Detalii
Categorie: Știri Sociale
24/12/2024

„Educație pentru toți: Primul CREI dintr-o grădiniță din Cahul”

În toamna anului curent, în localitatea Crihana Veche, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară (A.O. C.R.D.C.) a demarat proiectul „A.R.I.P.I. - Asistență și Resurse pentru Incluziunea și Progresul Individual”, o inițiativă inovatoare menită să sprijine copiii cu necesități speciale din localitate. Proiectul este realizat în cadrul programului “Cetățeni Activi, Comunități Prospere” implementat de Fundația Est-Europeană din resursele financiare ale Suediei și Agenției Elvețiane pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). 

Principalul obiectiv al proiectului este crearea unui Centru de Resurse pentru Educația Incluzivă (C.R.E.I.) în cadrul Grădiniței „Clopoțelul” din Crihana Veche, raionul Cahul. Acest centru va oferi suport educațional și psihopedagogic personalizat, asigurând un mediu prietenos și adaptat pentru dezvoltarea copiilor cu nevoi speciale.

Centrul de Resurse Educaționale Incluzive va fi dotat cu materiale educative adaptate, spațiu interactiv și resurse necesare pentru stimularea dezvoltării cognitive, sociale și emoționale a copiilor. De asemenea, cadrele didactice vor beneficia de instruiri specializate, axate pe utilizarea metodelor moderne de lucru cu acești copii.

„Incluziunea începe cu educația și cu sprijinul comunității. Proiectul ‘A.R.I.P.I.’ este un pas important către o societate în care fiecare copil are șansa să își atingă potențialul,” a declarat Bejan Irina, coordonatoarea proiectului.

Pe lângă activitățile educaționale, proiectul include componenta de sensibilizare a comunității locale. A.O. C.R.D.C. organizează întâlniri și campanii de informare menite să promoveze acceptarea și integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate.

A.O. C.R.D.C. adresează mulțumiri Serviciului de Asistență Psihopedagogică Cahul (SAP) pentru suportul acordat în implementarea proiectului și Primăriei Crihana Veche pentru deschiderea și sprijinul oferit acestei inițiative.

Prin implementarea acestui proiect, A.O. C.R.D.C. își propune să creeze un model replicabil de incluziune educațională și socială, contribuind la dezvoltarea unei comunități mai unite și mai echitabile. Centrul de Resurse Educaționale Incluzive va reprezenta o șansă reală pentru copiii cu nevoi speciale de a-și atinge potențialul într-un mediu accesibil și stimulativ. 

  • Asociația Obștească Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară (CRDC)
Detalii
Categorie: Responsabilitate Socială Corporativă
23/12/2024

Impactul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu”. Peste 400 mii lei au fost colectați de zeci de persoane publice în rol de casieri

471387293 1045011587659770 6952671690894782878 n

Aproape 406 mii de lei și peste o tonă de produse alimentare au fost colectate în cadrul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu”, cu ajutorul lui Satoshi, a Tatianei Turtureanu, Getei Burlacu, Aurei, Diannei Rotaru, ministrului Dan Perciun, a diplomaților, reprezentanților asociațiilor de business, organizațiilor internaționale și jurnaliștilor care au acceptat provocarea de a fi Ambasadori ai Binelui la casele de marcat ale magazinului Kaufland.

Evenimentul, ce a avut loc în data de 21 decembrie, la unul dintre magazinele Kaufland din Chișinău, a fost organizat de Asociația Obștească The Moldova Project și Kaufland Moldova, cu scopul de a oferi tuturor clienților oportunitatea unică de a dona prin simplu fapt că procură cele necesare în ajun de Crăciun.

WhatsApp Image 2024 12 22 at 12.07.07

Campania de sensibilizare și de colectare de fonduri SĂ FII MOȘ CRĂCIUN E SIMPLU, ediția a IV-a, a adunat sute de participanți și peste 20 de persoane publice din diverse domenii, care au servit la casele de marcat, în semn de solidaritate pentru acțiunile de sprijin implementate de Asociația The Moldova Project, în beneficiul copiilor din familii defavorizate. Toată suma încasată de invitații speciali, și anume 405.957 de lei , fac posibilă deschiderea unei săli de joacă și lectură într-un sat din Republica Moldova.

