Organizaţia: Centrul de Drept al Femeilor, Programul de granturi mici IMPULS
Contextul: Această activitate este organizată de către Administrația Națională a Penitenciarelor, în cadrul Programului de granturi mici Impuls, implementat de Centrul de Drept al Femeilor, cu susținerea financiară a Suediei.
Scopul general și obiectivele activității:
Scopul este sporirea eficienței intervențiilor de specialitate, la nivelul sistemului de executare a pedepselor, și creșterea șanselor de integrare socială a femeilor victime ale violenței în bază de gen (VBG) care își ispășesc pedeapsa în locurile de detenție.
Programul de reabilitare pentru femeile victime ale VBG condamnate la pedepse privative de libertate se va aplica în penitenciarul nr.7-Rusca pentru toate persoanele condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate, la începerea executării pedepsei – evaluare inițială, pe parcursul executării pedepsei, și pentru o eventuală liberare înainte de termen.
Activitatea expertului internațional presupune realizarea următoarelor sarcini:
TOTAL: 72 ore (sau 9 zile lucrătoare)
În vederea realizării activității, expertul internațional va ține cont de următoarele elemente:
Sarcini specifice/Rezultate așteptate
|
Nr.
|
Sarcini specifice |
Rezultate |
Nr ore lucrătoare |
Termen limită
|
|
1 |
Elaborarea materialelor or de curs |
– agenda, suport curs, chestionar de evaluare |
18 ore |
10.08.2022 |
|
2 |
Desfășurarea unei sesiuni de instruire cu angajații SAP |
- 14 de persoane pregătite să pentru elaborarea și implementarea programului |
30 ore |
05-09.09. 2022 |
|
3 |
Revizuirea programului |
- Program revizuit |
6 ore |
07.10.2022 |
|
4 |
Desfășurarea activității de supervizare |
- Îmbunătățirea procesului de aplicare a programului |
12 ore |
13-14.12. 2022 |
|
5 |
Redactarea raportului narativ de activitate |
Documentarea activității desfășurate |
6 ore |
31.12. 2022 |
Cerințe:
Studii:
Studii universitare în domeniul Ştiinţelor sociale sau Ştiinţelor umaniste și arte. Documente care să atestă calitatea de formator certificat.
Experienţă profesională:
Experiență în domeniul apărării drepturilor omului, reforma și modernizarea sistemelor de justiție penală și în dezvoltarea programelor adresate femeilor victime ale VBG.
Cunoştinţe și abilități:
Conținutul dosarului de participare la concurs
Criterii de evaluare:
Procedura de aplicare:
Termenul-limită de prezentare a dosarului de aplicare este 10 august 2022.
Dosarele vor fi expediate la adresa concurs@cdf.md cu mențiunea „Concurs selectare expert internațional, Programul de granturi mici IMPULS”. Doar candidatele/candidații preselectate/ți vor fi contactate/ți. Candidatele/candidații vor fi selectate/ți în conformitate cu politica de resurse umane a CDF, fără a discrimina candidatele/candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.