Singur acasă - Rubrica pentru fete şi băieţi cu părinţi plecaţi în străinătate
SINGUR ACASĂ
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copiilor împreună cu Portalul Web Civic.md îţi vom ajuta să înveţi cum să-ţi conduci emoţiile, cum să comunici cu părinţii, cum să-ţi construiești relaţiile cu prietenii, cum să-ţi administrezi banii, cum să-ţi folosești timpul, cum să fii în siguranţă, cum să acţionezi în caz de accidente, cum să ceri și să oferi ajutor şi multe alte sfaturi care ar putea să-ţi ajute în viaţa ta de acum. Dacă te frământă ceva şi ai întrebări la care nu găseşti răspunsul, scrie-ne şi noi îţi vom ajuta.
CUM SĂ FII ÎN SIGURANȚĂ - 2
Ai auzit probabil deseori istorii despre soarta unor oameni care doreau să plece la muncă în străinătate, dar au ajuns să fie traficați. Traficul de ființe umane este o infracțiune gravă, care include vinderea persoanelor și folosirea lor cu scopul de a obține profit. În cazul copiilor, traficul se realizează pentru furt, cerșit, abuz sexual sau piață de pornografie. Nu vrem să fii speriat, ci mai degrabă informat și puternic.
Traficul de persoane înseamnă în primul rând exploatarea. Bătaia, amenințarea, umilirea, munca grea și neplătită sunt folosite de traficanți pentru a scoate cât mai mult profit de pe urma victimelor. Traficul lipsește copilul de libertate, de dreptul de a-și controla propria viață și de a lua propriile decizii. Traficanții manipulează cu visele adulților și copiilor. Ei găsesc cum să atragă fiecare persoană cu promisiuni despre o viață mai bună, despre continuarea studiilor, salarii mari, reunirea familiei. Deci, recrutarea se face prin înșelăciune.
Atenție la ce promit unii oameni, chiar dacă îi cunoașteți sau sunt prieteni de familie. S-a constat că fiecare a treia recrutare în Moldova este făcută de o cunoștință, iar fiecare a șasea – de un prieten apropiat. Traficanții nu lucrează niciodată singuri. Pentru fiecare etapă a traficului există alte persoane care se ocupă de victime: recrutorii – oamenii care atrag victimele cu propuneri de muncă, fabricanții de pașapoarte și vize false, transportatorii și călăuzele, vânzătorii.
Recrutorii pot fi atât bărbați cât și femei, străini sau persoane cunoscute care:
Cum are loc traficul de ființe umane? Iată doar câteva întâmplări care arată metodele de lucru ale traficanților. Situațiile concrete din viață ar putea fi și mai multe, și mai diferite.
Ține minte, pentru a pleca legal la muncă peste hotare, omul are nevoie de un contract de muncă întocmit legal. Obținerea vizei și alte proceduri oficiale se fac timp de 1-2 luni, cel puțin. Recrutorul grăbește victima să ia mai repede decizia de plecare. El spune că va "aranja" cu pașaportul și viza, că îi împrumută bani ca să-și facă documentele, pe care "poate să-i întoarcă pe urmă, din banii câștigați". Dacă o persoană se adresează la o firmă specializată, trebuie să controleze dacă aceasta are licență și ale documente de activitate. Pentru a afla mai multe privind plecarea peste hotare și asistența în caz de trafic, există linia fierbinte gratuită 0-800-77777.
Sursa » SINGUR ACASA. Carte de buzunar pentru fete si baieti cu parinti plecati in strainatate.