Știri sociale

Detalii
31/10/2017

Forumul mass-media 2017: Ovidiu Vanghele, senior editor la Factual.ro, va relata cum sunt verificați politicienii din România

În cadrul Forumului mass-media din Republica Moldova, ediţia 2017, care se va desfăşura la 14-15 noiembrie 2017 în mun. Chişinău, vor avea loc două evenimente de tip ”side event” cu participarea unor cunoscuți experți din străinătate. Unul din aceste evenimente este întitulat ”Fact checking: de ce și cum verificăm declarațiile politicienilor” și va fi susținut de Ovidiu Vanghele.

Cu o experiență de 15 ani în jurnalism, Ovidiu Vanghele a pus bazele Centrului de Investigații Media din România, pe care-l coordonează și în prezent. În paralel cu jurnalismul de investigație, în ultimii ani el a mai format și condus echipa editorială a EurActiv România, în prezent fiind editor al celei mai mari platforme de fact-checking din România, Factual.ro, un proiect Funky Citizens. În ultimii ani, Ovidiu Vanghele a publicat zeci de investigații de presă care au urmărit milioane de euro cheltuiți fără sens, ilegal sau furați. Cele mai cunoscute dintre anchetele sale au vizat ororile din centrele pentru persoane cu dizabilități mintale, fraudele cu banii Academiei Române, contractele CFR sau achizițiile dubioase ale șefilor „Republicii Constanța".

Nu uitați: Forumul mass-media 2017 va avea loc la 14 și 15 noiembrie 2017 în mun. Chişinău. Înregistrarea participanților are loc până la data de 5 noiembrie inclusiv, pe pagina electronică www.mediaforum.md

Forumul mass-media 2017 este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL).

Desfăşurarea Forumului mass-media 2017 este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania), DW Academie (Germania) și Ambasada SUA în Republica Moldova.

Pentru informaţii suplimentare:

tel.: (022) 210602 (persoană de contact – Diana Lungu, coordonatoare comunicare)

www.mediaforum.md

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Asociatia Presei Independente (API) Asociatia Presei Independente (API)
Ambasada SUA Ambasada SUA
Consiliul de Presa Consiliul de Presa
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Fundatia Soros-Moldova Fundatia Soros-Moldova
Asociația Presei Electronice din Moldova (APEL) Asociația Presei Electronice din Moldova (APEL)
Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate
DW Akademie DW Akademie
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Clasamentul donaţiilor făcute de demnitarii publici în finanţarea partidelor şi campaniilor electorale Precedent Articolul următor: Lecțiile de educație media au continuat în liceele din nordul Moldovei Următor