studiat jurnalism financiar, și al Școlii de Studii Politice Visegrad a Consiliului Europei. El a lucrat în diferite redacții din Polonia, Marea Britanie și Belgia. La fel, a frecventat programe  de jurnalism în Germania, Finlanda, Belgia, SUA și China.

Forumul mass-media 2018 va avea loc la 29 și 30 noiembrie 2018 în mun. Chişinău. Înregistrarea participanților are loc până la 19 noiembrie inclusiv, pe pagina electronică  https://mediaforum.md/event/2018

Forumul mass-media 2018 este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL). Desfăşurarea Forumului mass-media 2018 este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) DW Akademie (Germania) şi UN Women Moldova.

 

Pentru informaţii suplimentare:

tel.: (022) 210602 (persoană de contact – Diana Lungu, coordonatoare comunicare)

www.mediaforum.md

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Asociatia Presei Independente (API) Asociatia Presei Independente (API)
Consiliul de Presa Consiliul de Presa
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Fundatia Soros-Moldova Fundatia Soros-Moldova
Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate
UN Women UN Women
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Apelul societății civile cu privire la potențialul nevalorificat al spațiilor publice neutilizate ce ar putea genera energie verde Precedent Articolul următor: Conferinţa Stații de așteptare a transportului public – platformă de comercializare, promovare și sanitație! Următor