Guvernul Republicii Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă în anul 2012, implementând de atunci două planuri de acţiuni care au la bază inițiative ce țin de transparență, date deschise, şi participare civică. În anul 2016, Guvernul Republicii Moldova are responsabilitatea, în calitatea sa de membru a acestei inițiative globale, să elaboreze și să prezinte al treilea Plan de acţiuni pentru o perioadă de doi ani (2016-2017). Orice Plan Național de Acțiuni pentru o Guvernare Deschisă trebuie să fie co-creat împreună cu societatea civilă şi alţi actori interesaţi/relevanți precum mediul de afaceri, academic, cetăţeni etc.
În acest context, Centrul de Guvernare Electronică împreună cu Institutul pentru o Guvernare Deschisă lansează un apel deschis către organizaţiile societăţii civile, precum și către reprezentanții din sectorul privat, experți independenți, etc. de a face parte din “Grupul de lucru pentru o Guvernare Deschisă”, care va avea rolul de mecanism de coordonare a agendei de guvernare deschisă, membrii acestuia fiind implicați la toate etapele de co-creare, implementare, monitorizare şi evaluare a celui de-al 3-lea plan de acţiuni.
Responsabilităţile membrilor acestui grup:
Organizaţiile şi persoanele care sunt interesate să facă parte din acest grup pot aplica prin completarea acestui formular până la data de 30 decembrie 2015.
Grupul va fi format din şapte membri (persoane fizice şi juridice). Selectarea candidaţilor va fi efectuată de către Centrul de Guvernare Electronică și Institutul pentru o Guvernare Deschisă.
Prima ședință a grupului de lucru este preconizată la 10 ianuarie 2016.