VICTORIA MOROZOV, președinta Asociației The Moldova Project:

„Este o premieră națională acest concept de colectare de fonduri. Ne bucură enorm am reușit să adunăm în jurul proiectelor noastre sociale The Moldova Project un număr atât de mare de susținători și admiratori. Este extrem de important să fim uniți în fapte bune, indiferent de statut social, rasă, credință, naționalitate și interese. Solidaritatea ne face mai puternici și ne aduce mai aproape unii de alții.

În zilele ce urmează, vom distribui produse pentru masa de Crăciun și vom aduce clipe de neuitat pentru cei peste o mie de copii care beneficiază de sprijinul echipei noastre. Fiecare zâmbet și fiecare moment de bucurie vor face această perioadă cu adevărat specială.”

471192223 1045016850992577 2713212283806613596 n

Ambasadorii Binelui au creat o atmosferă de poveste, ce a fost apreciată de toți vizitatorii Kaufland. Sentimentul de solidaritate și empatie ce dominau în cadrul evenimentului au deschis inimile pentru fapte bune, toleranță și compasiune. 

SATOSHI, despre campanie și impresiile de la prima experiență în calitate de casier: 

„Este dificilă munca de casier, pe bune. Necesită dexteritate și obișnuință. Dar am participat cu dedicare la această campanie pentru că îmi doresc din tot sufletul ca fiecare copil să aibă un Crăciun tradițional, în sânul familiei sau alături de oamenii care îl iubesc și cu care se simte în familie.”

471194521 1045013360992926 36599943547642429 n

Voluntarii campaniei „SĂ FII MOȘ CRĂCIUN E SIMPLU”, ediția 2024, au fost: Margret Maria Uebber, Ambasadoarea Germaniei; Guido Beltrani, director al Biroului de Cooperare al Elveției în R. Moldova; Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Moldova; Dan Perciun, ministru al Educației și Cercetării; Mariana Rufa, Director executiv al Asociației Businessului European; Carolina Bugaian, Director general Moldcell; Sergey Hovelyan, director general al Coca-Cola HBC Moldova; Victor Tipa, fondator VVT Group; Sorin Bălănel, director marketing la Victoriabank; interpreții Satoshi, Tatiana Turtureanu, Aura, Dianna Rotaru, Geta Burlacu; dirijorul Andriano Marian și echipa de 

instrumentiști ai Moldovan National Youth Orchestra; jurnaliștii Tatiana Însurățenu (Titania Podcast), Ana Danilescu, Andrei Porubin, Zina Bivol; moderatorii Sergiu Beznițchi, Alex Nisteriuc, Irina Pociumbanu, Sanda Porubin; influencera Gabriela Damir.

Programul zilei de 21 decembrie a fost completat de momente muzicale surprinzătoare, oferite de Ansamblul „Romanița”, Corul „Capriccio” al Liceului Teoretic „Gh. Asachi” și de vocile interpretelor Geta Burlacu și Aura.

Campania  „Să fii Moș Crăciun e Simplu” este finanțată exclusiv de compania Kaufland Moldova, având menirea de a promova solidaritatea și incluziunea socială. Politica de responsabilitate socială a companiei conturează importanța implicării comune pentru schimbări sociale benefice și sustenabile.

470882471 1045014260992836 6962154944502273040 n

CRISTINA ARAMĂ, manager relații corporative Kaufland Moldova:

„Binele se face împreună - astfel, am lansat o provocare pentru mai multe persoane publice de a deveni Ambasadori ai Binelui la casele de marcat. Toți banii încasați în urma vânzărilor vor fi investiți în servicii calitative de educație alternativă în satele Republicii Moldova, în servicii de asistență pentru familiile ce au nevoie de ajutor.  Noi, ca și companie, credem în puterea exemplului, în forța coeziunii sociale.  Doar împreună putem face lumea în care trăim mult mai bună - Implicarea face Diferența!”

Banii și produsele acumulate în cadrul campaniei SĂ FII MOȘ CRĂCIUN E SIMPLU vor completa fondul necesar pentru  crearea unei ludoteci - sală de joacă și lectură, în unul din satele în care operează Asociația Obștească The Moldova Project. De asemenea, va fi completat bugetul pentru distribuirea produselor alimentare pentru masa de Crăciun a 120 de familii defavorizate din 37 de sate din regiunea centrală a țării.

