Anunț de selectare a unui consultant/consultantă sau companie de consultanță în prestarea serviciilor de mentorat business
People in Need (PIN) este o organizație cehă internațională, non-profit, care lucrează pentru a proteja drepturile omului și libertatea democratică în regiunile de criză din întreaga lume, oferind în același timp ajutor de urgență și asistență pentru dezvoltare. Activitățile organizației se concentrează pe patru domenii majore: ajutor de urgență și cooperare pentru dezvoltare; sprijin pentru drepturile omului; programe de integrare socială; programe educaționale și de informare. PIN activează în Moldova din 2003. Aceasta sprijină dezvoltarea societății civile, promovează integrarea socio-economică a populațiilor vulnerabile și consolidează dezvoltarea agricolă regională.
PIN Moldova anunță concurs de selectarea unui consultant sau companie de consultanță pentru oferirea mentoratului în deschiderea și gestionarea unei afaceri.
Cerințe față de consultant/consultantă sau companie de consultanță:
Vor fi selectati consultantul/consultantii care indeplinesc cerintele si au acumulat punctajul maxim in urma interviului.
Programul de formare/mentorat va fi implementat în perioada 17 iunie 2024 – 16 noiembrie 2024. Cantitatea estimata de ore de lucru pentru perioada susmentionata este de 100 de ore. Bugetul prevazut pentru o ora de lucru este egal cu 475 de Lei, toate taxele incluse. Cererile vor fi acceptate în limbile română și rusă. Vă rugăm să rețineți că, prin depunerea dosarului, sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către People in Need Cehia. O copie a CV-ului dvs. va fi păstrată în arhivă pe durata perioadei de selecție a acestui proiect. În conformitate cu art. 7 GDPR, aveți dreptul de a vă retrage consimțământul în orice moment.
Confidențialitate:
Materialele furnizate consultantului individual și toate procedurile din cadrul contractului de consultanță sunt considerate confidențiale, atât în timpul consultanței, cât și după încheierea acesteia. Încălcarea cerințelor de confidențialitate poate duce la rezilierea imediată a contractului.
Depunerea dosarului:
Dacă vă doriți să participați în cadrul acestui program de mentorat în calitate de formator/mentor, vă rugăm să trimiteți CV-ul și o scrisoare de intenție la următoarea adresă de e-mail: tender.moldova@peopleinneed.net
Termenul limită pentru depunerea documentelor este 5 iunie 2024. Persoanele selectate vor fi invitate la interviu online sau in persoană.