Organizații vizate:
Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) finanţează Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (PRRECI) și Programul de Reziliență Rurală (PRR) implementate de către Unitatea Consolidată de Implementare a Programelor IFAD (UCIP IFAD, Angajator), care la rîndul ei finanțează construcția proiectelor de infrastructură pentru grupurile de agenți economici a căror construcție este supravegheată de responsabili tehnici certificați, selectați de către UCIP IFAD.
Funcţia responsabilului tehnic are drept scop organizarea şi realizarea supravegherii directe a lucrărilor civile care se vor executa în baza proiectului tehnic și în conformitate cu condițiile contractului, care urmează a fi semnat între Angajator și compania de construcții (Contractor). Responsabilul tehnic va activa sub controlul direct al Angajatorului şi în cooperare cu beneficiarul de proiect format din agenți economici ca grupul-client (în continuare “Client”) și Primărie.
În cadrul prezentei licitații UCIP IFAD va selecta în mod individual 6 responsabili tehnici a căror sarcină va implica supravegherea următoarelor obiecte de infratructură finanțate din contul Programelor IFAD:
| n/o | Localitatea | Denumirea obiectului de infrastructură | Categoria de certificare a Responsabilului Tehnic |
| 1 | 2 | 3 | |
| 1. | s. Saharna Nouă, r. Rezina | Construcția sistemului de irigare din localitate | Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare |
| 2. | s. Grimăncăuți,
r. Briceni |
Construcția sistemului de irigare din localitate | Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare |
| 3. | s. Coșnița,
r. Dubăsari |
Construcția bazinului de acumulare a apei din localitate | Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare |
| 4. | s. Alexandru Ioan Cuză, r. Cahul | Construcția lacului de acumulare a apei din localitate | Categoria 4. Construcţii hidrotehnice și pentru imbunatatiri funciare |
| 5. | s.Costești, r.Ialoveni | Construcția segmentului de drum din beton vibro-cilindrat de 1,05 km | Categoria 2. Construcţii rutiere (a. drumuri şi piste de aviaţie; b. poduri) |
| 6. | s.Horești, r.Ialoveni | Amenajarea pieței agricole din satul Horești, raionul Ialoveni | Categoria 1. Construcții civile, industriale și agrozootehnice. |
Sarcini și responsabilități generale ale responsabilului tehnic:
Responsabilul tehnic își va exercita activitatea în corespundere cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 361 din 25 iunie 1996, cu modificările și completările ulterioare și în corespundere cu programul de lucrări al antreprenorului și graficul efectuării vizitelor pe șantierul de lucru unde va fi obligat să își petreacă majoritatea timpului destinat lucrărilor de supraveghere, dar nu mai puțin de 60% din acesta.
Criterii de eligibilitate față de responsabilul tehnic:
Candidații interesați vor transmite următoarele documente:
| Poziția | Criterii de calificare în lista scurtă: | Unitatea de măsura | Punctaj |
| A | Studiile corespunzătoare domeniului solicitat (Diplomă de licență, master etc)
Puntaj maxim în raport cu nivelul studiilor |
tipul studiilor | 20 puncte |
| B | Experiență de lucru în calitate de Responsabil tehnic atestat
Punctaj maxim în raport cu numărul total al anilor de experiență |
numărul de ani | 55 puncte |
| C | Experiență de lucru la supravegherea obiectelor de infrastructură finanțate de donatorii internaționali
Punctaj maxim în raport cu numărul obiectelor supravegheate în ultimii 5 ani |
numărul obiectelor | 25 puncte |
| Total | 100 puncte | ||
Informații adiționale:
IMPORTANT!
Dacă aveți experiență de a lucra într-o capacitate similară și doriți să faceți o contribuție activă și durabilă la implementarea programului IFAD, prezentați un Curriculum Vitae, scrisoarea de exprimare a interesului (conform modelului din anunț) și Copia certificatului(lor) de atestare profesională la una din adresele menționate mai jos, pînă la 05 martie 2020 , ora 17:00, cu următoarele specificații:
doc07_20 PRR Model Scrisoare de Exprimare a Interesului RTDescarcă
Contacte
Organizații vizate: