Organizații vizate:
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), organizație non-guvernamentală (ONG), necomercială, apolitică, constituită în formă organizatorico-juridică de „instituție privată”, care acordă asistență jurnaliștilor și instituțiilor media din Republica Moldova, solicită oferte de creare/dezvoltare și design a unei pagini web noi pentru proiectul „Școala de Studii Avansate în Jurnalism” (ȘSAJ). La concurs pot participa atât persoane fizice, cât și juridice.
ȘSAJ a fost lansată în 2006 ca proiect pilot al CJI, devenind cu timpul o instituție de învățământ atractivă, în pas cu inovația. Până în prezent, peste 180 de persoane au absolvit ȘSAJ, majoritatea regăsindu-se în instituții de presă, iar unii – în domeniul comunicării și al cercetării mass-media.
CJI solicită crearea unei platforme online pentru Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cu un design web original, adaptat mai multor tipuri de dispozitive de comunicare. Site-ul va fi dezvoltat în două limbi: română și rusă. În același timp, CJI solicită asigurarea migrării/transferului de conținut deja existent, pe pagina web nouă.
Persoanele juridice și fizice care răspund acestei solicitări de ofertă vor fi rugate să organizeze și să detalieze propunerile lor după cum urmează:
Ofertantul va fi responsabil pentru următoarele sarcini:
2. ACTIVITĂȚI ȘI REZULTATE PRECONIZATE
Caracteristici design web
Ghidul stilistic al site-ului
Contractorul va crea un ghid stilistic pentru fiecare tip de conținut. Tipuri de conținut necesare:
Știre: doar text
Știre: text+fotografie
Știre: text+galerie foto (JPEG, PNG, JPG)
Știre: text+video
Știre: text+embed YouTube
Știre: text+embed Facebook
Știre: text+embed Instagram
Știre: text+embed Twitter
Știre: text+embed filă PDF, doc, mp3, mp4, etc.
Știre: text + fotografie + galerie foto + embed YouTube + embed Facebook + +embed Twitter + embed Instagram
CMS - Website Content Management System
CJI propune folosirea WordPress. Dacă ofertantul are alte recomandări și argumentează folosirea altui CMS, CJI va lua în considerare propunerea. CMS-ul trebuie să conțină un editor WYSIWYG avansat, care să permită înserarea de HTML la discreția utilizatorului. Ofertantul trebuie să explice riscurile de securitate asociate cu folosirea CMS-ului - plugin-urilor propuse și soluții / metodologii de prevenire a unor atacuri informatice.
CRM Contact și instrumente de management
Site-ul nou www.scoaladejurnalism.md trebuie să includă și un modul pentru promovarea, organizarea și administrarea recrutării studenților la diferite cursuri oferite (admitere online). Modulul este necesar pentru gestionarea admiterii și înscrierii studenților la cursurile oferite de ȘSAJ și va include: colectarea datelor studenților, menținerea evidenței aplicațiilor și a documentelor necesare admiterii, un sistem de monitorizare al procesului de admitere, astfel încât angajații desemnați să poată interacționa și coordona cu potențialii studenți și să se asigure că toate datele și documentele necesare sunt centralizate și ușor de accesat.
De asemenea, site-ul trebuie să suporte un sistem de plată online și de predare-învățare la distanță, asta presupunând organizarea cursurilor/modulelor oferite de ȘSAJ online. (cabinet personal).
Migrarea conținutului de pe site-ul existent
Contractorul va trebui să facă o analiză a situației conținutului site-ului existent în vederea migrării / transferului pe noua platformă. Această analiză trebuie să includă integritatea bazelor de date și accesibilitatea lor.
Optimizarea SEO
Optimizarea SEO va trebui făcută astfel încât noul site să fie servit în motorul de căutare Google pe prima pagină în urmă căutării anumitor cuvinte (în fiecare limbă a site-ului și în legătură cu Republica Moldova).
Site-ul www.scoaladejurnalism.md trebuie să fie optimizat după următoarele cuvinte cheie:
presă, jurnalism, cursuri de jurnalism, cursuri media, școala de jurnalism, carieră în jurnalism, învață jurnalism, studii media postuniversitare, certificare în jurnalism, jurnalism online, cursuri online, studii jurnalism online, învățare la distanță etc.
Ofertantul este încurajat să vină cu recomandări astfel încât să permită mărirea posibilității de creare a unui trafic relevant conținutului publicat pe site.
Instruire, suport tehnic, ajustări și mentenanță
Oferta trebuie să includă și instruirea a două tipuri de utilizatori: a echipei producătoare de conținut și a administratorilor site-ului. Pentru echipa responsabilă de conținut, pe lângă folosirea CMS-ului, instruirea trebuie să conțină și cunoștințe de bază de HTML.
Ofertantul ar urma să facă cel puțin două ajustări ale site-urilor în decurs de un an: prima - la o lună de la lansare, iar a doua - la șase luni de la lansare. Aceste ajustări vor conține remedieri ale site-ului pentru specificații care nu corespund cu această cerere de ofertă sau nu au dat rezultatele necesare. Mentenanța include actualizarea CMS-ului și a plugin-urilor, precum și ajustarea template-ului la noua versiune.
Data limită de prezentare a ofertelor: 30 aprilie 2021, ora 18.00
Ofertele vor fi expediate la adresa de email: info@scoaladejurnalism.md
Număr de telefon: +373 672 07 485
Organizații vizate: