
Termeni de Referință
În cadrul proiectului „Incluziunea socială și profesională a tinerilor NEET” implementat de Asociația Obștească „Filantropia Creștină” cu suportul Fundației Est-Europene, care implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea din partea Suediei, se anunță Concurs pentru selectarea unui/unei expert/ă sau a unui grup de experți pentru prestarea serviciilor de realizare a studiului cu privire la cartografierea tinerilor defavorizați din raioanele Rezina și Telenești.
Sprijinirea și pregătirea tinerilor aflați în afara sistemului de educație, formare și ocupare profesională (tinerilor NEET) și contribuirea la incluziunea economică și socială a acestora pentru piața muncii. Obiectivul general al Proiectului este contribuirea la dezvoltarea abilităților economice a tinerilor din categoria NEET și antrenarea acestor tineri în crearea și dezvoltarea afacerilor proprii viabile la nivel local. Beneficiarii proiectului vor participa la activitățile susținute de către Fondul de Îndrumare Profesională și Educație Antreprenorială pentru Tineri „Inova-School”.
Realizarea studiului cu privire la cartografierea tinerilor defavorizați din raioanele Rezina și Telenești, având la dispoziție informații și date centralizate de către echipa implementatoare a proiectului privind numărul și localizarea tinerilor NEET din localitățile raioanelor vizate.
Realizarea studiului cu privire la cartografierea tinerilor defavorizați din raioanele Rezina și Telenești, incluzând date despre:
Candidații interesați de a participa la concurs vor transmite în adresa asociației următoarele acte:
Dosarul de aplicare va fi remis la adresa electronică: filantropia.crestina@yahoo.com și agasergiu@yahoo.com până la data de 14 ianuarie 2022, ora 23:59, cu mențiunea „Expert/ă cartografiere tineri NEET”. Doar candidații preselectați vor fi contactați.
Candidata/ul va elabora documentele menționate în perioada noiembrie-10 decembrie 2021. Toate activitățile, necesare realizării sarcinii pentru acest TOR, vor fi desfășurate în regim online și regim ofline dacă situația pandemică va permite. Plata onorariului se va realiza după prezentarea și aprobarea rezultatelor la obiectivele stabilite. Plata va fi calculată și achitată în MDL cu aplicarea ratei de schimb valutar Euro a BNM.
PENTRU INFORMAȚII SUPLEMENTARE VĂ PUTEȚI ADRESA LA:
Telefon de contact: (+373) 79707501. Email: agasergiu@yahoo.com
Persoane de contact: SERGIU AGA, director executiv AO, coordonator de proiect.