471159500 1045018944325701 3138279904831329608 n

Ce este o LUDOTECĂ și ce utilitate are acest serviciu comunitar în mediul rural?

Ludoteca este un spațiu special amenajat pentru joacă și lectură, cu un nivel înalt de confort, care oferă acces gratuit tuturor copiilor și adulților din comunitate la activități de creație, recreere, cunoaștere și dezvoltare. În fiecare ludotecă activează cel puțin un pedagog social (ludotecar), al cărui rol este să supravegheze îndeaproape activitatea copiilor, să asigure condiții favorabile pentru joacă și studiu, să faciliteze o comunicare asertivă și o bună relaționare între copii, să observe starea lor psiho-emoțională și să le ofere tot sprijinul necesar. De asemenea, ludotecarul coordonează cu echipa de specialiști a The Moldova Project orice situație de risc sau care ridică suspiciuni.

În satele din Republica Moldova, există un deficit acut de servicii extrașcolare destinate copiilor și adolescenților, precum și de opțiuni de educație alternativă. În timp ce o mică parte a locuitorilor din comunele respective își permit să participe la activități de recreere sau dezvoltare personală contra cost, în satele și centrele regionale, cei cu resurse financiare modeste sunt aproape complet lipsiți de opțiuni. Această lipsă de oportunități de dezvoltare personală în afara școlii îi privează pe copii și adolescenți de posibilitatea de a-și construi abilități valoroase. 

Despre Asociația Obștească „The Moldova Project” (TMP)

Începând cu anul 2008, Asociația oferă asistență multidimensională familiilor aflate în dificultate, având scopul de a proteja copiii ce se află în situații de risc și de a  crea condiții propice pentru dezvoltare armonioasă. A.O. „The Moldova Project” furnizează lunar un spectru larg de servicii și produse fiecărei familii beneficiare, colaborând strâns cu autoritățile publice locale și centrale, precum și cu partenerii externi și interni. Cu ajutorul programelor multidisciplinare pe termen lung, The Moldova Project pavează o nouă cale menită să stopeze caracterul ciclic al sărăciei. Misiunea asociației conturează schimbarea durabilă, coeziunea comunității și puterea de neegalat a inițiativelor civice.

 Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

  • The Moldova Project
Detalii
Categorie: Știri Sociale
18/12/2024

Protecția adecvată a datelor cu caracter personal sau abateri ce compromit transparența actului de justiție: Ce arată datele analizate de CRJM?

Obligația de a ascunde, din oficiu, datele cu caracter personal sau anonimizarea parțială a acestor date se numără printre cele mai frecvente neconformități depistate în hotărârile judecătorești. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a analizat în ce măsură sunt respectate prevederile Regulamentului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind  publicarea hotărârilor judecătorești și a prezentat mai multe constatări.

Cercetarea a 1090 de hotărâri judecătorești publicate pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție (CSJ), în perioada 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2024, arată că în jumătate de cazuri hotărârile nu corespund rigorilor din Regulamentul CSM. Datele curente au fost comparate cu o analiză similară realizată în anul 2020, din care se observă o scădere dinamică a procentului de neconformitate de la 63% la 51%, însă problema rămâne a fi una semnificativă.

Documentul analitic a evidențiat și alte carențe referitoare la modul de anonimizare și publicare a hotărârilor de către instanțele de judecată. Din cele 558 de hotărâri judecătorești identificate cu încălcări, în 20% de cazuri numele persoanelor care participă în calitate profesională la înfăptuirea justiției, cum sunt grefierii, procurorii, avocații și executorii judecătorești, au fost anonimizate, ceea ce este interzis de Regulament. Au fost depistate abateri ce se referă la ascunderea datelor de identificare a persoanei juridice, situație ce poate fi calificată drept exces de zel.

„Scopul cercetării efectuate a fost să înțelegem cât de mult sunt respectate rigorile de anonimizare la publicarea hotărârilor judecătorești. Rezultatele acestei analize ample și discutarea principalelor constatări cu profesioniștii din justiție ne va permite să identificăm cele mai optime soluții pentru a eficientiza și uniformiza practica judiciară”, a menționat Aurelia Palamarciuc, consilieră juridică în cadrul CRJM și una dintre autoarele documentului.

01 coperta lansare anonimizare

Conform datelor și observărilor CRJM, cele mai multe neconformități au fost înregistrate la nivelul judecătoriilor, și anume în 436 de hotărâri din 790 analizate, ceea ce constituie 55%. Situația este puțin mai bună pentru curțile de apel, unde proporția abaterilor identificate reprezintă 46%. În cazul CSJ, prevederile Regulamentului sunt în mare parte respectate. Per ansamblu, nu s-a găsit nicio instanță judecătorească ce s-ar conforma în totalitate cu prevederile Regulamentului CSM.

CRJM a propus și câteva recomandări, care să îmbunătățească și să sporească gradul de respectare a rigorilor privind anonimizarea la publicarea hotărârilor judecătorești. Este necesară elaborarea și actualizarea periodică a unui îndrumar clar pentru aplicarea corectă a prevederilor Regulamentului CSM. O altă recomandare ține de asigurarea instruirilor periodice pentru judecători și asistenții judiciari privind regulile de anonimizare a hotărârilor. Integrarea unor exemple practice în astfel de instruiri va preveni eventualele interpretări eronate ale rigorilor prevăzute de Regulament. De asemenea, se recomandă introducerea unor reglementări suplimentare în Regulamentul CSM pentru stabilirea unor criterii precise pentru protejarea datelor cu caracter personal ale victimelor și martorilor.

Documentul analitic „Evaluarea modului de respectare a prevederilor privind anonimizarea și publicarea hotărârilor judecătorești (ianuarie 2021 – iunie 2024)” a fost prezentat și discutat, la data de 12 decembrie, cu profesioniștii din justiție, inclusiv cu membri ai CSM și judecători din instanțele teritoriale și curțile de apel. Ulterior, CRJM va include recomandările formulate la etapa de prezentare și consultare a documentului și va publica studiul final în format electronic.

ROM logo set DEXIS

  • Ambasada SUA
  • Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Detalii
Categorie: Știri Sociale
13/12/2024

Lansarea Raportului de Stare a Țării 2024: tendințe, prognoze și vulnerabilități ale economiei naționale, de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în colaborare cu Friedrich Ebert Stiftung Moldova

 

Capture raport site

 

 

Moldova își menține vectorul integrării europene, deși acesta este subminat de mersul lent al reformelor. Provocarea majoră a anului 2024 a fost valorificarea acestui credit de încredere prin demararea dinamică a procedurilor de pregătire a negocierilor, în paralel cu dinamizarea reformelor pe intern. Acesta este unul din mesajele cheie ale Raportului de Stare a Țării 2024 (RST), elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în colaborare cu Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și lansat pe 12 decembrie, în cadrul Conferința Anuală MACRO: „Economia Moldovei în contextul ciclurilor electorale”, ediția a XII-a.

Potrivit autorilor Raportului de Stare a Țării 2024 recuperarea economică după criza din anul 2022, prognozată anterior pentru anul 2023, s-a amânat pentru 2024. Anul 2023 a marcat de facto o stagnare economică, înregistrând o creștere a Produsului Intern Brut de doar 0,7%, în pofida unui an agricol favorabil și a bazei mici de comparație (-4,6% în 2022).

📍 Pentru 2024, autorii anticipează o recuperare economică de circa 2%, fiind susținută în mare parte de o anumită dinamizare a consumului intern și de creșterea investițiilor publice. Aceștia susțin faptul că, principalele riscuri derivă din sectorul agricol, anticipând o recesiune de circa 10%-15% din producția industrială, astfel, anticipează o stagnare sau o creștere nesemnificativă; dar și din mediul extern, care va afecta activitatea de exporturi și cea investițională privată.

💬Economia moldovenească își epuizează potențialul, ceea ce face imperativă tranziția de la modelul de creștere economică de competitivitate bazat pe costul redus la forței de muncă la un model de creștere economică bazat pe eficiență. Pentru acesta, toate politicile, programele și mecanismele prin care statul susține economia trebuie sa prioritizeze activitățile economice generatoare de valoare adaugata și exporturi.” a menționat Adrian Lupușor, director executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”.

💬Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministru, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, a declarat faptul că: „Republica Moldova mai are un deceniu în față de reforme ambițioase pentru a ajunge în rând cu lumea. Trebuie să relansăm mai multe sectoare din economie, să transformăm cât mai mulți moldoveni în investitori, să atragem investiții străine prin a asigura stabilitate legislativă și securitate și condiții cât mai apropiate de cele din UE. Lucrurile s-au mișcat în direcția corectă, dar mai sunt multe de făcut. Multe probleme nu au fost rezolvate decenii la rând și abia actuala guvernare a ajuns să lucreze la ele. De exemplu, avem primul pas real pentru edificarea unei Burse de Valori – care înseamnă oportunități pentru companii, alternativă pentru accesul la finanțare și factor de dinamizare a economiei pentru a obține creștere economică. De ce timp de trei decenii acest lucru nu a fost făcut? Ce de 10 ani a rămas la nivel de idee acordarea ajutoarelor de stat? Din 1 ianuarie 2025 vom avea acest instrument care poate accelera industria și investițiile. În plus, timp de un an am dublat serviciile digitalizate, lucru care nu s-a făcut până acum. Următorii trei ani sunt cruciali pentru Moldova și mizăm pe susținerea UE, care are experiența de a integra țări mai mici și mai sărace. Moldova nu trebuie să piardă această oportunitate.”

👉Mai multe detalii, raportul integral, înregistrarea video și prezentările din cadrul evenimentului pot fi accesate pe link: https://shorturl.at/qOwjI

Raportul de Stare a Țării este o publicație anuală, care reprezintă o viziune integrată asupra dezvoltării economice a țării. Raportul este elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în colaborare cu Friedrich Ebert Stiftung Moldova și este lansat tradițional în cadrul Conferinței Anuale Internaționale MACRO Conference. Publicația se află în acest an la cea de-a 13-a ediție.

 

  • Expert-Grup
Detalii
Categorie: Știri Sociale
12/12/2024

Pune umărul la lansarea unei soluții inovative în prevenirea suicidului cu AO „Altruism”

COMUNICAT DE PRESĂ

Chișinău, 13 decembrie 2024 – Asociația Obștească „Altruism” demarează pregătirile pentru lansarea unui nou serviciu dedicat prevenirii suicidului – Cabinetul de Susținere Emoțională. În luna decembrie, echipa invită comunitatea să participe activ la Campania de colectare de fonduri „Împreună pentru viață”, susținând astfel această inițiativă importantă.

Această inițiativă inovativă răspunde la nevoia tot mai acută de servicii de prevenire a suicidului și sprijin emoțional într-o atmosferă caldă și empatică, dedicată persoanelor aflate în criză. Cabinetul de Susținere Emoțională va fi un spațiu sigur pentru cei care se simt copleșiți de gânduri suicidare, doliu, singurătate sau alte provocări emoționale. Sesiunile individuale și de grup, art-terapia, lucrul manual, cursurile de culinărie și alte activități terapeutice inovative vor oferi suportul necesar pentru depășirea acestor momente dificile.

„La Cabinetul nostru, oferim înțelegere, empatie și resurse pentru a face față provocărilor emoționale. Scopul nostru este să creăm un spațiu de susținere în care fiecare persoană să se simtă în siguranță, valorificată și ascultată”, a declarat Liuba Ceban, Directoarea AO „Altruism”. 

Noua inițiativă este planificată pentru lansare în luna februarie 2025 și  se alătură altor servicii esențiale oferite de AO Altruism, precum Serviciul de susținere emoțională online www.pentruviata.md și Centrul terapeutic pentru refugiați „Nadiya E” – www.novoe.info.

Pune umărul la această cauză importantă și susține inițiativa AO Altruism! Pentru donații și progresul colectării acestora accesează www.simt.md sau contactează-ne la eu@simt.md, tel. 069379000

#Altruism #PrevenireaSuicidului #SustinereEmotionala #CabinetEmotional #NoutățiAOAltruism

  • Altruism
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
Load more...